Victor Moşneag: De ce Filat nu-l dă în judecată pe Voronin?
„E adevărat că l-au prins pe Filat la vamă cu ţigări?” – m-a întrebat cineva, acum câteva zile. „Aşa vorbeşte lumea”, şi-a argumentat persoana întrebarea. Se referea, de fapt, la contrabanda cu aproape 700 mii de pachete de ţigări, în valoare de peste 380 mii de euro, de la vama Albiţa, deconspirată de poliţiştii români de frontieră la începutul acestei luni, şi la declaraţia ulterioară a liderului PCRM, Vladimir Voronin, precum că ţigările ar fi fost ale lui Vlad Filat.
„Filat se răsplăteşte pentru împrumuturile privind finanţarea campaniei electorale a PLDM, făcute de la omul de afaceri Dinu Patriciu, cu ajutorul contrabandei cu ţigări”, declara săptămâna trecută Voronin.
Declaraţia, interesantă, a fostului preşedinte nu a rămas fără ecou. Cei doi vizaţi s-au grăbit să nege vehement acuzaţiile lui Voronin. „Este o mare diferenţă între preocupările lui Voronin şi cele pe care le am eu. Eu am de guvernat o ţară, pe când el se ocupă cu ceea cu ce s-a ocupat dintotdeauna – cu prostii şi aberaţii. În acest sens, eu nu am cui să dau replică şi nu am ce comenta – aberaţiile în general nu se comentează. Singura replică ar fi „Adio!”, este o parte din răspunsul lui Filat la insinuările lui Voronin.
Adevărată sau nu, declaraţia fostul preşedinte şi-a atins scopul. Suntem o ţară de oameni în care rolul presei de multe ori este „confiscat” de aşa-zişii „bârfitori”, care odată ce aud o vorbă, o interpretează după bunul lor plac, şi o răspândesc. Cum moldovenii nu sunt cei mai informaţi oameni de pe planetă, mulţi tind să-i creadă pe aceşti „bârfitori”. Dă, e mai greu să priveşti la TV sau să citeşti un ziar, pentru a te informa.
Anume pe acest tip de oameni a mizat Voronin. Ştia şeful comuniştilor că, odată pusă în „circuit”, o asemenea declaraţie l-ar discredita pe actualul premier, pentru că ea va fi răspândită rapid, iar mesajul final, cel care ajunge la electoratul mai puţin informat, îl va prezenta pe Filat ca fiind cel mai mare vinovat. De aici, probabil, reacţia persoanei despre care vă spuneam la începutul acestor rânduri. Vă asigur că nu este singurul om care, după declaraţia lui Voronin, crede că ţigările erau ale lui Filat.
Surprinzătoare a fost însă reacţia premierului. Deşi a negat imediat acuzaţiile preşedintelui PCRM, nu a fost foarte convingător. Cred că o reacţie pe măsura acestei declaraţii ar fi fost judecata. Nu sunt în măsură să-i dau sfaturi premierului, dar, în ziua de azi, e cam singura şansă de a demonstra că eşti nevinovat. Altfel, imaginea ta rămâne cel puţin murdărită. Mă întreb de ce Filat nu a făcut acest pas? Din lipsă de timp?
Victor Moşneag, [email protected]