Nr. 56 (13 octombrie 2005)

Ne scuturaseram de frica

Interviu cu Sergiu Burca, Presedinte al Asociatiei Euro–Atlantice din Moldova

— Dle Burca, activitatea Dvs., din ultimii ani, inseamna cumva un fel aparte de a va dezice de viata politica?

— Nu. E un fel aparte de a reconsidera viata politica. Cred ca insasi politica ar avea de castigat mult in prestanta, daca cei care o practica ar mai cobori uneori de pe scena ca sa priveasca la propriul act politic cu un ochi de spectator. O intamplare, pe care acum o consider fericita, mi–a oferit acest prilej.

— Cum vi se pare viata politica de la noi?

— Contrafacuta, provinciala si neproductiva. Dinspre scena politica moldoveneasca inca mai adie un miros greu, ca de la fermele colhozurilor de altadata. Daca dam la o parte demagogia si populismul, care sunt painea zilnica a celor care isi zic politicieni, nu putem sa nu observam grotescul mizanscenelor. Clasa noastra politica seamana foarte mult cu o trupa de actori care se dau in spectacol doar pentru propria lor placere, in fata unei sali pustii, si inca pe intuneric. Grupuri de spectatori vin si pleaca dezgustati, dezamagiti, oripilati.

— Teatrul unui singur actor sau teatrul unor actori singuri?

— Si una, si alta. Mai rau e ca nimeni dintre actori nu accepta servicii regizorale. Viciul de metoda confera spectacolului valentele unei mascarade. Nu exista sistem, iar in afara sistemului totul este posibil. Da, cauza imprimata cu litere mari pe afisele electorale e nobila, fara indoiala, insa efectele ei se lasa prea mult asteptate. Si pe masura ce trece vremea, se subtie si randurile celor care urmau sa beneficieze de efectele acestei cauze nobile. Dar, cata vreme mai e cineva care priveste spre scena, spectacolul poate sa continue. "Ceva isi urmeaza cursul", ar spune un personaj din literatura absurdului. De o astfel de politica ma dezic cu usurinta si cu un dispret nedisimulat.

— Ce efecte, asupra vietii Dvs., au avut anii de lupta pentru renasterea nationala?

— Au fost niste ani in care am trait cu totii la intensitate maxima un sentiment de solidaritate umana. Ne scuturaseram de frica, aveam tinte clare de atins, eram in comuniune si in comunicare permanenta unii cu altii. Eram ca dupa trezirea dintr–un somn letargic de zeci de ani si traiam bucuria revenirii la viata. Intr–o societate normala oamenii traiesc zilnic starea asta de sublim. Evident, anii respectivi au avut un efect tonic asupra mea, m–au tinut in forma si mi–au alimentat iluzia ca nu sunt singur pe lume, asa cum credeam pana prin anii 1987–1988. Acum m–am vindecat si de aceasta iluzie.

— Ati redactat mai multi ani ziarul "Tara". Cum a aparut si unde a disparut acest ziar?

— "Tara" a aparut in august 1990 ca publicatie a Frontului Popular. Pana la acea data aparusera cateva numere ale buletinului informativ "Desteptarea" pe care le redactam si le tipaream in samizdat. Primele doua numere fusesera tiparite in una din tarile baltice, transportate intr–ascuns la Chisinau si distribuite la un miting de la Teatrul de Vara, la care era prezent ca invitat si Mircea Snegur, pe atunci presedinte al Sovietului Suprem al RSSM. Era, daca nu ma insel, in primavara anului 1989. Imi aduc aminte ca tineam "marfa" ascunsa intr–o furgoneta si ne temeam ca sa nu fie confiscata. Pentru a evita acest lucru, am recurs la o stratagema. Am urcat pe scena cu doua exemplare de buletin in mana, am ajuns, nu mai stiu cum, pana la microfon si am spus urmatoarele: "Domnule Presedinte, am doua vesti: una buna si alta proasta. Cea buna e ca a aparut buletinul informativ "Desteptarea". Vestea proasta e ca a aparut in clandestinitate. Speram ca Dvs. veti face tot ce va sta in putinta ca acest buletin sa apara in conditii normale". Cam asta a fost textul. In clipa urmatoare distribuitorii s–au apucat de lucru si in cateva minute tot tirajul a fost imprastiat prin multime. Revenind la ziarul "Tara", pot sa va spun cu legitima mandrie ca a fost o publicatie buna si cautata de cititori, inclusiv de cei de limba rusa, pentru ca o perioada ziarul s–a tiparit si in editie rusa. Mai tarziu, dupa aparitia "Flux"–ului, liderul partidului, invocand ratiuni de ordin financiar, a decis sa sisteze ziarul "Tara". A ramas sistat si pana in ziua de azi.

