80 de copii cu probleme speciale au plecat la tratament şi odihnă în Elveţia
Copii din Moldova se vor odihni în tabăra medicală de vară Swisscor în Elveţia 80 copii cu dizabilităţi şi social vulnerabili din instituţii de tip rezidenţial, cu vîrsta cuprinsă între 11 şi 14 ani, vor beneficia în perioada 29 iulie-12 august 2010 de tratament şi odihnă în tabăra medicală de vară Swisscor din localitatea Trogen, Elveţia.
Tabăra medicală de vară este organizată de Fundaţia Elveţiană Swisscor. Întemeietorul fundaţiei, dl Adolf Ogi, fostul Preşedinte al Confederaţiei Elveţiene şi preşedinte al Comitetului de Patronaj al Fundaţiei Swisscor, a sosit într-o vizită în Republica Moldova, pentru a însoţi personal copiii şi adulţii, participanţi la tabăra medicală de vară din Elveţia.
Copiii vor fi însoţiţi de 15 maturi, care fac parte din personalul din instituţiile unde sunt plasaţi aceşti copii, printre aceştea fiind profesori, educatori, personal medical, reprezentanţi ai Crucii Roşii. La rîndul lor, educatorii Fundaţiei Village d’Enfants Pestalozzi şi personalul medical al Fundaţiei Swisscor (medici, dentişti, infirmiere) vor avea grijă de copii timp de două săptămîni ale sejurului lor.
Swisscor are capacitate de a găzdui copii cu următorul profil:
5% copii cu handicap fizic greu
35% copii cu handicap mediu
60% copii care au nevoie de supraveghere medicală (probleme de vedere, auz, dantură).
Fundaţia Swisscor va asigura transportul cu avionul tur-retur, asigurarea medicală pentru perioada sejurului în Elveţia, cazarea, hrana, costul pentru reparaţia sau înlocuirea protezelor, fotoliilor rulante, confecţionarea ochelarilor, haine şi încălţăminte, excursii pentru copii şi însoţitori.
Plecarea copiilor este organizată în baza acordului de parteneriat încheiat de Ministerul Educaţiei cu Fundaţia Swisscor, în scopul organizării şi desfăşurării sejurului, în tabăra medicală de vară Swisscor.
Fundaţia Swisscor a fost creată în anul 2000 de Dl Adolf Ogi. Taberele medicale Swisscor se înscriu într-o lungă tradiţie umanitară elveţiană. Fundaţia are drept obiectiv de a găzdui copii socialmente defavorizaţi sau cu handicap pentru un sejur de vacanţă în Elveţia. Aceasta este a doua tabără organizată pentru copiii defavorizaţi din Moldova, prima fiind desfăşurată în anul 2007. Anul acesta vor pleca copii din şcolile internat din Ialoveni, Cărpineni, Bălţi, Orhei şi Leova.