Principală  —  IMPORTANTE   —   Medicii din secțiile de profil…

Medicii din secțiile de profil de la Spitalul Clinic Republican nu primesc combinezoane în setul de echipamente. Explicațiile directorului SCR

În timp ce numărul infectărilor de COVID-19 crește în rândul celor care activează sistemul de sănătate, medicii din secțiile de profil de la Spitalul Clinic Republican (SCR) nu primesc combinezoane și ochelari pentru a se proteja. Cel puțin așa ne-a spus unul dintre lucrătorii medicali din afara secției unde sunt tratați pacienții cu COVID-19. 

 „Avem mască și halat chirurgical, dar nu avem ochelari și combinezoane. Masca și halatul se pun ulterior în pachete și se trimit la resterilizare”, a declarat unul dintre medici sub protecția anonimatului. 

De cealaltă parte, directorul SCR, Andrei Uncuța susține că toate secțiile non – COVID care activează sunt echipate inclusiv cu viziere și respiratoare, pe care lucrătorii medicali le folosesc atunci când sunt antrenați în anumite proceduri.

De exemplu, atunci când întâlnește un pacient sau face o vizită, sau examinează primar la distanță, medicul este echipat într-un anume fel, standard – halat, mască, bonetă, mănuși, iar atunci când este nevoie să facă o procedură intravenoasă, chiar și pacienților care nu au COVID-19 este echipat în alt fel, suplimentar având vizieră și respirator, dar nu îmbracă combinezon”, precizează Uncuța. 

Numărul medicilor infectați cu COVID-19 este în creștere în R. Moldova. La 1 mai a fost depășit pragul de o mie cazuri de infectare în rândul cadrelor medicale.

În total, au fost înregistrate șase cazuri de decese în rândul angajaților din sistemul medical. Ultimul a fost anunțat pe 1 mai. Este vorba de Igor Cheptea, medic traumatolog din cadrul Spitalului Raional Fălești, în vârstă de 57 de ani.