Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Cum un cetățean român,…

DOC Cum un cetățean român, fost angajat al Inspectoratului Teritorial de Muncă Iași, care a obținut cetățenia R. Moldova în luna septembrie, a fost numit fără concurs la șefia Inspectoratului de Stat al Muncii

Sursa foto: Colaj ZdG

Fostul șef al Serviciului de control relații de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Iași, Cătălin Țacu, care a obținut cetățenia R. Moldova în luna septembrie 2023, a fost numit de Guvern în funcția de director al Inspectoratului de Stat al Muncii. Acesta va începe să-și exercite funcția de pe data de 27 noiembrie.

Cătălin Țacu a ajuns șef la Inspectoratul de Stat al Muncii fără a fi organizat un concurs public. Numirea lui la cârma instituției a fost aprobată de Guvern la două săptămâni după ce Parlamentul a votat, în lectura a doua, un proiect de lege care prevede că funcția de șef al Inspectoratului a devenit funcție de demnitate publică.

În cadrul ședinței Guvernului din 22 noiembrie, ministrul muncii și protecției sociale, Alexei Buzu, a declarat că, până acum, Țacu a fost manager de proiect în cadrul Organizației Internaționale a Muncii în cadrul unui program de reformare a inspecției muncii din Georgia.

„Domnul Țacu a exercitat funcția de șef al Serviciului de control relații de muncă din cadrul Inspectoratului Muncii Teritorial Iași din România în perioada 2012-2020 (…). Sunt sigur că experiența sa vastă în domeniul inspecției muncii din România, inclusiv în poziții de conducere va permite să gestioneze eficient echipa Inspectoratului de Stat al Muncii, dar și să ne ajute cu reforma completă pe care am demarat-o în cadrul acestei instituții (…)”, a spus Alexei Buzu în ședința Executivului.

În perioada octombrie 2016 – februarie 2021, Cătălin Țacu a exercitat funcția de membru supleant în cadrul Comitetului de experți privind detașarea lucrătorilor (Comisia Europeană). Anterior a fost inspector la Direcția de Sănătate Publică Iași.

Funcția de șef al Inspectoratului de Stat al Muncii a devenit funcție de demnitate publică

Până acum, legea prevedea că numirea directorului la Inspectoratul de Stat al Muncii se făcea prin concurs public. Secretara de stat la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Corina Ajder, a declarat pentru Ziarul de Gardă că pe 9 noiembrie 2023, Parlamentul a aprobat modificări la Legea cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică. Astfel, funcția de șef al Inspectoratului de Stat al Muncii a devenit funcție de demnitate publică.

„(…) În funcția de demnitate publică, în condițiile legii, este scris că (șeful, n.red) se numește de către Guvern la propunerea ministrului. S-a schimbat modalitatea de numire și nu este necesar concurs pentru funcțiile de demnitate publică atunci când legea expres stipulează asta (…). Nu este ceva neobișnuit. De exemplu, pentru Inspectoratul Fiscal de Stat sau pentru Serviciul Vamal, care la fel face o muncă de inspecție, directorii se numesc direct de către Guvern. Deci nu se organizează concurs. Inspectoratul de Stat al Muncii nu este o excepție”, a precizat secretara de stat.

Potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului, elaborarea proiectului de lege a fost condiționată de „complexitatea sarcinilor care stau în fața conducerii Inspectoratului de Stat al Muncii în perioada reformării instituției și învestirea acesteia cu noi atribuții”. Prin modificările aduse prin Legea 355/2022 și HG725/22, Inspectoratul de Stat al Muncii a fost reorganizat, iar personalul optimizat de la 104 la 84 de unități.

Șefa statului i-a acordat cetățenia R. Moldova lui Cătălin Țacu în septembrie

Pe 27 septembrie 2023, președinta Maia Sandu a semnat decretul cu privire la acordarea cetățeniei R. Moldova lui Cătălin Țacu.

Decretul privind acordarea cetăţeniei R. Moldova a fost publicat în Monitorul Oficial al R. Moldova pe 29 septembrie 2023.

Sursa foto: monitorul.gov.md

Cătălin Țacu indică într-o declarație de avere din 2016 că deține un automobil de model Mazda 3, fabricat în anul 2008, dar și 1/2 cota parte dintr-o clădire de 73 metri pătrați.