Aproape 70 de gospodării au fost afectate de ploile torențiale din 22 mai. Directorul Centrului Național de Management al Crizelor, Serghei Diaconu, spune că prejudiciile urmează a fi estimate Social
Zeci de salvatori și unități de tehnică, implicați în gestionarea situației create de precipitațiile abundente înregistrate la finele săptămânii trecute. „A fost creată a tabără de câmp” Social
Circa 3 milioane de lei au fost alocate de CSE pentru lichidarea consecințelor calamităților naturale Economic
Traseul R 34 Hâncești – Leova, tot mai greu accesibil din cauza ploilor. Autoritățile îndeamnă șoferii să aleagă traseul spre Comrat Social
Regatul Unit va crea o unitate pentru a combate războiul informațional rusesc: „Am sprijinit R. Moldova în protejarea alegerilor de interferențele Rusiei. Tot mai multe națiuni se confruntă cu aceste probleme” Nou Extern
Partidul lui Putin va avea 80% din mandate în Duma de Stat, după alegerile parlamentare. „O aparență de democrație”, spune UE Extern
„Rusia-mamă mă cheamă”. Numeroși polițiști, militari și bărbați în civil la secțiile de votare din Tiraspol, unde răsună cântece în limba rusă Fotoreportaje
NATO este „pregătită” pentru un potențial atac sub steag fals al Rusiei, declară generalul de rang înalt al alianței Extern
Oameni Actorul care l-a adus pe Stalin pe scena din Chișinău. „Bolnavii” – o lecție despre putere și istorie Oameni
SUA poate impune taxe vamale împotriva țărilor care achiziționează resurse energetice rusești: legea, semnată de Trump Extern
„Încalcă suveranitatea și integritatea teritorială a R. Moldova”: MAE al României condamnă deschiderea neautorizată în regiunea transnistreană a secțiilor de votare de către Rusia Extern
Alegeri parlamentare în Rusia: Putin folosește scrutinul ca indicator de legitimare a războiului Extern
VIDEO „Ne așteaptă o iarnă complicată”. Drone peste R. Moldova. De ce nu e expulzat ambasadorul rus? Relația cu România, Ucraina, SUA, Israel, China. Mihai Popșoi, ministrul Afacerilor Externe, la Podcast ZdCe Interviuri