„Ceea ce se spune despre capul plecat, pe care sabia nu-l taie, nu mai merge”
Se întâmpla acum 12 ani. Eram la Strasbourg. Aveam lecţia de franceză. Profesoara, cu intenția de a ne cunoaște mai bine, ne-a rugat să facem o scurtă prezentare despre fiecare.
Eram studenți veniţi din toate colțurile lumii – Cehia, Siria, Polonia, Germania, Spania, Republica Libaneză, Serbia, etc. Fata din Liban, fiica unor refugiaţi politici, a început să vorbească despre motivul aflării sale în Franța și despre războiul civil libanez din 1975-1990. Cea din Serbia, în acelaşi context, a vorbit şi ea, pentru că trecuse prin războiul abia terminat în Iugoslavia (1991-2001).
Într-un moment, discuția a deraiat şi s-a trecut de la război la drepturi încălcate și la cum reacționează diferite popoare atunci când acestea le sunt neglijate. Afirmația profesoarei, după câtva timp de dezbateri, a fost următoarea: „Cred că ați auzit sau ați văzut voi singuri cum reacționează poporul francez la injustiție. On n’est pas des moutons! (Noi nu suntem niște oi, din fr.). Ieșim în stradă ori de câte ori ni se încalcă un drept și nu plecăm până nu ni se face dreptate!”
Atunci, pentru prima dată aveam să fac cunoștință cu firea de luptător al unui nativ francez. La capitolul grevelor, e bine ştiut, ei sunt campioni şi o fac bine, astfel încât o lume întreagă îi invidiază.
Italienii în acest sens sunt încă departe. Cu invidie albă, la știrile despre grevele din Franța, replica lor e una: „Dobbiamo farlo anche noi” (Trebuie s-o facem și noi, din it. ). Și da, francezii, în repetate rânduri, au înșirat remorci întregi de gunoi și bălegar în fața primăriilor, prefecturilor, Parlamentului, direct pe autostrăzi, în piețe, au distrus marfă de import, drumuri, au ars mașini, protestând împotriva administraţiei, a scumpirilor, împotriva legii nitraților, contra reformei pensiilor, şi tot aşa.
Chiar şi Constituția Primei Republici Franceze spune că „puterea aleasă este legală și nu neapărat legitimă. Singura legitimitate aparține poporului, și nu celui ales”. Prin urmare, atunci când poporul nu este mulțumit de aleșii săi, are dreptul să iasă în stradă ca să-și revendice drepturile, așa cum a fost în timpul Marii Revoluții Franceze, dincolo de baricade, și așa cum e în ziua de azi în cazul protestului „Vestelor Galbene”. Pașnice sau mai puțin, manifestările și grevele au făcut mereu parte din cultura franceză.
Protestele „Vestelor galbene” și știrea din zilele trecute cu suspendarea pe parcursul câtorva luni sau chiar posibila anulare a scumpirii prețurilor carburanților m-a făcut să-mi pun repetat întrebarea: „Dacă un popor cum e cel francez, care respiră aerul „Libertății, egalității și fraternitatii”, a fost nevoit să treacă de la proteste pașnice la un soi de „război urban”, fiind în stare să facă atâta zgomot încât să contagieze și țările vecine, cauza fiind scumpirea carburaţilor, ce ar fi făcut oare în locul celor din R. Moldova, în cazul furtului miliardului?”
De câte ori, în ultimii 10 ani, s-au scumpit carburanții în Moldova? Cum am reacționat? Ce s-a obținut la fiecare protest făcut nu doar în legătură cu scumpirile? Să fie oare de vină mentalitatea noastră, codul nostru genetic?
Ceea ce se spune despre capul plecat, pe care sabia nu-l taie, nu mai merge. Această „regulă” ne-a făcut să nu mai avem caracter, demnitate și onoare. Cel cu sabia s-a făcut tot mai nesimțit și mai avid. Fiecărui popor îi aparține alegerea cum și ce să fie „un peuple de moutons” sau nu. Să luăm exemplu de la poporul lui „Asterix și Obelix”. Onoarea și demnitatea trebuiesc respectare atât de aleși, cât și de alegători, și nu călcate în picioare.
Ana COVRIG, Italia
