Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Aneta Grosu: Fotografia lui Cociorvă

Aneta Grosu: Fotografia lui Cociorvă

Zile pierdute. Aşa cum un articol de ziar nu poate fi publicat fără o imagine adecvată, am insistat asupra unei întrevederi cu noul comisar general al municipiului Chişinău, Sergiu Cociorvă, pe care, până în prezent, presa l-a cunoscut doar la distanţă. Nicio prezentare oficială a noului şef, nicio conferinţă de presă cu participarea sa….
După ce, timp de trei luni, a deţinut interimatul, acum câteva zile, a fost înscăunat temeinic în funcţie. Să-l vedem, ne-am zis, mai ales că suspiciunile care planau asupra sa, că ar fi fost implicat în acţiuni de teroare, după 7 aprilie, sau că ar fi făcut campanie electorală în favoarea PCRM, nu au fost spulberate.

Două zile la rând am obosit telefonând pe la serviciile de presă al MAI şi al CGP Chişinău. Legende peste legende, despre imposibilitatea întâlnirii cu Cociorvă. Între timp, fusese făcută publică şi poziţia MAI, în legătură cu înscăunarea acestuia: „Cociorvă este demn de funcţia obţinută” .

Dacă e atât de demn, de ce nu l-am vedea la faţă, ne-am zis şi am insistat în continuare să obţinem o întrevedere cu comisarul general. „Imposibil”, ne-au spus la serviciul de presă al CGP, argumentând că Sergiu Cociorvă, ca persoană privată, are dreptul să refuze întâlnirea cu presa şi, mai ales, fotografierea sa. Noi, însă, nu aveam nevoie de o întâlnire privată cu el.

Cum o fi arâtând acest om şi din ce cauză o fi fugind de camerele de luat vederi? Dintr-o promisiune în alta, în ajunul acestei ediţii am fost onoraţi, totuşi, cu o poză a lui Sergiu Cociorvă, despre care, iniţial, ni s-a spus că ar fi acasă la el, pe un CD. Omul ca omul, ne-am zis când am văzut fotografia. Cineva chiar s-a dat cu părerea că are ochii trişti, jalnici…

Cea de-a doua problemă, CV-ul lui Sergiu Cociorvă, a fost şi mai complicată ca prima. „Nu are un CV. Trebuie să caut la direcţia personal data şi locul naşterii… Nu înţeleg de ce nu l-au afişat pe site”, ne-au spus la serviciul de presă al MAI.

„Dacă nu are un CV, cum a participat la concurs? De altfel, a fost numit prin concurs?”, am întrebat în continuare, aflând că, de fapt, un concurs nici nu a avut loc. „Nu au fost concurenţi”, ni s-a răspuns cu un fel de ironie.

„Dar cum aţi constatat că anume Cociorvă ar fi cel mai adecvat, cel mai bun, dacă nu are un CV şi dacă nu a fost organizat un concurs public pentru această funcţie publică? Să înţelegem că mai buni decât Cociorvă nici nu există în MAI?”- am continuat întrebările.

„Cum să vă spun… Este tolerant. E tolerant la democraţie. Nu-i atât de simplu să găseşti astfel de oameni”, am aflat argumentul.

Să înţelegem că „toleranţa la democraţie” e un criteriu nou, utilizat la angajări? Dacă te declari tolerant, nu ai nevoie nici de CV, nici de poză, nici să le mai răspunzi cetăţenilor dacă ai abuzat sau nu tinerii la 7 aprilie 2009 sau dacă ai umblat sau nu cu „sorcova” în ultima campanie electorală, acumulând voturi pentru PCRM? Nu ştiu dacă această întrebare ar trebui adresată doar proaspătului comisar.

Cum să înţelegem că, în R. Moldova, după 20 de ani de independenţă, s-a ajuns ca în funcţie de comisar general în capitală să fie numit un funcţionar suspect, dar „tolerant faţă de democraţie”. Cu toleranţă, poţi edifica democraţia?

Tot mai multe voci spun că, după 16 iunie, comuniştii vor organiza acţiuni subversive, pentru a uzurpa puterea în stat. Ce va face Cociorvă, ce vor face ceilalţi funcţionari care sunt angajaţi după criteriul „toleranţei faţă de democraţie”?

Aneta Grosu,
[email protected]