Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   VIDEO/ De de a amânat…

VIDEO De de a amânat CEC publicarea rezultatelor „controlului complex” al finanțării partidelor asociate lui Șor și a campaniei electorale a Victoriei Furtună? Explicațiile președintei Comisiei

Colaj ZdG

Înainte de alegerile parlamentare din septembrie, Comisia Electorală Centrală (CEC) este așteptată să publice rezultatele unui „control complex” desfășurat de aproape un an în privința a cinci partide afiliate condamnatului fugar Ilan Șor și a campaniei electorale a Victoriei Furtună, care s-a înscris în cursa prezidențială în calitate de candidată independentă, dar despre care ZdG a scris că a fost susținută de rețeaua lui Șor.

Controlul a fost inițiat printr-o decizie adoptată de CEC la patru zile după primul tur al alegerilor prezidențiale și vizează perioada 1 iulie 2024 – 31 octombrie 2024. Termenul inițial de finalizare a controlului a fost 31 martie 2025, adică 5 luni, după care CEC urmează să publice fiecare raport de control în termen de cel mult 3 zile. Ulterior, CEC a prelungit termenul cu două luni, până la sfârșitul lunii mai, iar mai apoi cu încă două luni. Noul termen este 31 iulie, inclusiv.

În contextul conferinței regionale „Banii în Politică”, care a avut loc la Chișinău în perioada 8-9 iulie, ZdG a întrebat-o pe președinta CEC Angelica Caraman de ce autoritatea electorală nu a finalizat încă controlul.

„În mare parte, rezultatul controlului depinde de actele care sunt prezentate. Iar atunci când noi primim răspunsuri sau acte, care au stat la baza anumitor cheltuieli, pe părți sau în volum incomplet, nu poți să vii cu o concluzie. De aceea, ne-am mai luat timp pentru a putea să analizăm acest volum de date, care este unul destul de substanțial. Pentru a veni cu o concluzie argumentată mai avem nevoie de timp.

Depindem de actele puse pe masa Comisie Electorale Centrale, plus că noi mai facem aceste verificări din mai multe surse. Atunci când noi primim rezultate contradictorii, pentru a nu ne grăbi cu o concluzie, este necesar să facem această confruntare de date și mai solicităm informații suplimentare de la partidele care sunt vizate de control. De exemplu, avem informații din teritoriu că un partid sau altul a efectuat anumite întâlniri cu cetățenii, au fost cheltuiți bani pentru închiriere de localuri, iar pe de altă parte, informația care vine de la partid este negată. Sau partidul declară cheltuieli pentru o anumită activitate, iar noi nu o vedem ca activitate în teritoriu. Plus că avem capacitățile limitate. Pe lângă faptul că facem acest control complex, noi am venit și cu câteva hotărâri în această perioadă”, a declarat președinta CEC.

În luna martie, CEC a anunțat că constatat „elemente de fapt care ridică dubii rezonabile privind corectitudinea finanțării” mai multor partide politice afiliate condamnatului fugar Ilan Șor și a campaniei electorale a Victoriei Furtună.

„În cadrul acțiunilor de control întreprinse, au fost identificate multiple activități de promovare politică și/sau electorală desfășurată de subiecții supuși controlului, fapt care a determinat necesitatea interpelării și verificării și contrapunerii informațiilor primare obținute prin intermediul organului de poliție, Serviciului Fiscal de Stat, autorităților publice locale, dar și a  persoanelor juridice, entități economice, care au prestat anumite servicii, inclusiv de locațiune a sediilor pentru desfășurarea evenimentelor politice și electorale.

Urmare a analizei preliminare a informațiilor colectate de la autoritățile vizate, Comisia a constatat elemente de fapt care ridică dubii rezonabile privind corectitudinea finanțării entităților supuse controlului, astfel că acestea urmează să fie probate și documentate suplimentar, prin contrapunere cu datele indicate în rapoartele privind gestiunea financiară”, a transmis Comisia atunci.