Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   VIDEO/ Noul director al Inspectoratului…

VIDEO Noul director al Inspectoratului de Stat al Muncii, Cătălin Țacu: „Este foarte importantă cooperarea cu organizațiile internaționale”

Captură foto: privesc.eu

Ministrul Muncii și Protecției Sociale (MMPS), Alexei Buzu, îl prezintă astăzi, 28 noiembrie, pe noul director al Inspectoratului de Stat al Muncii, Cătălin Țacu, numit în funcție de Guvernul R. Moldova, fără a fi organizat un concurs public.

În anunțul privind desfășurarea evenimentului, se menționa că ministrul Alexei Buzu va oferi informații despre „progresul în implementarea reformei Inspectoratului de Stat al Muncii”.

UPDATE 10:10

„(…) Munca la negru este o problemă structurală în R. Moldova. Noi avem un angajament ferm de a schimba această situație. Ați văzut raportul Comisiei Europene și progresele înregistrate la capitolul Munca și Protecția Socială. (…) Procesul de reformă urmează să ia turații, nu suntem la sfârșit de cale. Pentru 22 de poziții în cadrul Inspectoratului, am avut 380 de dosare. Asta înseamnă că interesul pentru serviciul public este mare.

Domnule director, așteptarea mea și așteptarea primului ministru este ca instituția dată să devină una eficientă, curată și integră, să livrăm rezultate într-un context în care economia încă mai are de suferit în urma războiului injust din Ucraina. Să mergem hotărât pentru a reduce munca la negru și pentru a fortifica drepturile angajaților (…) Până la final de an vom avea și un supliment financiar pentru dvs., iar Corina este în discuții cu Ministerul Finanțelor ca să ne asigurăm că nivelul de salarizare în cadrul Instituției va crește începând cu anul viitor”, a menționat Alexei Buzu.

Corina Ajder, secretara de stat a MMPS: „Cătălin Țacu este un specialist de excepție și ar putea fi acum în orice alt loc de pe acest glob, dar a ales să fie în R. Moldova. (…) Am tras o linie după un proces amplu de pregătire, instruire, recrutare. Am lansat o campanie de inspecție pe domeniul muncii nedeclarate la sfârșitul lunii octombrie și după o lună vedem că avem aproximativ același număr de cazuri depinstate, număr pe care, anterior, îl descopeream într-un an. Ceea ce reprezintă o creștere de aproape 10 ori a succesului de depistare a cazurilor de muncă nedeclarată. Colegii au legalizat peste o treime din angajații identificați la negru, muncim să-i legalizăm pe toți. La Chișinău au fost depistate cele mai multe cazuri(…) Aceste rezultate nu sunt o coincidență. Am introdus dreptul de a face controale inopinate (…)”.

Cătălin Țacu/ Captură foto: privesc.eu

Sunt bucuros să continui munca pe care ați început-o. Echipa dvs. este practic motivul pentru care am acceptat această provocare, pe care sper să o duc la bun sfârșit. Sunt inspector de peste 30 de ani. De mai bine de 20 de ani sunt insector de muncă. Am avut posibilitate să fiu implicat în diverse activități de cooperare, cu autorități de inspecție din statele membre ale UE, Marea Britanie și cu state din balcanii de vest. Timp de doi ani și jumătate am lucrat pentru Organizația Internațională a Muncii, am condus un proiect în Georgia, finanțat de Guvernul danez(…).

Este foarte importantă cooperarea cu organizațiile internaționale. Scopul nu este să avem o instituție, ci să asigurăm acel echilibru în piața forței de muncă, în așa fel încât angajatorii să-și poată desfășa activitatea economică în așa fel încât concurența să nu fie afectată de practici ilegale, dar și să ne asigurăm că profitul nu este obținut din încălcarea drepturilor angajaților. (…)Să nu aștepte un control pentru a-și legaliza lucrătorii, ci să o facă în mod benevol, înainte de prezența noastră”, a declarat noul director al Inspectoratului de Stat al Muncii, Cătălin Țacu.

Cătălin Țacu a fost șeful Serviciului de control relații de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Iași și a obținut cetățenia R. Moldova în luna septembrie 2023. Numirea lui la cârma instituției a fost aprobată de Guvern la două săptămâni după ce Parlamentul a votat, în lectura a doua, un proiect de lege care prevede că funcția de șef al Inspectoratului a devenit funcție de demnitate publică.