— Pastrati o colectie a buletinul "Desteptarea"? Despre ce scriati atunci?

— Pastrez pe undeva niste numere, dar tin minte continutul lor pe dinafara. Am inceput cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului. Pe atunci inca mai era un delict citirea si raspandirea acestui text. Apoi am trecut la Pactul Molotov–Ribbentrop si la tot ce puteam afla despre acest subiect. Publicam informatii despre evenimentele din tarile baltice, din Georgia si, bineinteles, de la mitingurile si demonstratiile din Chisinau.

— Uneori, la Ziarul de Garda, incercam sa facem o retrospectiva a destinelor celor care au stat la inceputurile miscarii de eliberare nationala din Basarabia. Ce s–a ales din viata lor?

— Imi permit sa precizez ca sintagma "miscare de eliberare nationala", raportata la istoria noastra recenta, suna impropriu. O miscare de eliberare nationala ar fi operat cu alte mijloace si ar fi urmarit alte obiective. In cazul nostru, putem vorbi de cel mult o miscare de strada care s–a transformat ulterior in una sau in mai multe entitati politice. Sub presiunea acestei miscari, aparatul represiv a facut cativa pasi inapoi, dar n–a cedat si, mai ales, n–a permis penetrarea sistemului. Sistemul a ramas intact si la fel de obedient puterii straine, adaptandu–se la noile realitati din interiorul sau, nu din afara, asa cum ar fi fost in cazul unei miscari de eliberare nationala. Da, au fost odata strazile pline de oameni, dar la caderea serii masa s–a retras si au ramas — singuri in fata fiarei incoltite — doar initiatorii revoltelor, organizatorii si stegarii. Unii au platit cu viata, fiind impuscati din fata sau din spate la Nistru, altii — cu deziluzii si suferinte, iar cei mai multi au fost infranti si redusi la tacere.

— In timpul discutiilor la aceasta tema ne amintim deseori de Sergiu Cucuietu… Aveti vreo explicatie a mortii lui premature?

— De Sergiu Cucuietu m–au legat ani multi de activitate impreuna si la ziar, si la partid. Era o prezenta agreabila si discreta. Avea un umor fin si o inteligenta nativa pe care o puteai remarca fara ca el sa–si dea prea mult osteneala. Ultima oara l–am vazut la Bucuresti, unde urmam masteratul la Centrul de Studii NATO. Ne–am intalnit absolut intamplator la redactia unui ziar. Sergiu mi–a spus ca vrea sa infiinteze un ziar in Portugalia, de unde revenise recent, si ca este in cautarea unor sponsori. Eu am inteles ca de fapt era disperat si nu stiu daca avea in buzunar bani destui ca sa ajunga inapoi la Chisinau. Peste cateva zile am auzit ca Sergiu Cucuietu a murit. O fi fost vreun ictus de vina, dar cred ca deznadejdea a avut ultimul cuvant de spus. Am simtit atunci ca odata cu el, a murit si o parte din fiinta mea, pentru ca in orice despartire este cate un pic de moarte. Oamenii de care te–ai legat prin afectiune sau din obisnuinta poarta cu ei o parte din fiinta ta si atata timp cat acestia sunt in viata (chiar daca sunt la mii de kilometri departare) te simti mai in largul fiintei tale, mai echilibrat si mai linistit. Odata despartit prin moarte de cineva apropiat inimii tale, in suflet ti se instaleaza un disconfort, un gol in care se cuibareste tristetea. Pentru mine lumea asta a devenit mai trista si mai pustie fara un Sergiu Cucuietu, fara un Anatol Buga, fara un Grigore Petelca, fara un Simion Gurghis, fara un Valentin Ciobanu, fara un Victor Paterau, fara atatia alti colegi care au luat cu ei in mormant o parte din fiinta mea si din fiinta altora care i–au cunoscut si le–au supravietuit.

— De ce ati plecat din PPCD?

— Dar n–am plecat. Daca as fi plecat, as fi luat cu mine statut, programe, strategii, sigla, istorie in definitiv, pe care le–am gandit, le–am scris, le–am aplicat impreuna cu colegii mei. Toate le–am lasat acolo, la discretia si la discernamantul (tot mai slabit, din pacate) al vechiului meu prieten Iurie Rosca. Las pe constiinta lui si decizia nedreapta pe care a luat–o in privinta mea.

— Ce mai fac fostii Dvs. colegi de partid, in special cei de la sate?

— Nu–mi place sintagma "fostii Dvs. colegi" si cred ca nici lor nu le place. Am fost si suntem in continuare colegi. Cei care n–au plecat la munci negre peste hotare, acuma strang roadele de pe camp sau din gradinile lor si se roaga la Dumnezeu sa le dea puteri ca sa treaca cu bine si iarna asta. Cei care isi castiga existenta pascand porcii prin straini cauta, in majoritatea lor, sa–si legalizeze aflarea lor acolo si, daca se poate, sa nu se mai intoarca in vecii vecilor in Moldova.

