Covid-19. O sută de zile de dezmăț epidemiologic
În această săptămână, se împlinesc o sută de zile de când în R.Moldova a fost înregistrat primul caz de infectare cu noul coronavirus. Era 7 martie și o pasageră a rutei Milano-Chișinău s-a simțit rău. Așa a ajuns să fie testată, internată și apoi tratată. Probabil nu era primul caz de coronavirus care a intrat în Moldova, dar lucrul acesta nu-l va cunoaște nimeni niciodată.
Niciodată este un cuvânt foarte potrivit. Nu vom ști niciodată foarte multe lucruri despre ceea ce s-a întâmplat de atunci, pentru că un șir de acțiuni foarte specifice, urgente și necesare nu s-au întreprins niciodată.
La 7 martie, avioanele din state cu un număr îngrijorător de îmbolnăviri veneau zilnic și multe. Dacă nu era cazul de a limita circulația din aceste state, atunci cu siguranță era cazul unor testări numeroase țintite anume spre aceste categorii. Oamenii care veneau din zone de risc aveau nevoie de testare, iar până la rezultatul testelor – de izolare. Aceste măsuri nu s-au întreprins.
Să nu spunem că nu era posibil. Să nu spunem că nu erau teste. Să nu spunem că la Chișinău nu erau spații de izolare. Erau deja 3 luni de când epidemia răbufnise în China și se răspândea săptămânal spre noi și noi destinații. Au fost săptămâni în care se puteau face anumite pregătiri. Se puteau procura teste, dar se puteau organiza și condiții adecvate de carantină, pentru a asigura izolarea potențialilor purtători de infecție pentru o anumită perioadă.
Pregătirea spitalelor tot nu a fost adecvată. Nu s-au făcut nici instruiri potrivite privind activitatea lucrătorilor medicali pe timp de epidemie, nici pregătirea stocurilor de materiale necesare nu s-a făcut.
Știu că se vor găsi voci care vor spune că nu se puteau procura măști, echipamente și dezinfectanți. Și mie îmi vine greu să cred că în statul în care se fabrică tone de alcool ar putea exista vreun deficit de dezinfectanți, că în statul în care marile branduri ale lumii au secții de cusut rochii de lux nu se pot coase măști, salopete și costume sanitare, că în statul în care ne sufocăm în plastic nu putem organiza producția de viziere.
Mai rău e că multe dintre întreprinderi au fost închise și oamenii ținuți șomeri, în loc să fie echipați adecvat și implicați în lupta cu pandemia.
Dar cel mai rău e că Moldova nu a acceptat să învețe din experiența altor state, care deja trecuseră prin situații critice și aveau lecții la vedere. Urmărirea traseului infecției este foarte important. Coreea de Sud a înregistrat progrese enorme, deoarece cartografia și analiza traseul fiecărei persoane infectate: erau monitorizați membrii familiilor, dar și membrii comunității care ar fi comunicat cu infectatul la magazin, în autobuzul de rută, la biserică, la mall. În R.Moldova nu au fost testați măcar membrii familiilor persoanelor cu infecția confirmată. Nu mai zicem de membrii comunităților.
Carantina. A fost lungă, obositoare și plină de duble standarde. În timp ce oamenii erau îndemnați să stea acasă, erau scoși la alegeri, la întâlniri cu Dodon, la Focul Haric, la Blajini pe nou și pe vechi, la 9 mai, la piețe, la mănăstiri. A fost o perioadă în care neîncrederea oamenilor în consecvența acțiunilor impuse de autorități a crescut dramatic.
Comunicarea. Timp de 2 luni nu s-au făcut deloc conferințe de presă, apoi – s-au făcut uneori, doar la insistența societății civile, nu din propria dorință de a informa oamenii. Așa R. Moldova a ajuns să se scalde în dezinformări grosolane, care deseori vizează membrii guvernului sau lucrătorii medicali.
Așa au trecut 100 de zile. În ziua scrierii acestui text avem un număr record de infectați noi – 296. Spitalele sunt deja pline și unii pacienți stau pe coridoare, iar secțiile de intubare fierb.
Între timp, multe state europene, dar și din întreaga lume, ies treptat din carantină, iar cetățenii au voie să meargă la muncă sau în vacanță sau oriunde doresc. În R.Moldova se pare că încep următoarele 100 de zile cu COVID-19.
