• “Cardinalii” lui Putin

    “Cardinalii” lui Putin
    14 martie 2013 | 15:04
    “Saakaşvili deconspiră planurile Moscovei. Potrivit lui, varianta “Bidzina Ivanişvili” – miliardarul georgian, etichetat de presa din Georgia drept “omul lui Putin”, care a preluat guvernul la Tbilisi, după alegerile din toamnă, este una pregătită de Moscova pentru orice altă republică ex-sovietică”

    Scriam în ediţia trecută a ZDG că în tot războiul politic, în care au intrat, până peste cap, liderii Alianţei de guvernare, se face resimţită “mâna Moscovei”, la care cineva dintre cititorii Ziarului scria pe site, că “sunt doar presupuneri”, care trebuiesc probate. Ceea ce scriam, era, de fapt, o ipoteză, cu trimitere la circuitul evenimentelor politice, care se produc în ultima perioadă de timp în jurul nostru – Bulgaria, Slovenia, Ucraina, iar, ceva mai devreme – în Georgia. Recunosc, dacă aş fi dispus de nişte date – ora, ziua, autorul şi alţi indici specifici unui plan de acest gen, aş fi făcut-o fără nici o rezervă, dar, în cazul în care serviciile noastre de specialitate nu au dat nici un fel de comunicate la acest subiect, iar cei de la FSB-ul rusesc nu au avut interesul s-o facă, varianta a rămas cea ipotetică, dedusă, repet, din nişte circumstanţe politice.

    “Mişcare de resovietizare …”

    Între timp, lucrurile s-au mai limpezit. Cu doar două zile în urmă, conselierul preşedintelui Băsescu, ex-ministrul de externe al României, Cristian Diaconescu, declara pentru ziare.com că “resovietizarea Europei de Est este în plină derulare, iar în contextul actual din R. Moldova, Bulgaria şi Ucraina, autorităţile române ar trebui să fie foarte atente la politica externă şi la relaţiile cu partenerii săi strategici…». Vizavi de R. Moldova, Diaconescu mai deschide o paranteză: “În Moldova, la două săptămâni după ce Consiliul European ia decizia privind semnarea acordului între Moldova şi UE, adică atunci când AIE şi-a atins cel mai important deziderat, Alianţa se rupe…”. Şi asta o spune un fost ministru de externe, care se informează din surse venite pe canale speciale în adresa unei preşedinţii de stat. Să fie clar: dacă Rusia a îndrăznit să-şi bage “coada” în Bulgaria, după care – Slovenia (că de “resovietizare” nu-i poţi bănui pe americani), putea fi lăsată în pace R. Moldova, după ce a depăşit, în mod evident, “linia critică” în relaţiile cu UE? Cred că întrebarea e mai mult retorică. Altfel, la ce i-ar mai trebui Rusiei să-şi ţină trupele la Nistru. Şi nu doar cele militare. Să ne amintim, în context, că la nici două zile de la demiterea guvernului AIE, la Moscova este invitat “pentru consultări”, viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene de la Chişinău, Andrei Popov (întâmplător sau nu, delegatul PDM în Externele R. Moldova). Cu o zi mai tîrziu, tot la Moscova pleacă “la consultări” şi preşedintele Ucrainei V. Ianukovici. Vizita lui Ianukovici are loc imediat după summitul Ucraina-UE, la care Ianukovici a primit asigurările de aderare la UE, în noiembrie, la summitul Parteneriatului Estic de la Vilniuc. Presa ucraineană a reacţionat imediat, titrând că Putin încearcă “să compromită Ucraina în faţa Europei ca posibil partener euro-occidental”. De fapt, Rusia e demult la ea acasă în Ucraina, chiar dacă Ianukovici nu a spus încă un “nu” şi nici un “da” categoric Bruxelles-ului, la fel cum nu l-a spus nici Moscovei, care-l forţează cu Uniunea Vamală. La Reuniunea din toamnă de la Vilnius, va fi clar pe cât de mult nu mai este Kievul sub Moscova. Şi nu doar Kievul. Să vedem unde va fi Chişinăul. Cât priveşte planurile Rusiei vizavi de resovietizarea Europei de Est – era de aşteptat ca “bomba” ruşilor să exploadeze undeva. Nenorocul a căzut pe Bulgaria. Presa occidentală a reacţionat cu promptitudine, specificând că “Bulgaria a deschis cutia Pandorei pentru Europa”. După Bulgaria a urmat Slovenia, după care şi R. Moldova. Fostul secretar american de stat, Hillary Clinton, anticipa eventualitatea acestui scenariu cu încă trei luni în urmă. “Există o mişcare de resovietizare a regiunii din estul Europei”, avertiza Clinton. Şi nu a dat greş.

