Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Victima Victoria a ajuns inculpată

Victima Victoria a ajuns inculpată

O tânără orfană din satul Onești, Strășeni, și-ar putea petrece următorii ani în închisoare, după ce și-a înjunghiat mortal soțul. Este vorba despre Victoria Pruteanu, pe care organele de drept au eșuat în a o apăra de soțul său, care o snopea în bătăi. La 23 de ani, aceasta este și singura întreținătoare a cinci copii – doi ai ei și trei surori luate sub tutelă după ce părinții au decedat.

Dacă decizi să o vizitezi pe Victoria, neapărat o vei găsi acasă. Nu și-a părăsit ograda de mai bine de un an. Locuința, oferită în folosință de Primăria Onești, are acoperișul ciuruit, este deconectată de la electricitate, iar tencuiala veche, alb-albăstruie, se risipește. În casă sunt doar două paturi, o sobă și o masă, la care se înghesuie trei școlărițe. Acestea se grăbesc să-și facă temele pentru acasă până la apusul soarelui. Taniușa, mezina familiei, nu știe cum e să ai lumină în casă, în schimb, singură poate aprinde candela. La cei trei ani pe care tocmai i-a împlinit, vorbește răspicat, iar dacă reușești să-i cucerești încrederea – îți recită poezii sau numără sfioasă până la douăzeci.

552-copiiiPe de altă parte, după ani la rând trăiți într-un coșmar continuu, aici planează liniștea și calmul caracteristic unei case situate la margine de sat. Pentru că instanța i-a impus Victoriei interdicția de a vorbi cu străinii, povestea de viață a familiei Pruteanu am aflat-o de la surorile sale și de la avocatul său.
Condamnați la întuneric

Bătăile, umilința, amenințările cu moartea din partea soțului său o aduseseră pe tânără în pragul a două tentative de suicid, eșuate ca urmare a intervenției prompte a medicilor.

„Am fost în instanță, am spus tot cum este. Am povestit cum o bătea, că a venit la mine de multe ori, că am chemat poliția, care a vorbit cu Vasile. Odată, ajunsă la culmea disperării de la atâta suferință, fata l-a rugat să iasă din casă, dacă nu, se sinucide. Pentru că nu a plecat, ea a băut clorură de var. La spital, el i-a plătit tratamentul de 500 de lei, să o salveze, iar când i-au venit cele câteva sute de lei pentru tutelă, i-a cerut banii înapoi. Țin minte cum plângea”, își amintește secretara de la Primăria Onești, Svetlana Călărășan.

Cele două fiice ale Victoriei au acum trei și, respectiv, cinci ani. Poate că ar fi fost și ele orfane, ca și Victoria, dacă mama lor nu ar fi înnoptat în repetate rânduri în gârla din preajmă. Când soțul venea acasă amețit și pus pe ceartă, știa că nu trebuie să-i treacă drumul. În urma bătăilor, aceasta a pierdut și o sarcină, la termen de șapte luni. Despre toate acestea știau toți vecinii, primarul și polițistul din sat. Atitudinea împăciuitoare a celor cărora li s-a plâns și care ar fi trebuit să o apere doar a ațâțat agresorul. Pentru el, cererea de divorț a fost ultima picătură.

„Polițistul o vorbit de multe ori cu dânsul, îi spunea să se liniștească, dar Vasile venea la ea în fiecare zi. Trăia în altă parte, dar după ce se îmbăta, venea să o bată. Judecătoarea îi oferise Victoriei ordonanță de protecție. Deși nu avea voie să se apropie de ea, când se îmbăta, oricum venea. Dacă nu îi dădea voie în casă, striga că ea are pe altul și intra cu forța. Întruna o bătea. Eram și noi de față, și fetițele lor. Nu ne băgam, că o primeam și noi. Țin minte, cu vreo două săptămâni înainte de incident, pe 30 noiembrie, de ziua alegerilor, o venit beat și o intrat pe fereastră. În mână avea un cuțit de tăiat porcii. Ne-am speriat tare că precis ne omoară. Surorile gemene au fugit la școală, unde erau alegerile, că îi aproape. Au venit niște vecine să-l liniștească. Polițistul a vorbit cu el jumătate de oră la telefon, dar nu i-a făcut nimic”, își amintește Natalia, una dintre surorile Victoriei.

Au fost mâzgălite mai multe ordonanțe de protecție, dar fără vreun rezultat. Pe 14 decembrie 2014, aproape de miezul nopții, bărbatul a venit din nou la Victoria, care, de ceva timp, intentase procedura de divorț. În acea zi, acasă era și fratele Victoriei, care ne-a spus că îl cheamă Valeriu. „I-am zis să se ducă acasă, să nu vină de vale, dar n-a vrut. Răcnea, o făcea în fel și chip. Când o pălea, dacă mă băgam, dădea și în mine. Deseori mă bătea și așa, de exemplu pentru că refuzam să merg la pădure la lucru în locul lui. După asta nu îmi dădea banii, dar de dus trebuia să mă duc dacă spunea. Mama și tata au murit, nu avea cine pune un cuvânt pentru noi”, își amintește Valeriu, unicul băiat din familia Victoriei. În acea seară, încercând să se apere, Victoria l-a înjunghiat pe Vasile.

