Principală  —  Ştiri  —  Social   —   VOX/ De ce nu ajung…

VOX De ce nu ajung bani la buget și pentru salariile profesorilor?

Pe 5 octombrie este sărbătorită Ziua Profesorului. În ajun de an școlar, sindicatele din Educație avertizau că în acest an 5 octombrie s-ar putea transforma în zi „de revolte” dacă nu vor fi revăzute salariile în învățământ. Sindicatele au cerut o majorare a lefurilor cu cel puțin 20%. Luni, Guvernul a aprobat pachetul de sprijin „Spor pentru Moldova”, care presupune majorări de salarii pentru mai multe categorii de bugetari, nu însă și pentru pedagogi. Salariaţilor din învăţământ li se va acorda doar un spor unic de 3-5 mii de lei. „Nu avem bani”, a fost explicația ministrului de la Educație, Dan Perciun.

De ce nu ajung bani la buget și pentru salariile profesorilor?

Maria Ciobanu, profesoară, ex-deputată

Avem și noi, profesorii, o zi în an când guvernanții se înghesuie să ne felicite, să ne spună cât suntem de „bravo” și cât de mult ne respectă și ne iubesc. În celelalte zile din an uită de noi. Când se repartizează bugetul de stat, profesorii sunt rugați să rabde, deoarece sunt mulți la număr și pentru majorarea salariilor nu ajung bani… Au înțeles cadrele didactice că educația este prioritate națională doar în promisiunile electorale și au plecat peste hotare să lucreze orice, dar să fie plătiți. Școlile de la sat an de an se închid și nu numai din pricina numărului mic de elevi, dar și din lipsă de cadre pedagogice. Cine merge azi la facultatea de pedagogie? Absolvenții de liceu care nu au șanse să fie admiși la alte facultăți. Absolvenții merituoși, în bună parte, se vor judecători, procurori, stomatologi… Astăzi avem o șansă, care s-ar putea să nu se mai repete. Un singur partid deține întreaga putere în stat, deci, era cazul să se gândească mai întâi la profesori, la acei care i-au făcut deputați, miniștri, secretari de stat etc., dar nu, ei s-au gândit la ei, trăgându-și salarii grase, deoarece așa este în Uniunea Europeană și noi acolo ne dorim să ajungem. Cele câteva mii care le vor fi aruncate profesorilor o dată în an sunt o rușine, o mare bătaie de joc de pedagogi! Această „găselniță” a Ministerului Educației rămână pe conștiința lui.

Leonid Boaghi, primar de Sireți, Strășeni

De ce? Probabil, pentru că în R. Moldova școala nu e în topul priorităților. Și nu e de azi, de ieri, dar situația s-a complicat și mai mult, de altfel ca și pentru lucrătorii din administrația publică locală, odată cu austeritatea asta bugetară. Dacă la alte categorii de bugetari s-au făcut majorări substanțiale de-a lungul anilor – presa a scris destul la acest subiect, pedagogii rămân în continuare pe lista de așteptare. E o mare inechitate socială. Problema e foarte serioasă. Mă uit chiar la situația de la noi din școală, unde parcă avem profesori pentru toate disciplinele școlare, dar foarte mulți trecuți de vârsta de pensionare, iar cadre tinere nu vin, si nu vin din cauza salariilor neatractive pentru noua pleiadă de pedagogi. Ceva s-a scăpat din vedere și lucrurile degradează tot mai mult.

Ghenadie Donos, președinte al Federației Sindicatelor Educației și Științei

Noi, la sindicate, avem deja de vreo 5 ani bătăi de cap din cauza Legii 270, adoptată în grabă, cu multe carențe și din cauză căreia avem probleme serioase în ramură pe segmentul de motivare. Avem o plecare tot mai accelerată din sistem. În prezent, avem în învățământ mai mult de 30% pensionari și cam 40% prepensionari. Raportul este de 70% cu vârsta de 50 de ani și mai mult la 30% … Asta denotă o problemă destul de serioasă. Domnul ministru a venit cu elanul lui tineresc și noi îl susținem în acest elan, doar că în loc să vină cu niște sporuri procentuale la salarii și pentru pedagogi, așa cum s-a făcut cu altă lume, dumnealui ne propune o plată anuală fixă de 3 și 5 mii de lei. Lumea e pusă pe revoltă. Eu nu sunt adeptul ieșirilor în stradă, noi suntem de partea dialogului constructiv.

Pe 4 octombrie ni s-a acceptat, în sfârșit, convocarea Comisiei de dialog social, care nu mai lucrează de un an și jumătate și nu a lucrat eficient niciodată. Urmează ca în timp util, noi cu ministerul să stabilim o foaie de parcurs pentru majorările de salarii care se cer făcute, ca să găsească guvernul un procent de 10-15-20 la sută, cel puțin așa ca la medici, numai că la medici avem a patra majorare procentuală, dar la noi – niciuna. 3-5 mii de lei nu e soluție. Să vedem ce va urma. Eu înțeleg că lucrul acesta nu se va întâmpla mai devreme de noiembrie – la aprobarea bugetului pentru 2024, dar lumea vrea să aibă certitudinea că negocierile vor avea un rezultat. În caz că înțelegerile nu vor corespunde așteptărilor – pentru a accelera luarea deciziei, posibil să avem și acțiuni de protest. România cum a rezolvat problema în mai? Dar Serbia cum rezolvă? Dar Bulgaria?