Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Zeci de salvatori și unități…

Zeci de salvatori și unități de tehnică, implicați în gestionarea situației create de precipitațiile abundente înregistrate la finele săptămânii trecute. „A fost creată a tabără de câmp”

Sursa: IGSU

Autoritățile continuă gestionarea situației în urma precipitațiilor înregistrate pe teritoriul țării, în vederea prevenirii și reducerii riscurilor de inundare, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Conform comunicatului de presă, IGSU își desfășoară activitatea Celula de Criză, care coordonează toate intervențiile din teren, monitorizează și evaluează situația operativă. Totodată, aceasta menține comunicarea cu autoritățile publice locale și serviciile abilitate în vederea gestionării eficiente a misiunilor, scrie sursa citată.

Potrivit autorităților, în zona de risc aferentă bazinelor acvatice din apropierea localităților Bularda și Hîrbovăț, raionul Călărași, unde este riscul de cedare a unor diguri, au fost mobilizate forțele și mijloacele IGSU, necesare pentru prevenirea producerii unor consecințe majore. 

„Astfel, în proximitatea localităților a fost creată o tabără de câmp în care sunt dislocați 180 de angajați și aproximativ 45 de unități de tehnică ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Inspectoratului General al Poliției, Administrației de Stat a Drumurilor, Calea Ferată din Moldova, autorităților publice locale și operatorilor privați, implicați în lucrări de intervenție, monitorizare și reducere a riscurilor.

În teren sunt efectuate activități complexe pentru fortificarea digurilor de protecție, dar și crearea canalelor suplimentare de deversare pentru scoaterea presiunii de pe diguri. Totodată, forțele antrenate sunt pregătite cu saci de nisip în vederea consolidării digurilor cu risc de cedare. În scopul prevenirii unor riscuri suplimentare pentru cetățeni, circulația în zona podului de sub calea ferată din Strășeni este temporar restricționată, până la stabilizarea situației și readucerea deplină a condițiilor de siguranță. Poliția națională direcționează traficul pe un traseu alternativ„, se arată în comunicat.

IGSU scrie că în caz de necesitate, autoritățile sunt pregătite să desfășoare evacuarea preventivă a populației din peste 20 de locuințe aflate în zona de risc. 

„Decizia privind evacuarea va fi luată în conformitate cu evoluția situației operative și evaluările efectuate în teren. Populația din zona de risc este informată de către autorități privind situația existentă și măsurile care pot fi aplicate. Situația este gestionată continuu pe platforma Centrului Național de Management a Crizelor, dar și de specialiști ai autorităților competente, dislocați în teritoriu”, notează Inspectoratul.