Cine, la Chişinău, se teme de NATO?

Acum câteva zile, la Cartierul General NATO de la Bruxelles, în prima sa vizită oficială, s-a aflat proaspătul ministru de Externe şi al Integrării Europene, Andrei Galbur, care, până nu demult, era şeful misiunii diplomatice a R. Moldova în Federaţia Rusă. Imediat după încheierea vizitei ministrului Galbur, la Bruxelles s-a desfăşurat reuniunea miniştrilor Apărării din ţările membre ale Alianţei Nord-Atlantice, iar cu acest prilej, un grup de jurnalişti de la diverse medii din R. Moldova au participat la un tur de presă. La toate întrevederile jurnaliştilor cu oficiali NATO, direct sau indirect, s-a amintit despre vizita recentă a şefului diplomaţiei de la Chişinău, remarcându-se că a fost una eficientă, în cadrul căreia R. Moldova a fost asigurată, repetat, de tot sprijinul pe care îl poate acorda Alianţa Nord-Atlantică în realizarea reformelor, în combaterea corupţiei şi în consolidarea capacităţilor de apărare şi securitate.

Oficiali de rang diferit au reconfirmat faptul că NATO, dar şi statele partenere, vor continua să ne ofere asistenţă pentru fortificarea unei armate moderne, echipată pe potriva forţelor armate ale statelor cu democraţii avansate. La Cartierul NATO se vorbeşte mai puţin sau deloc despre o posibilă aderare a R. Moldova la Alianţa Nord-Atlantică, în schimb, cu destulă fermitate, este promovată ideea combaterii corupţiei, despre existenţa căreia, recunosc oficiali NATO, se cunoaşte foarte bine atât în Parlamentul European, cât şi în alte structuri internaţionale. Şi ministrului Galbur i-au fost transmise astfel de mesaje. Şi lui, în calitate de reprezentant oficial al statului R. Moldova, i s-a spus că, în condiţiile unui sistem corupt, securitatea şi capacitatea de apărare a statului sunt puse în pericol. A auzit sau nu Galbur aceste mesaje? Cum le-a perceput şi, mai ales, ce le-a transmis acasă colegilor săi de la guvernare? Cât de deschis le-a vorbit despre importanţa cooperării cu NATO?

De altfel, în 2016, se împlinesc 25 de ani de la prima participare a R. Moldova la Consiliul de Cooperare Nord-Atlantică, desfăşurat pe 20 decembrie 1991, la Bruxelles.

La scurt timp după acea participare, exact acum 22 de ani, R. Moldova îşi exprima pentru prima dată interesul de a adera la Misiunea NATO „Parteneriat pentru Pace”.

În alţi câţiva ani (1997), a fost deschisă Misiunea R. Moldova pe lângă NATO, iar din 2002, Moldova face parte din Grupul de cooperare în domeniul securităţii în Sud-Estul Europei.

În 2008, la Chişinău, pentru prima dată s-a aflat într-o vizită oficială secretarul general NATO, pe atunci, Jaap de Hoop Scheffer. Peste doi ani, în 2010, părea că lucrurile avansează, din moment ce Guvernul a aprobat versiunea revăzută a Planului Individual de Acţiuni R. Moldova—NATO.

Acesta este sumarul principalelor repere ale cooperării R. Moldova cu NATO, înregistrate într-un sfert de secol, de la declararea Independenţei încoace.

Un sfert de secol pare suficient timp pentru un stat care se vrea independent, democratic, un stat pentru care pacea şi securitatea sunt prioritare, ca acesta să manifeste suficiente iniţiative, astfel încât să beneficieze de cele mai eficiente proiecte realizate în colaborare şi cu suportul Alianţei Nord-Atlantice, structura cea mai abilitată din lume cu asigurarea securităţii şi apărării.

State care, la fel ca şi R. Moldova, au ajuns independente de URSS cu un sfert de secol în urmă, având acum o relaţie specială cu NATO, sunt implicate în programe ce le garantează securitatea cibernetică, capacitatea de apărare, dar şi puterea de rezistenţă în faţa corupţiei. Aici, la Cartierul NATO, Georgia este un exemplu de succes dintre statele ex-sovietice. Pentru că autorităţile georgiene au solicitat constant şi cu fermitate suportul NATO în realizarea unor proiecte importante de securitate naţională, astăzi, în această ţară, lucrurile au avansat mult, iar suportul NATO, acordat armatei georgiene şi sistemului de securitate naţională al acestei ţări este unul consistent şi de perspectivă.

Deşi nu se vorbeşte deschis, la NATO, la fel ca şi în UE, este cunoscută tactica R. Moldova de a pluti, simultan, în mai multe luntri. NATO dispune de proiecte şi capacităţi de sprijin, în special în condiţiile riscurilor care vin spre frontiera de est a UE. NATO, însă, nu se implică, dacă guvernele statelor interesate nu solicită ajutor. De ce tace Chişinăul, în condiţiile provocărilor şi focarelor de război care mocnesc în jurul R. Moldova? Ce fel de jocuri face (sau va face) noua guvernare de la Chişinău?