Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Colecta bani de la elevii unui…

Colecta bani de la elevii unui liceu din Chișinău. A ajuns în atenția Procuraturii

Procuratura sectorului Râşcani, Chișinău, s-a autosesizat în baza materialelor din mass-media şi a dispus efectuarea de investigaţii pe faptul pretinselor colectări ilegale de la elevii unui liceu a banilor, destinaţi pentru procurarea cadourilor cu ocazia Zilei profesorului.

Procurorii urmează să investigheze circumstanţele celor relatate, iar în cazul în care faptele prezentate se vor confirma, vor interveni cu măsuri legale.

De notat că, pe parcursul mai multor ani, Procuratura Generală a sesizat Ministerul Educaţiei în vederea implicării prompte întru excluderea practicii de colectare a mijloacelor băneşti de la părinţi şi neadmiterea implicării sub orice formă în acest proces a instituţiilor de învăţământ şi cadrelor didactice.