Martorii lui Plahotniuc. Oligarhul solicită audierea a 164 de persoane
Vladimir Plahotniuc a compărut în fața magistraților, după ce „a rugat să nu fie escortat” în instanță pe parcursul a 20 de ședințe, motivând că are nevoie de timp pentru a studia materialele cauzei.
Alături de cei trei avocați care-i apărăr interesele, Vladimir Plahotniuc și-a prezentat în instanță lista probelor, care curpinde 164 de martori, printre ei – mai multe persoane cercetate pentru complicitate la furtul miliardului. De asemenea, apărarea solcită examinarea mai multor probe scrise, cuprinse în cinci volume.
Examinarea dosarului „Frauda bancară”, episodul Plahotniuc, continuă la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, cu etapa cercetării probelor apărării. În ședința de marți, 2 decembrie 2025, Vladimir Plahotniuc s-a prezentat în premieră în instanță, fiind escortat de la Penitenciarul nr. 13, acolo unde a fost plasat în arest preventiv la 25 septembrie, imediat după extrădarea sa în R. Moldova.
„Cer o șansă de a-mi demonstra nevinovăția și a face lumină în furtul miliardului”
Înainte de a prezenta lista probelor pe care solicită instanței să i le accepte spre cercetare, Plahotniuc a ținut să-și declare nevinovăția, menționând că procurorii ascund adevărul și beneficiarul de facto al furtului miliardului, întrucât martorii audiați nu au fost relevanți speței.
„Sunt un om care mă declar nevinovat. Sunt aici pentru a mă apăra împotriva unor acuzații și pentru a face lumină în frauda bancară. N-am venit să cer favoruri, cer o șansă de a-mi demonstra nevinovăția și a face lumină. Avocații au înaintat o listă de 58 de martori în absența mea, pentru că eu mă ocupam cu altceva. Sunt erori care poate v-au încordat puțin. După examinarea tuturor volumelor, a apărut necesitatea de a suplimenta cu probe noi, dar și cu persoane noi această listă”, a declarat Plahotniuc.
Inculpatul a adăugat că, din momentul extrădării, a dormit doar câte 2-3 ore pe noapte, ocupându-se, în mare parte, cu studierea dosarului, acesta fiind motivul pentru care nu s-a prezentat în instanță pănă la 2 decembrie 2025.
De la 58 la 164 de martori
Deși, anterior, apărarea lui Vladimir Plahotniuc a propus instanței o listă de 58 de martori, în ședința din 2 decembrie 2025, Vladimir Plahotniuc a declarat că, după cercetarea îngreului volum, a apărut necesitatea de suplinire a listei de martori declarațiile cărora i-ar demonstra nevinovăția. Astfel, în noua listă de martori ai apărării propusă judecătorilor sunt incluse 164 de persoane, printre care mai mulți învinuiți în cauze disjunse de la marele dosar „Frauda bancară”, printre care, deputații Vladimir Andronachi și Denis Ulanov sau notara Olga Bondarciuc.
Procurorul de caz a menționat că cel puțin 15 dintre martorii propuși de apărare sunt cercetați pentru complicitate în furtul miliardului, însă acest lucru nu i-ar putea împiedica să depună depoziții în instanță.
Totuși, procurorul Alexandru Cernei a avut obiecții față de lista probelor propuse de avocații lui Plahotniuc, solicitând să nu fie admisă total.
Lucian Rogac a menționat că, chiar dacă vor fi admiși, nu toți de 164 vor fi audiați, întrucât vor respecta principiul pertinenței acestora.
„Da, într-adevăr, lista pe care am prezentat-o poate fi văzută mare și ca o încercare de tergiversare, dar țin să dezmint din start aceste acuzații, or cum am menționat în instanța de judecată și eu, și inculpatul, nu o să trecem de pragul a 1/3 din lista prezentată, o să ne încadrăm perfect în numărul de martori prezentați inițial. Referitor la înscrisuri, am prezentat înscrisuri care să demonstreze sau să demonteze învinuirile aduse domnului Vladimir Plahotniuc, pe care le considerăm pertinente”, a declarat Rogac.
Nagacevschi, „observator pasiv” al procesului, la invitația apărării lui Plahotniuc
În ședința din 2 decembrie a participat și avocatul Fadei Nagacevschi, care, potrivit apărătorilor lui Plahotniuc, va avea rolul de observator „pasiv” al procesului.
