Mircea Buga: „Dacă medicii vor înceta să mai activeze, din cauza fricii de a fi pedepsiţi arbitrar…”

Interviu cu ministrul Sănătăţii, Mircea Buga

— Dle ministru, recent, s-a întreprins o tentativă de reducere, deşi neînsemnată, a preţurilor la unele medicamente. „E puţin”, spun pacienţii. Pe când nişte reduceri adecvate?

— Problemele din sectorul medicamentului mă preocupă din prima zi de învestire în funcţie. Ne-am confruntat cu criza medicamentelor în spitale şi, din mers, a trebuit să intervenim pe mai multe dimensiuni, inclusiv în ceea ce ţine de aprovizionare. A fost modificat Regulamentul achiziţiilor de medicamente. Am inclus, în regulament, sancţiuni pentru cei care neglijează sau nu respectă acest regulament. Ne-am axat şi pe procedura de înregistrare a preţurilor la medicamente, de la care pornesc toate adaosurile. Mecanismul anterior le permitea importatorilor de medicamente să intervină doar în direcţia sporirii preţurilor, nu şi a diminuării lor. De altfel, asta se întâmpla deoarece, în interesul importatorilor, nu intra diminuarea preţurilor. În aceste condiţii, a fost operată o modificare în legislaţie, care îi permite Ministerului Sănătăţii (MS) să intervină din oficiu. În martie şi aprilie s-a înregistrat o apreciere a valutei naţionale, după deprecierea anterioară, şi, în temeiul noilor prevederi legale, MS a intervenit în cazul diminuării preţurilor a 277 de denumiri de medicamente. MS va interveni în continuare. În curând vom emite un alt ordin, cu un alt grup de medicamente, pentru diminuarea preţurilor.

— Şi farmaciile ţin cont de aceste decizii ministeriale?

— Bineînţeles, deoarece preţurile se diminuează etapă cu etapă, de la depozit până la farmacii. Una dintre procedurile de diminuare a preţurilor e cea legată de reducerea adaosului comercial. De obicei, după înregistrare, se aplică o serie de adaosuri. La depozitele farmaceutice, bunăoară, adaosul comercial e de până la 15%. În farmacii, adaosul e de până la 25%. În total, adaosul comercial ajunge la 40%. La noi, 85% din medicamente sunt de import şi le procurăm din străinătate. Preţurile sunt formate ţinându-se cont de cele mai mici preţuri din 9 state europene de referinţă. Acum este elaborată o iniţiativă legislativă, a unui grup de deputaţi. Şi noi am avut un grup de lucru, în cadrul căruia au fost solicitaţi şi experţi internaţionali din sănătate. Acest grup a modelat o serie de mecanisme de aplicare regresivă a adaosului comercial, raportat la costul medicamentului. Ne propunem ca medicamentele mai accesibile populaţiei să aibă o pondere mai mare în farmacii. Astfel va dispărea practica utilizată până acum, prin care pacienţilor li se propuneau preparatele cele mai scumpe. Prin mecanisme economice, vom stimula farmaciştii ca, din contul diminuării adaosului comercial, să propună medicamentele cele mai ieftine. De altfel, noi nu am inventat bicicleta. Această experienţă există în mai multe state europene. Dacă modelul de aplicare regresivă a adaosului comercial va fi aprobat şi de Parlament, atunci situaţia se va schimba în bine.

— Sunt sau nu restituiţi banii persoanelor care, fiind internate în spitale, nu au beneficiat de medicamente asigurate?

— Deşi pacienţii au nevoie de tot mai multe medicamente, lista produselor compensate este, totuşi, destul de redusă. Aceasta corespunde bugetului existent în sistemul de sănătate. În noua Lege a fondurilor de asigurări obligatorii s-a prevăzut o sumă suplimentară care va permite ca, în a doua jumătate a acestui an, numărul medicamentelor compensate să fie dublat. Totodată, avem grijă să fie sporită şi rata de compensare a medicamentelor. În prezent, cei care suferă de hipertensiune arterială, de maladii cardiovasculare procură medicamente cu o rată de compensare medie de 50%. S-a convenit să majorăm această rată de compensare până la 70%, deci, pacienţii vor plăti mai puţin cu încă 20%.

