VOX Ce înseamnă suveranism? Ce urmăresc politicienii care promovează acest termen?

În ultimul timp, termenii „stat suveran”, „suveranitate” și „suveranism” sunt tot mai prezenți în discursurile politicienilor. Potrivit dicționarului, cuvântul suveranitate este sinonimul cuvântului independență. O parte din politicienii care declară frecvent că R. Moldova este un stat suveran, cum ar fi liderul PSRM Igor Dodon sau reprezentanții blocului „Victorie”, controlat de Ilan Șor, fac regulat vizite la Moscova. Ce înseamnă, de fapt, termenul suveransim? Ce urmăresc politicienii care promovează acest termen?

Cătălin Vacarciuc, profesor de istorie

Deci, suveranismul sau ideea statutului de suveran vine din evul mediu, atunci când suveranul a devenit acel deținător de putere față de care deja cealaltă parte a societății se ghidează. Suveranul era o putere deținută din punct de vedere politic ca influență și ca punct de referință, un fel de centru de putere de la care se trag mai departe lucrurile. 

Deja treptat, odată cu amplificarea ideilor politice, odată cu reforma bisericii catolice, lucrurile se schimbă. Ideea de suveranitate se schimbă de la persoană la grup. Deci, nu un om este suveran, ci deja grupul. Mai apoi, își schimbă această interpretare și devine un fel de capacitate de administrare a politicii interne pe cont propriu, după voința poporului, care este deținătorul puterii totale. Deci, suveranitatea, în esență, este capacitatea unui stat de a gestiona politica internă pe cont propriu. În esență, nu trebuie niciodată să confundăm naționalismul și suveranismul, pentru că lumea uneori le încurcă, dar nu înțeleg nici despre unul nimic, nici despre altul.

Ludmila Tihonov, doctor în istorie

Dacă pornim de la dicționar, suveranitate cumva este sinonimul independenței. Noi, de exemplu, am adoptat mai întâi declarația de suveranitate, dar eram în cadrul Uniunii Sovietice încă. Și după aceea – declarația de independență. Iar în declarația de independență este scris că R. Moldova este un stat suveran și independent. Acum, în viziunea politicienilor, suveranismul lor, eu așa văd, ei sunt împotriva unirii cu România, dar parcă mie îmi pare că ei o înclină, cumva, înspre Rusia, spre umbrela rusă. În închipuirea lor, noi nu vrem în Uniunea Europeană, noi nu vrem unirea cu România, dar noi vrem sub umbrela politică a Rusiei. Și ei așa încearcă să manipuleze lumea asta, să ne înnebunească, să nu mai înțelegem nimic – de unde venim, unde ne ducem, ce avem de făcut. Vedeți, suveranitatea, cum am zis, sinonimul ei,  de fapt, este independență.

Pavel Horea, expert WatchDog

Suveranismul este o noțiune apărută încă în antichitate, care reprezenta, în termeni simpliști, dorința unei entități statale de a se guverna singură în limitele teritoriului și a populației pe care acesta o include. O abordare mult mai similară cu ceea ce înțelegem în prezent ca suveranism  a apărut la începutul sec. XIX, când apărea conceptul de stat-națiune al popoarelor aflate sub dominația diverselor imperii. În acel moment, popoarele își revendicau drepturile la autodeterminare și întemeierea statelor naționale, independente și suverane de puterea imperială care îi asuprea. 

Suveranismul la modul clasic, așa cum este înțeles și exploatat în prezent de către politicieni, are în mod clar la bază o frustrare. Aceștia încearcă să exploateze niște frici și frustrări ale populației care au o cu totul altă natură. De fapt, să ne înțelegem, statele încă de la formare nu sunt pe deplin suverane, acestea aderă la o serie de tratate internaționale, care le oferă  acestora recunoașterea și integrarea în structurile internaționale, în principal ONU, în schimbul cedării unei părți din suveranitate. 

Preluarea retoricii suveraniste de către unii politicieni, mai ales din Europa, reprezintă o încercare de a submina și a contesta autoritatea UE în general și a Bruxelles-ului în special, omițând conștient faptul că atunci când au aderat la UE, statele candidate au semnat benevol o serie de tratate ce limitau parțial suveranitatea. Mai grav este faptul că retorica suveranismului este foarte aproape de cea a naționalismului. De fapt, politicienii utilizează retorica naționalistă încercând să o prezinte ca fiind suvernanism. Naționalismul a fost curentul care a permis, la sfârșitul anilor ‘20 – începutul anilor ‘30 ai secolului trecut, să apară regimurile și curentele fasciste în Europa. Alegătorii țin minte acest aspect, de asta este utilizat termenul suveranism în loc de naționalism, ceea ce reprezintă, de fapt, discursul și noul trend politic.

Ion Xenofontov, istoric

Politicienii sigur că vor să-și formeze un discurs ca să atragă un electorat mai extins. Asta este vorba și de alegerile din România, unde cineva a utilizat în exces acest termen de suveranism. Noi înțelegem termenul concret istoric. Suveranitatea – adică puterea aparține poporului, vine pe verticală, de jos în sus, adică poporul își deleagă reprezentanții săi. Adică, în cazul alegerilor din România, eu consider că este un termen utilizat în scopuri populiste, demagogice, pentru a atrage electoratul, dar nu pentru a-i prezenta esența lui științifică și civică. Deci, este o distorsiune politică, așa o percep eu.