Cititorul de Gardă/„De fiecare dată când primesc ziarul mult, mult îndrăgit, eu vă spun din toată inima că primesc o satisfacție plină pentru suflet”
Vasile Morozan (75 de ani), un cititor fidel al ZdG, originar din satul Miclești, raionul Criuleni, deseori trimite scrisori în adresa redacției, enumerând diferite probleme, în special ale persoanelor care trăiesc la sate. De data aceasta, cititorul a trimis o scrisoare în care își exprimă admirația față de munca depusă de jurnaliștii de la ZdG și spune că „de fiecare dată când vine vremea de a face un nou abonament, anume la Ziarul de Gardă” îl face.
„Ziarul care mi s-a lipit de suflet atât de mult”
„De la bun început, dragii mei, vreau să vă spun că nu sunt o persoană care să se laude. Un lucru simplu ce l-am simţit în sufletul meu este că dacă mi s-a dat pe gust, apoi mă țin de el ca o gaiță și dacă e om, neapărat mă strădui să prind momentul ca să-i spun durerile. Aşa am făcut-o și așa o fac și la momentul de față când a venit din nou vorba de ziarul mult îndrăgit – Ziarul de Gardă.
Sunt un cititor, după cum ați observat, ambițios de fire și posibil că nu mă voi despărți de acest bun ziar până când mi-a suna ceasul. Cu puterea celui de Sus nu te poți pune. Ți-a venit, ți-a bătut la ușă și nu ai cum să te împotrivești. Dar să las această frază nu chiar plină de bucurie și să mă întorc la ziarul care mi s-a lipit de suflet atât de mult, că mă fac luntre și punte, cum se spune în popor și de fiecare dată, când vine vremea de a face un nou abonament, anume la Ziarul de Gardă îl fac fără nicio problemă. Cu toate că e bine cunoscut pentru majoritatea cititorilor cum trăiește un om de la țară, care îi sunt resursele financiare, în primul rând, la un bătrân – pensia. Din alte venituri nu are de unde. Omul ajunge să își numere zilele care îi rămân să mai calce pe pământ, nu știe cum să facă și unde să împartă puținul care i l-a dat statul pentru truda care a făcut-o de-a lungul anilor trăiți și hrănindu-i și pe alții din munca de pe câmp, anul împrejur sub ploaie, sub soare. Și acum, pentru tot ce a făcut, uite că i-a dat o pensie care nu-i ajunge măcar până la următorul „câștig”. Eu, la rândul meu, îi mulțumesc bunului Dumnezeu ca îmi mai trimite puțină putere, dar nu pot ști până când va fi asta. Dar dă să uit de așa gânduri și să revin la ziar” ne scrie Vasile Morozan.
„Împreună fac un ziar de mare valoare pentru întreg publicul cititor”
„De fiecare dată când primesc ziarul mult, mult îndrăgit, eu vă spun din toată inima că primesc o satisfacție plină pentru suflet. Una dintre cele mai atrăgătoare pagini îmi este „Cititorul de Gardă”. Să nu se supere ceilalţi jurnaliști că am spus așa, că nu rămân necitite niciodată celelalte articole publicate de voi în ziarul meu drag. Cum pot eu să spun că articolele semnate de Victoria Borodin, de Vasile Ursachi sau de Natalia Zaharescu, ori de Olga Bulat și toți ceilalți jurnalişti care împreună fac un ziar de mare valoare pentru întreg publicul cititor, ar rămânea neobservate? Să le dea Domnul la toţi multă sănătate și cât mai multă tărie de caracter, ca împreună să putem arunca în aer, în mare, în ocean, urgia asta de sărăcie, care s-a abătut ca o fiară asupra țărișoarei noastre.
Uneori iau și eu stiloul în mână ca să scriu durerile sătenilor cu care mă salut în fiecare zi. Apropo, care au mai rămas în sat. De aici, din nou, revin la trecutul îndepărtat, când toate ulițele satului forfoteau zi și noapte de lume, mai ales când venea vremea de un eveniment cultural. Cântece, chiote de fete, de flăcăi, scârțâit de roți de la căruțele care îi duceau pe săteni în câmp, la ferme. Era o mare bucurie pentru fiecare. Dar acum? Satul e mort aș spune. Toți au plecat: unii ca să nu se mai întoarcă, iar cei care mai revin, și aceea nu pentru mult timp. Nu e destul. Dragii mei de la Ziarul de Gardă, mai sunt și alte probleme ale satului. Unii dintre cei care au rămas se simt buricul pământului. Mint, trădează! Îşi arată fățărnicia. Îmi aduc aminte de pe timpuri, când era problemă iarna trecută cu aprovizionarea cu lemne de foc. Gândeam că se va rezolva ceva, dar a rămas așa cum au dorit cei ce sunt stăpânii pădurilor”, povestește cititorul.
„Să fiţi tari ca fierul și iuți ca oțelul în lupta cu răul din ţara asta, Republica Moldova”
„Acum, dragii mei jurnaliști de la ziarul meu preferat – Ziarul de Gardă, mare atenție! Uneori, credeți-mă – nu întotdeauna, mă mânii pe voi puțin, pentru că ceea ce scriu este scurtat și trecut la rubrica „De joi până joi”. Eu sunt o persoană înţeleaptă și știu că sunt materiale pentru publicare mai arzătoare și cer spațiu mai larg în paginile ziarului. Vă rog din suflet să nu vă fie cu supărare! Vă mai repet: sunt un cititor înflăcărat la bătrânețe al Ziarului de Gardă și vă promit că nu mă las de el până la moarte! Din momentul când am scris această scrisoare, m-am și abonat pentru următoarele luni ale anului curent și voi continua s-o fac și următorii ani. Aici îmi termin scrisoarea și vă las cu sănătate în suflet cât mai multă. Să fiţi tari ca fierul și iuți ca oțelul în lupta cu răul din ţara asta, Republica Moldova.
Cu stimă și mult respect, al vostru cititor fidel – Vasile Morozan, din satul Miclești, raionul Criuleni, de 75 de ani”, își încheie scrisoarea bărbatul.