Cât despre mecanismul de restituire a banilor cheltuiţi în spitale, acesta nu este unul nou. Poate situaţia s-a acutizat acum, în condiţiile în care din mai multe instituţii lipseau unele medicamente, pacienţii fiind, indirect, obligaţi să-şi procure medicamentele. Mecanismul de restituire a banilor este stipulat şi în contractele cu Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) şi prestatorul de servicii medicale. Pacienţii care s-au aflat într-o astfel de situaţie pot apela la directorii instituţiilor medicale în care au fost internaţi pentru a-şi restitui costul medicamentelor. Ei au nevoie de o dovadă că au cumpărat acest medicament în temeiul unei recomandări exprese a medicului curant din spital. Din câte ştiu, nu toţi cer rambursarea…

— S-ar putea că procedura de rambursare e una birocratică?

— Nu cred. Este important, în orice condiţii, pacienţii să-şi cunoască drepturile şi să insiste. Mai ales că în astfel de cazuri CNAM şi MS sunt de partea lor. Dacă există probleme şi cererile pacienţilor nu sunt soluţionate, ei pot apela direct la CNAM.

— Starea sănătăţii şi calitatea vieţii sunt interdependente. Cum pot fi redresate problemele sănătăţii, în condiţiile unei calităţi insuficiente a vieţii

— Potrivit statisticilor, în R. Moldova, pacienţii cheltuiesc pe medicamente circa 70% din bugetul pe care ei îl alocă anual pentru sănătate. În total, această sumă constituie în jur de 2 miliarde de lei. E o cifră enormă.

În general, bugetul sănătăţii este dependent direct de situaţia economică şi de bugetul R. Moldova. E complicat. La noi, anual, statul acoperă unui cetăţean, pentru sănătate, în jur de 120—150 de euro. Într-o ţară europeană, unde există şi o economie mai puternică, pentru un cetăţean se achită în jur de 3000-4000 de euro. Când vom avea o situaţie economică similară cu cele din statele UE, ne va fi mult mai uşor.

— Ce ne puteţi spune despre dosarele licitaţiilor trucate?

— Am mai spus în presă că ne îngrijorează această situaţie, deoarece îşi lasă o amprentă negativă asupra sistemului de sănătate. Mecanismul de licitare în sănătate nu diferă cu nimic de cel din economie. Orice domeniu aplică aceleaşi legi în achiziţiile publice. Bănuiesc că aplicarea lor, conformă sau neconformă, ţine mai mult de persoanele care perfectează actele pentru licitaţii sau de membrii grupului de lucru. Ne dorim ca organele abilitate să-şi facă datoria şi să avem o claritate, ca să ne putem mişca înainte. Domeniul medicinei nu poate rămâne prea mult în suspans, în aşteptarea unui verdict. Sistemul de sănătate are nevoie de stabilitate. Pe de altă parte, trebuie să restabilim imaginea instituţiilor medicale, dar şi încrederea oamenilor în aceste instituţii.

— Aceste dosare au blocat cumva fenomenul de licitare a preparatelor medicinale?

— Există un grad de teamă în mai multe instituţii medicale de a lansa licitaţii noi. Dar cred că această stare poate fi depăşită. Dacă totul este corect sub aspect legal, nimeni nu poate invoca altfel de argumente sau acuzaţii.

— Cu ce s-a încheiat arestarea celor trei angajaţi ai SCR, în urma decesului unui tânăr de 21 de ani, operat de apendicită?

— Trei lucrători medicali au fost reţinuţi în acest caz. Credem că nu ar fi trebuit să se intervină cu astfel de metode. Deşi arestul preventiv este o procedură legală, oricum, când e vorba de medicină, trebuie să ţinem cont de faptul că există situaţii şi situaţii. Anual, în R. Moldova, potrivit statisticii, decedează 70 de mii de oameni. Niciunul dintre aceştia nu moare sănătos. Printre cauzele deceselor sunt motive de sănătate, accidente, traumatisme etc. Dacă, după fiecare caz de deces, lucrătorii medicali vor fi reţinuţi în temeiul supoziţiei că ar putea fi de vină, atunci distrugem instantaneu sistemul de sănătate. Ar trebui să fim extrem de atenţi, deoarece un sistem de sănătate este unul sensibil, iar dacă medicii vor înceta să mai activeze, din cauza fricii de a fi pedepsiţi arbitrar, atunci va suferi întreaga societate. Dacă sunt situaţii neclare, ele ar trebui să fie investigate profesionist, iar până la verdictul instanţei, medicii nu ar trebui intimidaţi. Până la proba contrarie, nu poţi să reţii un chirurg, un anestezist sau un asistent medical, dacă nu eşti convins că fapta sau inacţiunea lor a condus la decesul unei persoane. În cazul tânărului care a decedat după o operaţie de extirpare a apendixului, concluziile medicilor legişti încă nu sunt cunoscute, or, expertiza durează până la o lună de zile.

