Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Cum a sărbătorit Ziarul…

VIDEO Cum a sărbătorit Ziarul de Gardă 18 ani de activitate

Sursa foto: ZdG

Reprezentanți ai societății civile, ambasadori, parteneri, patroni și prieteni ai ZdG au participat vineri, 29 iulie, la evenimentul de celebrare a 18 ani de activitate a Ziarului de Gardă, care s-a desfășurat la sediul redacției. Aceștia au admirat expoziția „18 momente unice din viața ZdG”, au vizionat un material video despre 18 subiecte ale ZdG care au maturizat R. Moldova, au lăsat mesaje în „Cartea Recordurilor” și au socializat cu reporterii ZdG.

„Noi astăzi am împlinit 18 ani de activitate și am ales tema: caracatița, pentru că de 18 ani am tot lucrat cu corupția și am zis că am prins caracatița într-un final. Vrem să vă facem o scurtă incursiune în istoria noastră și să vă arătăm 18 momente unice din viața ZdG care credem că au avut și un impact asupra R. Moldova”, a declarat Alina Radu, directoarea ZdG, la debutul evenimentului.

Expoziția „18 momente unice din viața ZdG” a trecut în revistă cele mai importante evenimente din istoria redacției și a evidențiat modul în care ZdG a maturizat societatea. Cei prezenți la eveniment au putut să admire o instalație sub formă de caracatiță compusă din mai multe exponate, printre care: procesul împotriva ZdG care a revoluționat instanțele și a salvat presa; 18 tipuri de atacuri care ne-au călit; investigațiile ZdG – în dosarele penale; deținuții politici de la Tiraspol, pe prima pagină, până la eliberare; ZdG a eliberat oameni din închisoare și a trimis oameni la închisoare; pădurea ZdG.

Prezent la sărbătoarea de 18 ani a fost și ambasadorul Statelor Unite ale Americii în R. Moldova, Kent D. Logsdon. Acesta a ținut să felicite jurnaliștii ZdG pentru munca depusă în acești ani.      

„Felicitări și mulțumesc pentru munca titanică în lupta împotriva corupției. Ziarul de Gardă a jucat un rol foarte important în acești 18 ani de existență și până și această mențiune de a fi prima cea mai accesată sursă media din R. Moldova după izbucnirea războiului din Ucraina, este de fapt, o altă mărturie a muncii enorme pe care o faceți. Și ne mândrim, noi cei de la misiunea diplomatică a Statelor Unite și partenerii noștri că vă susținem. Ne bucurăm foarte mult să facem acest lucru”, a declarat  Kent D. Logsdon. 

La final, ambasadorul Statelor Unite ale Americii a însumat munca jurnaliștior de la ZdG într-o singură propoziție: „Nu poți sluji bunului public fără a avea la bază adevărul”. 

Cu ocazia împlinirii a 18 ani de activitate, ZdG a prezentat un material video despre 18 subiecte abordate de ZdG în cei 18 ani de activitate care au maturizat R. Moldova.

După vizionarea filmului, cei prezenți la eveniment au votat subiectul preferat. Astfel, pe primul loc s-a clasat ancheta Cerșetori fără mască, publicată în 2019, unde am deconspirat zeci de cerșetori care trișau pe străzile din capitală. Unii se deplasau greoi, folosind cârje sau mergeau cu picioarele strâmbe. Alții erau în scaune cu rotile sau își afișau ostentativ „protezele”, ca să impresioneze. Așa erau văzuți zilnic mai mulți cerșetori pe străzile Chișinăului: bătrâni, bolnavi, neajutorați. 

Pe locul doi s-a poziționat subiectul Luxul lui Dodon. În ianuarie 2020, ZdG a prezentat, în exclusivitate, imagini cu vacanțele de lux ale politicianului bugetar Igor Dodon.

Pe locul trei s-a clasat subiectul abordat constant de ZdG în cei 18 ani de activitate: drepturile omului. Articolele despre încălcarea celor mai elementare drepturi ale omului au ocupat mii de pagini ale ZdG în cei 18 ani de existență. Am scris despre pacienții care mureau așteptând cu anii un transplant salvator, dar și despre mamele copiilor bolnavi de cancer, mame care, deseori, rămân singure în fața numeroaselor probleme. Am semnalat cazurile de tortură și am insistat pentru eliminarea ei.

Evenimentul a fost încununat cu lansarea grupului ZdG-Tineri și ZdG Shop.

Astfel, ZdG a creat Colegiul Tinerilor, din care fac parte 5 tineri, cu diverse interese, din diferite zone și grupuri. Acești tineri ne vor ajuta să cunoaștem care sunt aspirațiile, planurile de viitor, necesitățile, provocările, dar și soluțiile propuse de generația actuală de elevi-studenți, pentru a transmite cititorilor din celelalte generații, dar și autorităților care sunt aspirațiile și nevoile acestei generații.

De pe ZdG Shop puteți procura căni, tricouri, torbițe și alte obiecte personalizate pentru a fi mai aproape de comunitatea ZdG.

La final, cei prezenți la eveniment au fost invitați la o porție de paella.

Alături de echipa ZdG, la evenimentul de celebrare a 18 ani de activitate au participat circa 40 de invitați.

Primul număr de ZdG a apărut pe 29 iulie 2004, în plină guvernare comunistă. De atunci, practic în fiecare zi de joi, în paginile ziarului am publicat investigații, reportaje, interviuri și știri despre cele mai importante și actuale subiecte din R. Moldova. 

Din 29 iulie 2004 și până la 29 iulie 2020, au fost tipărite 866 de numere de ziar. 13 955 de abonați a avut ZdG în luna ianuarie 2022 și un tiraj săptămânal de 14 595 de exemplare la începutul acestui an. Este cel mai mare număr de abonați și cel mai mare tiraj pe care l-am înregistrat în toată istoria noastră de 18 ani. Actualmente, ZdG este cel mai abonat ziar din R. Moldova.

ZdG este un săptămânal independent, care apare în fiecare zi de joi, fiind fondat de Alina Radu și Aneta Grosu pe 29 iulie 2004. Este primul și singurul ziar dedicat jurnalismului de investigație din R. Moldova.