Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Caracatiţa va lua Preşedinţia

Caracatiţa va lua Preşedinţia

Astăzi vreau să aflu mai multe despre Caracatiţă. Nimic complicat. Chiar primul articol pe care îl găsesc printr-un sistem de căutare în internet îmi spune că aceasta e o moluscă cefalopodă, care are doi ochi şi patru perechi de braţe, care se dezvoltă simetric bilateral. Braţele Caracatiţei se mai numesc tentacule. Anume în mijlocul lor se află gura acestor vietăţi acvatice. Corpul caracatiţei nu are o structură osoasă, iar lipsa oaselor îi permite să pătrundă în locuri strâmte, greu de scrutat.
Cercetătorii au constatat că toate caracatiţele sunt veninoase, dar numai o singură specie este periculoasă pentru om – cea cu inele albastre.

Deşi veninoase, motiv din care s-ar părea că pot fi neînfricate, utilizează mai multe strategii ca să se apere de prădători. Cele mai răspândite sunt camuflarea şi cerneala vărsată în apă din „sacii” lor interiori.

Oamenii de ştiinţă încearcă să demonstreze, nu fără succes, că aceste nevertebrate ne seamănă foarte mult nouă, oamenilor. Spre deosebire de oameni, acestea au un creier mai mic, de mărimea unei nuci, în schimb, au trei inimi. Sistemul lor nervos este unul complex, fiind doar parţial localizat la nivelul creierului. Alte două treimi din neuroni se găsesc în braţele lor, care au uneori peste 4 metri lungime. Deci, caracatiţele „gândesc” în special cu braţele.

Caracatiţele se hrănesc cu broaşte, melci, peşti sau creveţi, pe care îi prind cu tentaculele, le omoară cu otrava pe care o conţin şi ulterior le consumă. Adică, se hrănesc cu produse intoxicate. Caracatiţele cu inele albastre conţin otravă atât de puternică, încât pot omorî şi oameni.

Iniţial, pare stranie intenţia oamenilor de ştiinţă de a găsi similitudini între caracatiţe şi oameni. Dacă, însă, încerci să analizezi, să găseşti exemple din viaţă, să le aplici la năravurile acestor nevertebrate, constaţi că, într-adevăr, s-ar putea ca aceşti savanţi să nu fie nişte bizari, ci chiar să aibă dreptate.

Bunăoară, în viaţa politică de la noi. Câţi deţinători de tentacule sunt? Câţi, vărsând venin peste victime, „le omoară”, după care „le savurează” cu plăcere? Câţi au inele albastre, fiind ucigător de toxici? Câţi gândesc mai mult cu tentaculele (braţele), decât cu creierul? Câţi dintre ei se pot opri în faţa poftelor de a acapara cât mai mult cu cele opt tentacule ale lor, de dimensiuni foarte mari?

De obicei, caracatiţele nu trăiesc prea mult, în schimb, se înmulţesc foarte intens, femelele depunând câte 200 de mii de ouă.

Caracatiţele din lumea politică de la noi se deosebesc prea puţin de cele adevărate. Ele ştiu a-şi întinde tentaculele şi a stăpâni între ele tot ce apucă, chiar şi cu riscul comiterii unor crime grave.

Atunci când, pe 4 martie, Curtea Constituţională a decis că perioada de alegere a şefului statului de către Legislativ s-a încheiat şi că, de acum încolo, fiecare dintre noi, cetăţenii, va putea să-şi dea votul pentru următorii preşedinţi ai R. Moldova, toţi au ştiut ce va urma. Dar, aşa cum nu avem o opoziţie fermă, care ar despica firul în patru, prognozând şi explicând care ar putea fi beneficiile, dar mai ales riscurile, lucrurile au avansat şi, peste jumătate de an, vom alege un preşedinte al nostru, al tuturor. De atunci încolo, nimeni nu va mai putea acuza deputaţii că au ales un preşedinte netot, doar pentru a-l manipula.

Reţineţi, însă, evenimentul de la 30 octombrie 2016 nu va fi unul complicat. După învestirea Guvernului Filip era clar că şi următoarea instituţie importantă din stat le va aparţine celor care, rând pe rând, au acaparat totul cu tentaculele lor: toate structurile guvernamentale, autorităţile locale, deputaţi şi oameni politici de prin alte partide, instanţe şi instituţii de drept, structuri electorale, medii de informare sau ziarişti în parte, oameni de afaceri, savanţi, profesori, medici sau pensionari. Caracatiţele politice de la noi acţionează după principiul piramidei. Ei nu mai sunt oameni separaţi, fiecare având la îndemână câte opt tentacule. Vă imaginaţi câte sunt în ansamblu?

Cu o astfel de capacitate de acaparare, cine, dacă nu ele, caracatiţele cu inele albastre, vor lua Preşedinţia?