— Avem sau nu o expertiză medico-legală independentă?

— Cred că da, medicii legişti nu pot fi influenţaţi, ei au un statut aparte, colaborând în special cu organele de anchetă. Nu prea avem pârghii asupra lor, deşi sunt în subordinea MS. Acum experţii medico-legali vor acţiona şi în baza unei legi noi, care le asigură o mai mare independenţă, iar UE a procurat echipament care va permite o expertiză mai calitativă, mai rapidă.

— Ce credeţi despre arestările disproporţionale din R. Moldova? Unii, pentru furturi de milioane, sunt liberi sau în arest la domiciliu. Alţii, pentru situaţii neconfirmate deocamdată, sunt ţinuţi în izolator. Să înţeleagă societatea că în medicină e cea mai multă corupţie?

— Mă refer doar la cele discutate de comunitatea medicală. Există o îngrijorare. Discuţiile din colective se referă şi la acest subiect – acţiunile disproporţionate ale unor instituţii de anchetă. Au fost expediate scrisori din partea colectivelor către conducerea statului, în care s-a cerut o abordare echitabilă în tot ce se referă la domeniul dosarelor penale în R. Moldova. Nu voi recurge la o comparaţie directă a acestor cazuri. Bănuiesc că vor mai fi cazuri răsunătoare. Orice s-ar întâmpla, principiul prezumţiei nevinovăţiei ar trebui respectat. Cei vizaţi în anumite cazuri infracţionale ar trebui pedepsiţi doar în temeiul unor probe sigure.

— Totuşi, în medicină există sau nu corupţie? În 100 de zile de mandat de ministru, aţi primit vreo sesizare despre corupţie?

— Am fost în diferite delegaţii prin ţările europene, inclusiv în ţările baltice, ex-sovietice. Au fost şi mulţi dintre colegii mei. I-am întrebat dacă la ei este răspândit un astfel de fenomen, de mulţumire prin maternităţi sau prin alte instituţii medicale. Mi-au spus că nu există. Mulţumirile sunt verbale, nu materiale. În opinia mea, astfel de mulţumiri sunt o formă camuflată a mitei. Ştiu că şi unii colegi de-ai mei cred că nu ar fi o problemă ca medicii să accepte aceste mulţumiri benevole, din partea pacienţilor. Dar cine poate garanta că sunt benevole, că nu sunt induse? De altfel, pacienţii trebuie să ştie că şi cei care dau mită încalcă legea. Mentalitatea trebuie schimbată şi în cazul colegilor mei din medicină, dar şi în cazul pacienţilor. De altfel, în cele 100 de zile de mandat, nu am primit nicio sesizare despre vreun caz de corupţie. Când activam la CNAM, aveam diverse plângeri legate de plăţi neformale în medicină. Aceste plângeri erau examinate, iar banii, până la urmă, erau returnaţi pacienţilor.

— Să înţelegem că nu există astfel de cazuri?

— Nu cred că nu există. Mai degrabă e vorba despre mentalitatea societăţii. Trebuie să informăm mai mult pacienţii despre drepturile şi obligaţiunile lor.

— Ce fel de scrisori primiţi la minister de la pacienţi sau de la rudele acestora? Cine poate ajunge în audienţă la ministru?

— La noi, audienţa e un lucru sfânt. Ne convocăm de două ori pe lună. Vin atât pacienţi, rude ale pacienţilor, cât şi lucrători medicali, colegii noştri. Printre subiecte, e cel al calităţii serviciilor medicale, în primul rând. Oamenii vin şi cu plângeri pe seama unor angajaţi din medicină. Unii contestă verdictul expertizei medico-legale. Avem, din păcate, şi plângeri anonime, pe care, conform legislaţiei, nu suntem obligaţi să le examinăm. O parte dintre cetăţeni vin în audienţă solicitând să li se acorde posibilitatea de a se trata peste hotare. Alţii solicită rambursarea unor cheltuieli, după ce au fost deja supuşi tratamentului în străinătate. Din păcate, în R. Moldova, în condiţiile unui buget limitat, nu putem acorda întreaga gamă de servicii existentă în lume. Pacienţii care au posibilitate pleacă peste hotare la tratament. MS are şi o comisie specială care examinează astfel de cazuri. Avem şi un buget, nu prea mare, dar este, din care compensăm cheltuielile în unele dintre aceste cazuri.

