Evaziune fiscală de 1,4 milioane de lei: administratorii unei rețele de restaurante și-au recunoscut vinovăția Justiție
Compania care deține restaurantele din Aeroportul Chișinău anunță că-și încetează activitatea: „Decizia este unilaterală, nejustificată și aparține aerogării” Economic
DOC Ceremoniile de orice tip, indiferent de numărul participanților, interzise. Deciziile adoptate de CNSP Social
„Mesele nu fac Covid-19”. Șeful ANSP, despre regulile obligatorii care trebuie respectate odată cu redeschiderea localurilor și sălilor de sport Social
„Al doilea război” al refugiaților din Ucraina: acuzații de abuz și umilire la Centrul „Constructorul” din Chișinău Nou Cititorul de gardă
„Nu este corect să credem că dacă schimbăm miniștrii o dată la șase luni, rezultatele vor fi bune. Nu vor fi”. Maia Sandu, despre activitatea noului Guvern Politic
Un parc fotovoltaic de 30 MW, cu sistem de stocare de 60 MWh, va fi construit la Vadul lui Vodă Social
LIVE Ședința Guvernului: Un colegiu cu predare în limba română urmează a fi deschis la Comrat. Miniștrii au aprobat înființarea Instituției Publice Colegiul Moldo-Turc „Recep Tayyip Erdogan” Politic
După decizia CNMC de a reduce consumul de energie electrică, Primăria Chișinău explică de ce nu va stinge iluminatul public: „Este destinat siguranței cetățenilor” Social
Stimulente în valoare totală de 6,5 miliarde de lei, puse la dispoziția localităților care finalizează procesul de amalgamare voluntară Politic
Vasile Tofan, despre vizita „oficială” a delegației guvernului taliban din Afganistan la Chișinău: „Situația este jenantă și inacceptabilă” Politic
Guvernul anunță noi măsuri pentru gestionarea situației din sectorul energetic și a riscurilor generate de o potențială criză de apă: restricții privind utilizarea apei potabile Social
Termenul limită pentru finalizarea procesului de amalgamare voluntară a fost prelungit pentru 200 de primării: „Mai au o lună să se așeze la masă, să ia o decizie finală” Politic
Prim-ministrul Tofan, soluții pentru „situația salariilor nesimțite: „Vrem să investigăm cele mai înalte 100 de pachete salariale” Politic
Locuitori din Sadova acuză lipsa de transparență și de echitate în procesul de amalgamare voluntară și cer organizarea unui referendum Ştiri
Vasile Tofan, întrevederi cu șefii Senatului și Camerei Deputaților din România. Ce au discutat Politic