    Trei “căderi”, rând pe rând

    În data de 20 februarie Bulgaria rămâne fără Guvern. Cabinetul de miniştri a lui Boiko Borisov şi-a prezentat demisia, după 10 zile de proteste stradale, în care au fost implicate cele mai mari oraşe din Bulgaria. Guvernul a fost demis cu o jumătate de an până la alegeri. Motivele demiterii au fost de ordin social: politica de austeritate a Guvernului, tarifele prea mari la servicii, scăderea nivelului de viaţă. Nici unul din partidele de la guvernare nu şi-au asumat responsabilitatea pentru formarea unui nou guvern şi Bulgaria a fost pusă în faţa unor alegeri anticipate. La o săptămână după Bulgaria (28 februarie) este dat jos guvernul lui Janes Jansa din Slovenia. Acesta şi coaliţia sa de guvernare a fost demis de către opoziţia parlamentară de centru-stânga, cu sprijinul a două, din cele 5 partide din Coaliţie, în urma protestelor de stradă, cauzate de scăderea standardelor de viaţă şi scandalurilor de corupţie şi fraudă, în care a fost implicat, inclusiv premierul, acuzat că nu a plătit statului peste 200.000 de Euro impozite pe venit. Guvernul a fost preluat de un premier interimar, iar în cazul în care nu va fi ales un nou guvern, Slovenia urmează să intre şi ea, pînă în vară, în anticipate. “Căderile”, însă, nu se termină aici. În acelaşi interval strict de-o săptămână, pe 5 martie, la Chişinău este demis guvernul Filat. Deşi interpretarea demiterii variază de la un interpret politic la altul, motivele pe care se insistă cel mai mult sunt reglările de conturi între clanurile politico-oligarhice de la guvernare şi lupta pentru întîietate la putere. Varianta moldovenească o repetă, în lini mari pe cea slovenă. Ce va urma, rămâne să vedem. Lucrurile balansează, deocamdată, între alegerea unui nou guvern şi anticipate.

    Putin, deconspirat de Saakaşvili

    Acum două săptămâni, în urma unei vizite la Bacu, preşedintele Georgiei, M. Saakaşvili, făcea nişte declaraţii şocante, care arată la planurile diabolice ale lui Putin în intenţiile sale de a renaşte URSS. Faptul că liderul de la Kremlin vrea refacerea imperuilui sovietic nu mai e o noutate. Acum câţiva ani, V. Putin îşi exprima regretul pentru prăbuşirea URSS, pe care o declara drept “cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului douăzeci”, iar la startul campaniei electorale, pentru cel de-al treilea mandat prezidenţial, anunţa că scopul său principal pentru acest mandat este renaşterea URSS. Aşa dar, Putin joacă cu cărţile deschise. Cu nici o lună în urmă, nimeni altul decât Putin – la o întrunire cu FSB-ul rusesc, ordona agenţilor săi secreţi să avanseze pe frontul fostului imperiu sovietic, “peste tot acolo unde Rusia are planuri de integrare”, adică de refacere a URSS. Să revenim, însă, la Saakaşvili, care, după tet-a-tet-ul cu Aliev la Bacu, deconspiră scenariile Cremlinului vizavi de recâştigarea republicilor pierdute. Potrivit lui, Moscova are pregătită o reţea de “cardinali” din rândul mafiei ruse (de diferite origini etnice), prin care îşi propune schimbarea şi preluarea guvernelor în spaţiul ex-sovietic. Potrivit lui Saakaşvili, “varianta Bidzina Ivanişvili” – miliardarul georgian, etichetat de presa din Georgia drept “omul lui Putin”, care a preluat guvernul la Tbilisi după alegerile din toamna trecută, este una, similar pregătită de Rusia pentru orice altă republică ex-sovietică. Următorul guvern, pus pe lista “căderilor”, ar fi cel azer, – spune Saakaşvili. Curios lucru: cine să fie “cardinalul” sau “cardinalii” lui Putin pentru noua situaţie politică de la Chişinău? E o întrebare, răspunsul la care contează mult.

    Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    Ion Boțan, cititor fidel al Ziarului de Gardă a fost profesor de limbă și literatură română timp de patru decenii în școala din comuna Mingir. S-a născut în comuna Chiperceni, raionul Orhei, iar la Hâncești a v…
    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    În premieră, R. Moldova câștigă calificările Campionatului European de fotbal pe plajă

    Pentru prima dată în istorie, Moldova a devenit campioana calificărilor europene la fotbal pe plajă, Divizia B. Moldova a învins Estonia cu 4-1 în finala turneului care s-a desfășurat la Chișinău și este organi…
    În premieră, R. Moldova câștigă calificările Campionatului European de fotbal pe plajă

    Pfizer și Moderna cresc prețurile vaccinurilor vândute UE, pe măsură ce varianta Delta se răspândește

    Pfizer a crescut prețul vaccinului anti-COVID-19 cu mai mult de 25%, iar Moderna, cu mai mult de 10% în ultimele contracte de furnizare pentru Uniunea Europeană, în timp ce statele din blocul comunitar se confr…
    Pfizer și Moderna cresc prețurile vaccinurilor vândute UE, pe măsură ce varianta Delta se răspândește

    DOC/ Fostul judecător Oleg Sternioală a cerut strămutarea dosarului, în care cere anularea hotărârii CSM prin care a fost dat acordul să fie urmărit penal pentru îmbogățire ilicită, la o altă instanță egală în grad

    Fostul judecător al Curții Supreme de Justiție (CSJ) Oleg Sternioală se judecă de peste un an și jumătate cu Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), pentru anularea hotărârii prin care instituția și-a dat ac…
    DOC/ Fostul judecător Oleg Sternioală a cerut strămutarea dosarului, în care cere anularea hotărârii CSM prin care a fost dat acordul să fie urmărit penal pentru îmbogățire ilicită, la o altă instanță egală în grad

    Ex-ministrul Apărării Alexandru Pînzari, plasat în arest pentru 30 de zile în Penitenciarul nr. 13

    Ex-ministru al Apărării Alexandru Pînzari, reținut vineri în dosarul fostei Direcții nr.5 a MAI, a primit 30 de zile de arest, conform unei decizii dictate de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana.
    Ex-ministrul Apărării Alexandru Pînzari, plasat în arest pentru 30 de zile în Penitenciarul nr. 13