— Dar cum sunt selectate cazurile? Cine e privilegiat?

— În primul rând, trebuie respectată condiţia că un astfel de tratament nu poate fi accesat de pacienţi în R. Moldova. Dacă nu există, pacienţii trebuie să dispună de concluzia specialiştilor privind maladia de care suferă. E nevoie şi de un contract semnat cu instituţia de peste hotare, care se angajează să trateze pacientul. Avem un buget de doar 1 milion şi 200 de mii pe an, astfel încât reuşim să compensăm financiar puţine astfel de cazuri. Anual, beneficiază de suport vreo 10-15 pacienţi.

— Din declaraţia dvs. de venituri şi proprietăţi reiese că nu aveţi un automobil. E adevărat?

— Din 2003, nu mai am automobil. Am renunţat, deoarece nu am timp să îngrijesc de o maşină, care cere destulă bătaie de cap.

— Cum e casa în care locuiţi?

— La bloc, un apartament oferit de părinţii mei. E bine, în primul rând pentru că e aproape de liceul în care îşi fac studiile copiii noştri. E comod pentru ei. De altfel, sunt născut la Chişinău şi nu am visat vreodată să am altfel de casă decât la bloc.

— În sistemul sănătăţii, sunt mai multe locuri vacante, iar cei care cer angajarea, nu reuşesc. Care, totuşi, e realitatea?

— După media europeană, suntem asiguraţi foarte bine cu lucrători medicali, în special cu doctori, dar există o discrepanţă dintre numărul medicilor în zona rurală şi cea urbană. În Chişinău, bunăoară, avem un surplus de medici. La un medic de familie, în capitală, revin peste 1000 de persoane, iar în unele zone rurale – câte 5000. E o diferenţă prea mare. Dacă cineva vrea să se angajeze în zone rurale, avem suficiente locuri vacante. Mai mult, dacă într-un sat există o infrastructură modernă, Casă de Cultură, dacă sunt drumuri bune, dacă localitatea e asigurată cu grădiniţe şi şcoli, atunci doctorii nu vor ocoli aceste sate. Avem raioane unde, anual, se angajează de la 5 până la 10 medici, dar avem şi raioane din care, anual, pierdem 2-3 medici.

— S-a scris că vreo treime din dispozitivele din spitale ar trebui scoase din uz. E adevărat?

— Uzura poate fi mare, dar asta nu înseamnă că şi utilajul e nefuncţional. Orice utilaj are un anumit termen de uzură, de 5-7 ani, dar asta nu înseamnă că, la expirarea acestui termen, aparatele trebuie aruncate. Contează calitatea echipamentului. Este adevărat, avem şi echipament foarte vechi, de 30-40 de ani, care poate fi periculos pentru sănătate, dar sunt puţine astfel de cazuri, deoarece ne străduim să înlocuim utilajele învechite. În ultimii ani, s-au făcut investiţii mari în echipament. Avem parteneri străini care ne ajută. Pe lângă utilaje, însă, trebuie reparate încăperile, trebuie instruiţi specialiştii ca să asigure funcţionalitatea acestor utilaje. Guvernul japonez, bunăoară, în paralel cu livrarea echipamentului, instruieşte specialiştii. E o acţiune benefică.

— Despre malpraxis se vorbeşte tot mai frecvent. Cât de informat e MS despre astfel de cazuri? Cum sunt soluţionate?

— Cunoaştem astfel de cazuri. Din păcate, în R. Moldova nu avem o legislaţie în acest sens. Acum suntem la etapa pregătirii unui Cod al Sănătăţii. Un proiect al UE ne asigură elaborarea acestui cod, care ar include toată legislaţia în domeniu, suplinind-o cu elemente noi, cum ar fi răspunderea lucrătorilor medicali în caz de malpraxis. Noua legislaţie le-ar permite atât lucrătorilor medicali, cât şi pacienţilor să fie protejaţi în astfel de cazuri. Poliţa de asigurare i-ar rambursa potenţialei victime prejudiciul cauzat, iar medicul ar fi asigurat că pacientul nu se va adresa ulterior în instanţa de judecată, iniţiind vreun dosar care poate dura ani de zile. Pacientul va beneficia imediat de o recompensă echitabilă. Nu mă refer aici la cazuri criminale, ci de malpraxis, adică de tratament incorect sau neglijent aplicat de un medic unui pacient.

— Când vor fi salariile medicilor ca şi cele ale judecătorilor?