Procurorul: „Era gospodină?”

Deși, potrivit avocatului, există toate probele care spun că tânăra a acționat în legitimă apărare, inițial, procurorul a cerut instanței ca aceasta să fie condamnată la cel puțin 9 ani de închisoare. Ulterior, în cuvântul rostit la finalizarea examinării dosarului, acesta a cerut 12 ani de pușcărie.

„Când am povestit la judecată cum o amenința că o va bate așa ca să ajungă calică și el să îi aducă când vrea el apă la pat, procurorul m-a întrebat: „Ea era gospodină?”. Ce rost avea întrebarea sa? (…) Ar fi bine să ajungă momentul în care femeia să nu mai fie proprietatea cuiva. De ce să amintim doar de seara de 14 decembrie? Condamnarea acestei fete ar fi o greșeală”, consideră Svetlana Călărășan.

La un an de când dosarul a ajuns în judecată și la 13 luni de la incident, prima instanță a pronunțat o decizie pe acest caz. Potrivit Victoriei, seara zilei de 14 decembrie 2014 i-a dat peste cap întreaga viață. „M-a lovit de mai multe ori. Ca să scap, am ieșit afară, pe întuneric. Îmi era frică. Instinctiv, am luat de pe masă primul obiect ce mi-a nimerit sub mână – un cuțit de bucătărie. M-am ascuns după mașină. El a ieșit în grabă, nervos după mine, descălțat, pe frig. M-a găsit, m-a ridicat de păr în sus și a strigat că îmi taie capul și mi-l aruncă în gârlă. Pe întuneric, credeam că are ceva în mână. De frică, am aruncat mâna cu cuțitul înainte. Nu știam unde am să-l înfig, vroiam să mă apăr”, zadarnic a încercat Victoria să-i explice magistratei Mihaela Grosu, de la Judecătoria Strășeni. Pe 21 ianuarie, curent, Victoria a fost condamnată la trei ani și opt luni de închisoare cu executare, fiind încătuşată chiar în faţa celor cinci copii, luați imediat la un centru de plasament.

Mii de semnături pentru eliberarea Victoriei

În numai câteva ore după pronunțarea deciziei, imaginile video cutremurătoare, în care cei mici încearcă să-și apere mama de polițiștii care au escortat-o spre penitenciar, au devenit virale pe internet. În mai puțin de 24 de ore, în susținerea tinerei au fost adunate peste 12 mii de semnături. Internauții cereau eliberarea acesteia, invocând că situația putea fi evitată dacă organele de drept reacționau prompt la plângerile sale.

În consecință, în după-amiaza zilei de 22 ianuarie, tânăra a fost eliberată din penitenciar pentru a aștepta decizia Curții de Apel în arest la domiciliu.

Vadim Vieru, de la Asociația „Promo-Lex”, s-a oferit să-i acorde asistență gratuită Victoriei. Avocatul consideră că această condamnare va fi un semnal pentru agresori, încurajându-i să aplice violența.

„Agresorii vor înțelege că, de fapt, pot să aplice violenta și nu li se va întâmpla nimic, iar acest lucru va duce la impunitate. Oricât de violent ar fi bătute femeile sau mamele, acestea nu vor putea să riposteze, ca să nu ajungă ca Victoria, din victime în inculpate”, declară Vadim Vieru.

Ulterior, și Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) s-a autosesizat pe marginea cazului Victoriei Pruteanu. Într-un comunicat de presă, emis luni, 25 ianuarie, CSM anunță că „Inspecția Judiciară va întocmi o Notă informativă, care va fi examinată în cadrul Plenului Consiliului Superior al Magistraturii”.

Potrivit unui raport tematic lansat recent de Asociația „Promo-LEX”, cetățenii din Moldova nu sunt obișnuiți să observe și să reacționeze prompt la dramele din jurul lor. Astfel, cea mai mare parte a victimelor violenței domestice sunt neajutorate în fața abuzatorului. Totodată, jumătate dintre victimele violenţei în familie nu au încredere în reuşita organelor de drept de a le oferi protecţie. Acestea afirmă că angajaţii poliţiei, de cele mai multe ori, încearcă să medieze conflictul, dar nu recurg la acţiuni ferme de sancţionare a soților agresori.

Daruri pentru cei cinci copii

A doua zi după eliberare, casa Victoriei Pruteanu s-a umplut cu cadouri, după ce aproximativ o sută de persoane au oferit un ajutor pentru ca familia numeroasă să trăiască mai bine. Oamenii s-au mobilizat pe Internet, astfel că, în doar o oră, în Parcul Central, au fost colectate sute de daruri.

Potrivit inițiatorilor campaniei, în special, au fost donate haine, încălțăminte și dulciuri. Totodată, mai multe persoane au ales să doneze bani, astfel că Victoria Pruteanu a primit într-o singură zi 36 000 de lei, 150 de euro și 100 de dolari, bani din care ar vrea să cumpere o casă. Pentru că suma este destul de mare, dar insuficientă, campania va continua și în săptămânile ce urmează.

Anastasia Cucuruz, Ghenadie Brega