Uniunea Europeana este pe moarte
Inchiderea spre sine afisata de tarile membre de la ultima extindere ameninta insasi existenta Uniunii. In lipsa de lideri ambitiosi si de anvergura, ar putea, pur si simplu sa dispara, afirma un fost consilier al lui Bill Clinton, arat[ un articol publicat in The Washington Post.
Uniunea Europeana este pe moarte. Nu este o moarte violenta nici o moarte tragica, ci o lunga agonie, atat de lenta incat am putea intr-o zi privi peste Atlantic si sa vedem ca proiectul european – care credeam ca era bine stabilit de mai mult de o jumatate de secol – nu mai este.
Declinul Europei este partial economic. Multe tari europene au platit un tribut greu crizei financiare iar nivelul indatoririi statelor si incertitudinile plutind asupra bancilor continentului sunt alarmante. Si totusi, aceste calamitati sunt o nimica toata in comparatie cu raspandirea unei boli mult mai grave : de la Londra la Berlin , trecand prin Varsovia, Europa cunoaste o re-nationalizare a peisajului sau politic, fiecare tara cramponandu-se acum de suveranitatea ei, la care era inainte dispusa sa renunte pentru implinirea unui vis colectiv.
Europenii nu mai par sa se preocupe de binele comun. Ei se intreaba ce le aduce UE si daca merita. Daca continua pe aceasta cale, ei ar putea submina unul dintre cele mai marcante si mai ambitioase proiecte ale secolului 20 : cel al unei Europe unite, in pace cu ea insasi, si afirmandu-si puterea ca un intreg coerent. Ceea ce ar duce la o multitudine de natiuni imprastiate, fara influenta geopolitica, iar Statele Unite ar pierde un partener gata sa le ajute in misiunile internationale si dispunand de mijloacele necesare.
Proiectul european nu mai suscita interesul
Dezinteresul pentru proiectul european castiga chiar si Germania, a carei obsesie de a elimina rivalitatile nationale, surse de conflict, o asezase in rolul de motor al Europei. Reticenta Berlinului de a ajuta Grecia in plin colaps financiar a marcat o ruptura cu spiritul binelui comun care caracteriza proiectul european.
Populismul de dreapta ia avant, in principal datorita unei renasteri a ostilitatii impotriva imigrantilor. Acest nationalism dur nu este indreptat numai impotriva minoritatilor, ci denunta de asemenea pierderea autonomiei asociate cu uniunea politica. In Ungaria, partidul Jobbik, pe marginea xenofobiei, a castigat 47 de scaune la alegerile din acest an, in timp ce nu avea niciunul in 2006. Chiar si intr-o tara traditional toleranta precum Olanda, Partidul pentru Libertate (PVV), formatiune de extrema dreapta, a adunat 15% din voturi si a obtinut cu doar sapte scaune mai putin decat primul partid al tarii.
Ca si cum nu ar fi deajuns, in iulie, presedintia rotativa a UE a revenit Belgiei, o tara in care tensiunile dintre flamanzii de limba olandeza si valonii francofoni impiedica inca formarea unui guvern de coalitie viabil, chiar cand alegerile au avut loc in iunie trecut. Deci statul acum insarcinat cu conducerea proiectul european sufera intocmai de problemele de nationalism pe care UE trebuie sa le elimine. Iata ce spune multe despre starea Uniunii!
Re-nationalizarea peisajului politic european este in primul rand o consecinta a schimbarii de generatii. Pentru europenii care au crescut in timpul al doilea razboi mondial sau in timpul razboiului rece, proiectul european era o modalitate de a scapa de un trecut criminal. Lucrurile sunt diferite pentru tinerii europeni de astazi : potrivit unui sondaj recent, francezii care considera UE ca fiind o garantie a pacii pe continent sunt aproape de doua ori mai numerosi in categoria de peste 55 de ani decat printre cei de mai putin de 36 de ani. Nu este deci surprinzator faptul de a vedea noii lideri europeni vorbind despre Europa in termeni de calcul cost-beneficiu si nu ca un articol de credinta.
Intre timp, cerintele pietei mondiale, adaugate la criza financiara, exercita mari presiuni asupra statelor- providenta din Europa. Intr-o vreme in care varsta de pensionare creste si pensiile descresc, UE este adesea folosita pe post de tap ispasitor. In Franta, de exemplu, campaniile anti-europene au condamnat in mare masura atacurile „anglo-saxone” ale UE impotriva statului bunastarii si au avertizat impotriva „instalatorului polonez” venit sa fure painea de la gura francezilor prin deschiderea pietei europene ale muncii.
Insa Europa incearca sa temporizeze
A castiga timp este probabil ceea ce Europa are mai bun de facut. UE pare totusi sortita sa-si continue declinul, ceea ce va avea de asemenea implicatii in afara Europei. Administratia Obama si-a exprimat deja nemultumirea fata de o Europa din ce in ce mai stearsa pe plan international. „Daca demilitarizarea Europei, unde o mare parte a populatiei si a politicienilor sunt ostili fortei militare si riscurilor pe care aceasta le implica, era o binecuvantare in secolul 20, ea a devenit un obstacol in calea realizarii unei paci si unei securitati durabile in secolul 21”, deplange Robert Gates, secretar american pentru aparare, in timpul unei reuniuni NATO in luna februarie. Intr-un moment cand Statele Unite incearca sa-si reduca datoriile si sa ofere putin ragaz fortelor lor armate, Washington va cantari din ce in ce mai mult valoarea aliatilor sai in functie de ajutorul pe care acestia il pot aduce. In cazul Europei, acesta nu este mare si continua sa scada.
Europenii nu sunt gata sa reia razboiul, ei au pierdut gustul conflictelor armate. Incet dar sigur, scena politica europeana va deveni din ce in ce mai putin europeana si din ce in ce mai nationala, pana cand UE n-o sa mai aiba din uniune decat numele. Unii nu vad aici o mare pierdere, dar intr-o lume care are nevoie cu disperare de influenta, puterea si bogatia combinate ale UE, revenirea la o Europa fragmentata si inchisa pe ea-insasi ar fi o pleznitura istorica.
Cu saizeci de ani in urma, Jean Monnet, Robert Schuman si Konrad Adenauer erau parintii Europei. Astazi, Europa are nevoie de o noua generatie de lideri in stare sa sufle viata intr-un proiect grav amenintat cu disparitia. Pentru moment sunt de negasit.
Copyright 2009 Presseurop.eu, Charles Kupchan
