Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Noutăţi de pe frontul diversioniştilor

Noutăţi de pe frontul diversioniştilor

Cu vreo două săptămâni înainte de alegerile parlamentare din 30 noiembrie, spiritele se încing tot mai mult în R. Moldova. Acum câteva zile, SIS şi Procuratura Generală (PG) ne anunţau că au expulzat spre ţările lor de origine, Federaţia Rusă şi Ucraina, un grup de presupuşi provocatori, care intenţionau să organizeze acţiuni de destabilizare a situaţiei în ajunul alegerilor parlamentare.

Cei expulzaţi, potrivit SIS şi PG, aveau complici pe teritoriul R. Moldova. Deocamdată, însă, lor le-au fost aplicate „măsuri preventive cu caracter neprivativ de libertate”, adică oamenii dorm bine acasă, mănâncă sănătos, iar nopţile nu le sunt tulburate de coşmarurile închisorilor.

SIS şi PG, în interesul anchetei, nu au anunţat nici numele, nici organizaţiile din cadrul cărora fac parte cei declaraţi indezirabili şi expulzaţi. Potrivit unor surse credibile, însă, acestea ar fi persoane apropiate Mişcării ANTIFA, patronată de ex-comunistul Grigore Petrenco, nr. 5 pe lista electorală a lui Renato Usatîi.

Periodic, în R. Moldova, s-a mai vorbit despre ANTIFA. A şi fost reţinută, pentru scurt timp, o persoană care, potrivit informaţiilor oficiale, ar fi făcut parte din această mişcare, deţinând ilegal diverse tipuri de arme. Despre mersul anchetei în acest caz nu s-a mai vorbit nimic, la fel ca şi despre ANTIFA.

De altfel, ANTIFA nu-şi ascunde mesajele, acestea fiind făcute publice pe http://antifa-md.blogspot.com, deschis încă în 2010. Din 2014, mişcarea are propriul site www.antifa.md. În spaţiul electronic, această mişcare s-a lansat cu poză şi cu mesaje insultătoare la adresa marelui nostru scriitor Grigore Vieru, dar şi a altor personalităţi care pledează pentru cauza românească.

Deoarece, de la 2010 încoace, nu a urmat nicio sancţiune la adresa membrilor acestei mişcări ostile neamului şi identităţii noastre naţionale, au urmat, periodic, tot felul de provocări sub umbrela ANTIFA, chiar dacă, deseori, aceasta nu era dezvăluită. Peste tot unde a fost blamat neamul românesc, au fost prezenţi şi membri ai ANTIFA. Ei aprindeau spiritele şi manifestau ostilitate, iar după aceste acţiuni continuau nestingherit să urzească alte planuri şi să aştepte alte timpuri, pentru a le pune în aplicare.

Citez aici dintr-o scrisoare, adresată ZdG, cu ceva timp în urmă. „Îşi acoperă feţele cu măşti sau cagule, îşi spun luptători şi au un singur crez – să-i distrugă, cu orice mijloace, pe toţi unioniştii şi proromânii… E vorba despre membrii unei organizaţii antifasciste din R. Moldova, „antifa Moldova”, care numără câteva sute de persoane şi face parte dintr-o reţea internaţională de organizaţii antifasciste… Oficial, pe site-ul organizaţiei nu sunt indicate numele membrilor sau ale conducătorilor acesteia. Caracterul său obscur, însă, este conturat şi de faptul că feţele membrilor organizaţiei care sunt surprinşi în poze sunt acoperite. Potrivit datelor de pe molddata.md, portalul antifa.md a fost înregistrat pe numele lui Denis Iachimovschi, tânărul ales în fruntea uniunii tineretului comunist din Moldova şi asistent parlamentar al lui Grigore Petrenco…”

De altfel, Petrenco e cel care a reprezentat Legislativul la APCE, unde, în mod repetat, şi-a permis să rostească mesaje denigratoare la adresa R. Moldova. Semnatarii mesajului susţin că „antifa” primeşte bani de la câteva companii din Rusia şi de la Veaceslav Platon, iar scopul pentru care a fost creată este destabilizarea situaţiei prin acţiuni violente, îndreptate împotriva instituţiilor statului. De altfel, mesaje cu un conţinut similar au fost expediate demult pe adresele mai multor instituţii, dar iată că, abia acum, în ajun de alegeri, aflăm că a fost expulzat un grup de cetăţeni străini care se aflau în R. Moldova pentru a organiza şi sprijini posibile acţiuni împotriva securităţii statului. Potrivit informaţiilor oficiale, în locuinţele acestora „a fost depistată suma de 18 mii USD, 30 mii lei şi cecuri de circa 100 mii lei, despre provenienţa şi introducerea legală a cărora în R. Moldova nu au fost prezentate documente confirmative”. Să pară suficientă expulzarea câtorva persoane şi cercetarea în stare de libertate a complicilor acestora?

Acţiunile de ieri, prin care un concurent electoral, de orientare pro-rusă, a cerut contramandarea datei alegerilor, pentru a le permite să voteze celor 700 de mii de cetăţeni aflaţi în Federaţia Rusă, lasă de înţeles că cei expulzaţi îşi fac treaba şi de la distanţă, or, protestele din 19 noiembrie, care, potrivit organizatorilor, vor continua, nu seamănă cu nimic altceva decât cu o curată provocare.