Europa va fi afectată de noi perturbări în transporturi, pe fondul unor noi valuri de frig și ninsori Extern
Tarom a avut pierderi de aproximativ 2,5 milioane de euro, pe perioada protestului de luni al piloţilor, estimează Sindicatul Piloţilor. „Banii erau suficienți pentru a acoperi majorările salariale pe un an întreg” Extern
Zece curse ale companiei TAROM au fost anulate de piloți într-o singură zi. Ministrul român al Transporturilor dă un ultimatum conducerii companiei Extern
VIDEO Mai multe zboruri din și spre R. Moldova au fost anulate sau înregistrează întârzieri de câteva ore. AIC: „Siguranța pasagerilor și a echipajelor primează” Social
Compania Fly One: „Și astăzi suntem nevoiți să anulăm câteva curse, care reprezintă până la 25% din toate zborurile planificate pentru 11 iunie” Social
Maia Sandu: „Sperăm ca în următoarele trei-patru săptămâni să reușim să creștem numărul de zboruri” Social
VIDEO Pasageri nemulțumiți la Aeroport: Air Moldova mai anulează câteva zboruri plănuite pentru vineri Ştiri
Operatorul Air Moldova acuză autoritățile că au pornit împotriva sa o campanie de denigrare: „Am devenit subiectul unei executări publice” Social
LIVE TEXT Statul Major General al Ucrainei confirmă distrugerea a două sisteme de rachete rusești și a mai multor alte ținte cheie. Război în Ucraina, ziua 1488 Nou Extern
LIVE TEXT Forțele ruse au efectuat aproape 30 de atacuri asupra regiunii Dnipropetrovsk cu artilerie și drone. Război în Ucraina, ziua 1486 Extern
Rusia folosește examenele picate pentru a-i direcționa pe studenți în armată în teritoriile ocupate, militarizând tinerii ucraineni, spune un avocat Extern
Rusia pierde accesul la Telegram, după ce a obligat cetățenii să adopte o aplicație sponsorizată de stat Extern
Coreea de Nord ar fi obţinut profituri de până la 14,4 miliarde de dolari din implicarea în războiul Rusiei în Ucraina Politic
Ucraina și aliații săi se tem că suspendarea sancțiunilor rusești de către SUA ar putea prelungi războiul Extern
SUA au scos temporar de sub sancțiuni vânzarea de petrol și produse petroliere rusești transportate pe mare Extern
Guvernul a aprobat: R. Moldova inițiază procedura de retragerea din organele statutare ale CSI, prin denunțarea Acordurilor de constituire ale organizației Politic
Președintele Consiliului European: „Rusia este singurul câștigător al războiului din Orientul Mijlociu” Extern
Viktor Orban cere Comisiei Europene ridicarea tuturor sancțiunilor asupra petrolului și gazelor vândute de Rusia Extern