Dosare politice fără vinovați?

În ultimul an, Procuratura Generală a luat decizii în 19 dosare penale despre care a anunțat că ar fi fost instrumentate politic în perioada guvernării controlate de oligarhul Vladimir Plahotniuc. Procurorii au renunțat la învinuirile aduse anterior în privința unor învinuiți sau inculpați, deși unele dintre aceste dosare deja aveau sentințe de condamnare în mai multe instanțe. Alte 19 dosare prezumate a fi politice sunt în examinare.
Deși grupul de control și monitorizare format prin ordinul procurorului general a constatat că, anterior, colegi de-ai lor, dar și mai mulți judecători au luat decizii influențate politic sau în baza unor probe ilegale, astăzi NU există procurori sau judecători trași la răspundere penală sau reținuți pentru faptul că ar fi instrumentat acele dosare.
Procuratura Generală, printr-un răspuns oficial remis în adresa ZdG, a informat că Inspecția Procurorilor a inițiat 47 de proceduri disciplinare în privința a 48 de procurori, iar „acțiunile abuzive ale unor factori de decizie, dar și ale unor procurori de nivel executiv din cadrul procuraturilor specializate, care au gestionat dosare politice, constituie obiectul investigațiilor în cadrul a două dosare penale”.
Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.