— Să nu uităm că avem mai puţini judecători decât lucrători medicali. În sistemul de sănătate avem peste 50 de mii de angajaţi. Nu este atât de simplu să le dublezi sau să le triplezi salariile. Anual, sistemul de sănătate cheltuie pentru salarizarea lucrătorilor medicali în jur de 2 miliarde de lei. Întregul buget al Sănătăţii e de 5 miliarde de lei.

Acum avem medici de familie cu salarii de 10 mii de lei, dar avem şi medici specialişti cu salarii de 3500 de lei. Avem medici începători cu salarii de 2800 de lei. La noi, din păcate, mecanismul de salarizare nu stimulează performanţa. E un mecanism vechi, moştenit de la sovietici, iar acum lucrăm ca să fie schimbat, ca să excludem egalitarismul.

— Există maladii care nu pot face faţă bugetului pacienţilor, printre acestea diabetul, maladiile oncologice, alte maladii care necesită tratament pe parcursul întregii vieţi. Cum să se descurce aceşti oameni?

— Da, oncologia, diabetul zaharat, psihiatria sunt domenii preferenţiale, or, aceşti pacienţi nu pot să-şi asigure tratamentul din resurse proprii. Aceste cheltuieli sunt şi vor fi acoperite de stat. Există programe speciale în acest sens. La Institutul Oncologic, cred că există preparate chimioterapeutice suficiente pentru tratarea pacienţilor. Acolo, tratamentul esenţial pentru orice tip de cancer este asigurat.

— Condiţiile de tratament în spitalele de psihiatrie sunt sub orice nivel. Se preconizează edificarea unei închisori moderne, iar spitalele de psihiatrie sunt infernale. Cum poate fi redresată situaţia?

— Şi în Spitalul de psihiatrie există diferite secţii, unele sunt renovate, iar acolo pacienţii au condiţii mai bune. Cred că dinamica de dezvoltare trebuie să fie alta, mă refer la tratamentul pacienţilor în condiţii de ambulatoriu şi nu în spital, unde sunt condiţii improprii, iar acest fapt îi stigmatizează pe mulţi dintre ei. Cred că nu ar trebui să investim masiv în structurile spitaliceşti. Acum avem susţinerea partenerilor elveţieni, într-un proiect implementat de ei. Vor fi create centre comunitare de sănătate mintală în toate raioanele. Astfel, pacienţii vor putea apela la tratament ambulatoriu. Aceşti oameni nu trebuie izolaţi, ci trataţi în societate. Comparaţia cu penitenciarul care urmează să fie edificat nu cred că e reuşită, or, spitalele de psihiatrie nu trebuie să fie instituţii de tip închis, cu excepţia pacienţilor aflaţi acolo prin decizie judiciară, în urma comiterii unor crime. Din păcate, numărul pacienţilor psihiatrici creşte în toată lumea. Apar, totuşi, preparate tot mai bune, iar numărul pacienţilor compensaţi creşte. Apropo, în lista preparatelor compensate e o gamă extinsă de preparate moderne care ne permit să menţinem în condiţii bune pacienţii psihiatrici.

— De ce aţi devenit medic?

— În familie nu am avut medici. Tata este istoric, mama – profesoară de fizică şi matematică. Nici buneii nu au fost medici. Admit, însă, că dorinţa de a deveni medic a fost indusă de familia mea. În 1985, când am aplicat la facultate, am avut două opţiuni: medicina şi dreptul. Aşa cum, la drept, nu erau admişi cei fără stagiu de muncă, am ales medicina. Am susţinut un singur examen, fiind deţinător al medaliei de aur. După anul 3, am plecat la Cluj, cu primul Tren al Studenţilor. Fac parte din prima generaţie de studenţi care au făcut studii în România. Din cei 10, care am plecat atunci la Cluj, am revenit doar doi, ceilalţi opt sunt astăzi în străinătate. La Cluj, am cunoscut-o pe soţia mea. Tot la Cluj, am aplicat la a doua facultate, la drept, pe care am absolvit-o deja la USM, după ce am revenit la Chişinău.

— Care e cea mai dificilă problemă a sistemului de sănătate de la noi?

— Cred că, totuşi, ineficienţa. Deşi ne plângem de sărăcie, se irosesc în van multe resurse. Dacă am economisi, am avea alte rezultate. Eficientizarea serviciilor medicale e inerentă, deşi e dificil de efectuat, în condiţiile unui sistem rigid.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, A.G.