Nagacevschi a refuzat să spună dacă este remunerat sau nu de Plahotniuc, dar a repetat de mai multe ori că el a fost „invitat, nu contractat”.
Întrebat fiind ce va face cu aceste observații, Nagacevschi a menționat că va comunica observațiile public, dar și partenerilor de dezvoltare care monitorizează cazul.
Probele acuzării: 50 de martori și 97 de volume
În lista probelor acuzării din dosarul „Frauda bancară”, episodul Plahotniuc, figurează 50 de martori. Etapa de audiere a acestora însă a fost întreruptă după ce 46 de martori au depus depoziții în instanță, întrucât alții patru nu au putut fi localizați.
Probele scrise cuprinse în cele 97 de volume din dosarul în care este vizat Plahotniuc au fost prezentate în decursul a șase ședințe de judecată, între 19 și 28 noiembrie 2028.
Încă trei martori ai acuzării și un investigator sub acoperire
După ce a finalizat prezentarea probelor materiale, la ședința din 28 noiembrie 2025, procurorul de caz Alexandru Cernei le-a amintit judecătorilor că trei martori ai acuzării și un investigator sub acoperire se află peste hotare și că va solicita ca aceștia să fie audiați în instanță ulterior, transmite Europe Liberă.
Întreabat de Ziarul de Gardă dacă a reușit localizarea celor patru martori ai acuzării neaudiați încă, la 2 decembrie 2025, procurorul a menționat că însă n-a fost stabilită aflarea acestora, respectiv, nici modalitatea și data la care urmează să fie audiați.
Dosarul lui Plahotniuc, conexat și apoi disjuns dintr-o cauză penală în care sunt cercetați alți șapte învinuiți
La mijlocul lunii iulie 2023, după ce magistrații de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, au admis demersul Procuraturii Anticorupție (PA) privind autorizarea finalizării urmăririi penale în lipsa inculpatului, cauza penală de învinuire a lui Vladimir Plahotniuc în dosarul „Frauda bancară” a ajuns pe masa magistraților Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.
Șase luni mai târziu, adică la mijlocul lui ianuarie 2024, la solicitarea avocatului Lucian Rogac, cauza de învinuire a lui Vladimir Plahotniuc a fost conexată la marele dosar numit generic „Frauda bancară”. Plahotniuc a ajuns să fie cercetat într-un dosar alături de foștii șefi ai Băncii Naționale a Moldovei (BNM): ex-guvernatorul Dorin Drăguțanu, ex-viceguvernatorii Ion Sturzu și Emma Tăbîrță, dar și alți bancheri: fostul administrator special al Băncii de Economii (BEM), Ion Ropot; fostul președinte interimar al BEM, Viorel Bîrcă; fostul președinte al Unibank, Dumitru Țugulschi și fosta președintă interimară a Băncii Sociale, Natalia Rahuba.
Rogac a menționat că făcut solicitarea tocmai pentru că „aceste două cauze au elemente conexe între ele și fac parte din același dosar, numit generic «Frauda bancară»”. De cealaltă parte, acuzatorii de stat s-au opus, atenționând atunci că decizia „ar putea tergiversa procesul”.
Decizia a fost adoptată de către judecătorii Angela Catană, Ludmila Beșliu și Alexandru Negru, care examinează cauza penală în care sunt vizați foștii șefi ai BNM și alți bancheri.
La 15 septembrie 2025, cu doar câteva zile înainte de a fi extrădat din Republica Elenă, PA a solicitat judecarea separată a lui Vladimir Plahotniuc în „Frauda bancară”. Două săptămâni mai târziu, la 29 septembrie 2025, același complet de judecată care a decis conexarea, alcătuit din magistrații Liliana Cușcă, Alexandru Negru și Angela Catană, a admis separarea cauzei intentate pe numele lui Plahoniuc.
Un dosar – în instanță, alte patru – la faza de urmărire penală
În acest dosar, aflat la faza de cercetare judecătorească, Plahotniuc este acuzat că ar fi beneficiat de bani sustrași în mod fraudulos din Banca de Economii, Unibank și Banca Socială, în sumă totală de 39 milioane de dolari și 3 milioane de euro.
Alte patru dosare în care este vizat acesta se află la faza de urmărire penală. Este cercetat, printre altele și pentru corupere activă, spălare de bani, escrocherie sau crearea unei organizații criminale. Plahotniuc părăsise R. Moldova în iunie 2019, după ce Partidul Democrat, controlat de el, a pierdut puterea.