— Cum vi se pare imaginea satelor noastre astazi?

— Degradanta. Atata jale e in privirile batranilor neputinciosi, atata batranete pe fetele copiilor flamanzi si dezbracati, atata pustietate in gospodariile parasite si napadite de buruieni, ca numai un Cosbuc ar mai putea sa le descrie prin cuvinte. Cand ne vom da seama mai bine cat ne–au costat experimentele politice din ultimii ani, va fi mult prea tarziu.

— De ce ati ales sa sprijiniti ideea NATO, or, se pare, mai e destul de mult timp pana cand si noi am putea ajunge acolo?

— Pentru ca in conditiile in care ne aflam noi, doar NATO ne poate oferi solutii la problemele de securitate care ne ameninta existenta. Lucrul acesta l–au inteles toti, in afara de politicienii moldoveni, care ba se arunca cu pieptul deschis sub tancurile NATO ca sa opreasca inaintarea lor spre Breansk, ba declara ca nu exclud ca intr–un viitor imprevizibil si R. Moldova sa se apropie de structurile NATO. E prea mult ermetism in acest gen de diplomatie ca sa putem fi intelesi si sprijiniti de cancelariile occidentale. Cred ca nu e cazul sa dam vina doar pe Rusia si pe marionetele ei de la Tiraspol pentru faptul ca R. Moldova, alaturi de Belarus, a ajuns cioara alba a Europei. Vina o poarta in mare masura guvernantii nostri, lipsiti de vointa politica si de caracter, care isi potrivesc politicile dupa cum bate vantul.

— Ce nu stiu moldovenii despre NATO?

— Cred ca am putea stabili mai usor ceea ce stiu, decat ceea ce nu stiu. In principiu, nici chiar cei mai avizati experti in domeniu nu pot pretinde ca stiu chiar totul despre NATO, pentru ca aceasta organizatie politico–militara se afla intr–o permanenta schimbare. NATO isi adapteaza conceptul strategic si tactica in functie de evolutiile care au loc in lumea de azi pentru a putea contracara la timp orice pericol la adresa membrilor Aliantei. Moldovenii si–ar putea permite sa fie ignoranti totali in materie de NATO. Insa un lucru esential s–ar cuveni, totusi, sa–l retina: nici o tara aflata sub umbrela acestei Aliante n–a indurat nenorocirile pe care le–am indurat noi in ultimele sase decenii. Daca n–ar fi fost NATO, soldatii sovietici ar fi ajuns sa–si spele cizmele in Oceanul Atlantic.

— Ce s–ar putea intampla, real, cu R. Moldova dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europeana?

— Realmente, R. Moldova va deveni vecinul direct al UE, desi daca ar fi dorit sa beneficieze de vecinatatea si de gradul de rudenie cu Romania, cred ca ar fi fost posibil ca sa prinda si ea trenul spre UE in 2007. Asa insa va trebui sa astepte alt val de extindere, iar pana atunci cetatenii moldoveni trebuie sa se pregateasca moral si material ca sa treaca Prutul cu vize in pasaport.

— Care ar putea fi, in cazul R. Moldova, cea mai grea piedica in calea aderarii la UE?

— Contrar traditiei, nu voi spune ca Transnistria sau numai Transnistria ne impiedica sa ne integram in UE. Da, prin Transnistria, Moscova ne–a legat de maini si de picioare, ne–a tintuit ca pe niste ostatici de interesele ei geopolitice pe care le are in aceasta zona. Dar noi ce interese urmarim stand asa legati, spre satisfactia Moscovei si a Tiraspolului deopotriva? In 1992, Nistrul nu trebuia insangerat, ci transformat intr–o granita naturala provizorie, deschisa pentru toata lumea buna si loiala de pe celalalt mal si inchisa etans pentru criminalii de stat care trebuia sa fie dati in urmarire generala, iar zona luata sub protectia comunitatii internationale. Aceasta varianta inca nu este depasita de timp. Deci, solutia ar fi sa convingem Bruxelles–ul ca suntem hotarati sa ne integram in UE cu teritoriul pe care il controlam, iar in paralel sa luam masuri de recuperare a regiunii transnistrene. Dar inca nu suntem hotarati nici pentru acest pas si asta–i de fapt principala noastra piedica spre UE.

— Cine dintre oamenii politici de la noi ar avea cele mai stranse relatii cu Igor Smirnov?

— Nu stiu, n–am cum sa stau la usa lui Smirnov ca sa vad cine intra si cine iese de la el. Cred insa ca exista la Chisinau cateva persoane sus–puse care sunt obligate prin natura functiei lor sa aiba relatii cat mai stranse cu Igor Smirnov. Ma refer la Procurorul General, la Directorul SIS si la alte persoane oficiale. Numai ca aceste relatii trebuie sa se bazeze strict pe Codul penal.

— Apropo, ca presedinte al unei organizatii afiliate la NATO, cum ajungeti la Bruxelles atunci cand sunteti invitat la vreo reuniune? De cate vize aveti nevoie? Cum si unde le perfectati?

— Pentru orice cetatean moldovean obtinerea unei vize Schengen se transforma intr–un adevarat calvar. Ca sa mearga la Bruxelles, trebuie mai intai sa faca niste drumuri la ambasada Belgiei din Bucuresti. La fel e si cu procedurile de obtinere a vizei pentru Italia. Ca sa mearga la Tallin, bunaoara, trebuie mai intai sa–si faca viza pentru Ungaria, sa plece la ambasada Estoniei din Budapesta si abia dupa ce isi ridica viza sa poata pleca in Estonia. Ca cetateni moldoveni de rand, trecem si noi prin aceleasi proceduri umilitoare, indurand acelasi calvar. Intrebarea pe care ar trebui sa ne–o punem cu totii este cat vom mai suporta un asemenea tratament inuman? Cand zic asta, nu ma refer atat la ambasadele tarilor respective, cat la autoritatile R. Moldova care sunt obligate prin Constitutie sa asigure dreptul cetatenilor la libera circulatie nu numai in interiorul tarii, ci si in afara ei.

— Cat de eficienta ar putea fi o actiune populara "Vrem in Zona Schengen!"?

— Daca o asemenea actiune ar pune capat mafiei vizelor si ar grabi macar cu o zi aderarea R. Moldova la spatiul Schengen, cred ca si–ar atinge tinta.

— De cine sunt dependenti, totusi, politicienii de la noi in luarea deciziilor?

— N–ar fi rau deloc daca acestia ar depinde, totusi, de cineva. Ma tem insa ca ei nu mai depind de nimeni, nici de colegii apropiati, nici de membrii propriilor lor partide care ii confirma mereu in functii de conducere sau ii fac deputati, nici de alegatori. Poate doar de sponsorii din umbra, carora trebuie, asa sau altfel, sa le achite politele. Dar cand vorbim de politicieni moldoveni, de fapt, pe cine avem in vedere? Sunt doar cativa care apar in prim–plan si, de regula, acestia sunt lideri de partide. Cam toata clasa noastra politica atarna acum de liberul arbitru al acestor lideri care nu mai dau seama nimanui, nici atunci cand iau decizii importante, nici atunci cand fac listele de candidati pentru primarii sau Parlament.

— In noile conditii politice, ma refer la ceea ce se intampla dupa 4 aprilie 2005, este sau nu oportuna aparitia unei noi formatiuni politice in R. Moldova?

— Nu cred ca aparitia unor partide noi trebuie legata neaparat de aceasta data de 4 aprilie 2005. In conditiile legii, partidele pot sa apara la orice ora de zi sau de noapte, in orice cartier sau localitate. Intrebarea e ce vor reprezenta aceste partide sau pe cine vor reprezenta ele. Ca sa prinda viata, un partid trebuie sa exprime, chiar din embrion, o stare de spirit dominanta pe un segment de populatie comparabil in procente macar cu un prag electoral. Exista o asemenea stare de spirit dupa 4 aprilie? Eu cred ca da. Din ratiuni aparent geostrategice, linia de demarcatie dintre bine si rau, dintre adevar si minciuna a disparut. Speranta a fost ucisa. Cei debusolati si dezamagiti insumeaza acum mult mai mult decat patru procente. Numai ca starea lor de spirit este una defetista, neagra, greu ii mai poti antrena intr–o noua aventura politica. E nevoie de un resort puternic pentru a le resuscita interesul.

— In cine dintre oamenii politici de la noi am mai putea avea incredere?

— Sa trecem la urmatoarea intrebare.

— Daca ati avea posibilitate, cui i–ati intinde o mana de ajutor astazi?

— Sunt atatea calamitati si dezastre naturale in ultimul timp, incat ma tem ca omenirea insasi are nevoie de o mana divina ca sa fie salvata de la pieire. Totusi, daca mi–ar sta in puteri, as intinde mana ca sa salvez macar un om care poate chiar in clipa asta se mai zbate intre viata si moarte sub ruinele cutremurului devastator din Pakistan.

— Va multumim.

Pentru conformitate, Aneta GROSU


Ziarul de Garda
ATENTIE! Versiunea electronica a Ziarului de Garda nu contine toate materialele aparute in editia tiparita.
Adresa redactiei: str. 31 august, nr. 129, bir. 914/c, Chisinau
Tel: 23-79-84, 079523593
[email protected]