Urcuşurile şi coborâşurile unui meşter popular
Viaţa a pus-o la mai multe încercări, care, în cele din urmă, au ajutat-o să se descopere pe sine şi să înţeleagă ce vrea să realizeze în viitor. Ludmila Cârpală este meşteriţa populară care promovează portul şi tradiţiile naţionale, care s-au lăsat uşor uitate în timp.
Acum 12 ani, şi-a început propria afacere cu doar 35 de lei. Atât a costat primul ghem de aţă pentru ţesut de la care a început totul, cu care s-a înfiripat pasiunea ei pentru tradiţie, cultură şi ţesături. Ludmila Cârpală este o tânără plină de creativitate şi optimism, care nu a acceptat să fie victima monotoniei şi situaţiei economice insuportabile din ţară.
„Meseria m-a ales”
Cartea de vizită a satului Lozova din raionul Străşeni, aşezat pe două coline, sunt sătenii harnici, care au ştiut dintotdeauna să se descurce. Cu anii, au deprins diferite îndeletniciri, pe care le-au „furat” de la bătrâni. Una dintre meşteriţele populare cu care se mândreşte localitatea din centrul Moldovei este Ludmila Cârpală, care a devenit cunoscută datorită dibăciei sale. Femeia ţese prosoape, feţe de masă şi ii unice.
„Meseria m-a ales, nu eu pe ea”, începe Ludmila să ne povestească despre primele ţesături pe care le-a făcut. „Am învăţat să ţes încă de mică. O ajutam uneori pe mama, care este o meşteriţă iscusită. Însă, nu-mi prea plăcea să ţes şi nu m-aş fi gândit niciodată că acesta este viitorul meu”, susţine femeia, ale cărei lucrări impresionează acum prin fineţea realizării ţesăturilor.
„După ce am absolvit Colegiul de Medicină, am lucrat într-un spital de la Chişinău vreo patru ani. Însă acolo salariul era prea mic şi nu mă mai descurcam. Astfel că, într-o zi, am decis că trebuie să fac o schimbare. Am împrumutat o sumă de bani, mi-am luat câteva lucruri şi m-am pornit în Grecia. Acolo, însă, am fost extrădată pentru că nu aveam toate actele în regulă. Acasă m-am pomenit fără bani, fără lucru şi cu multe datorii. Atunci mi-am zis că trebuie să acţionez şi să fac altceva”, recunoaşte femeia.
Astfel, a început să croşeteze. Iniţial totul era doar o încercare şi o sursă de venit. „Îmi aminteam ceea ce am învăţat de la mama când eram mică”, spune meşteriţa. Cu toate că mama ei era o meşteriţă iscusită, Ludmila spune că niciodată nu i-a plăcut această meserie. Totuşi, a decis la un moment dat să încerce să ţese pe pânză, să facă altfel de ţesături. Ulterior, şi-a făcut un atelier chiar în propria casă.
„Am decis să mă deosebesc de ceilalţi şi să pun accentul pe calitate. De aceea, înainte de a începe să ţes am răscolit toate rafturile magazinelor, am fost prin toate pieţele din ţară ca să găsesc aţă naturală de calitate. După câteva luni de căutări am găsit-o. Atunci mi-am dat seama că am găsit ceea ce am nevoie şi că deja pot crea lucruri cu adevărat frumoase şi de calitate. În acel moment am văzut frumosul pe care pot să-l făuresc cu propriile mâini”, zâmbeşte Ludmila. Apoi, a ţesut primele feţe de masă, pe care le-a vândut foarte uşor. După prima comandă executată cu mare dăruire şi ore nedormite, comenzile au început să o inunde, iar Ludmila a fost nevoită să apeleze la ajutorul altor femei. Acum ea este ajutată de 20 de croitorese. Chiar şi aşa, meşteriţa spune că mai are nevoie de braţe de muncă.
„Printre angajatele mele sunt şi pensionare şi două fete cu dizabilităţi. Nu contează culoarea, felul lor de a gândi, ci doar cum realizează comanda. Le aleg pe cele cu mâna bună şi care sunt responsabile şi vor să înveţe”, recunoaşte meşteriţa, care spune că înţelege că la început le este mai greu. „După o experienţă de mai mulţi ani, reuşesc să fac lucrarea mult mai repede, însă la început mă mişcam şi eu mai încet”, adaugă meşteriţa.
Calitatea costă timp
Potrivit meşteriţei, cel mai des, lucrările sunt cumpărate de moldoveni pentru nunţi sau pentru a le face cadou prietenilor din străinătate. Totodată, ea recunoaşte că această lună este una foarte încărcată. „Luna octombrie este luna nunţilor şi de aceea am foarte multe comenzi, cărora reuşesc să le fac faţă cu greu. Însă, calitatea costă timp şi multă răbdare”, menţionează Ludmila, care a reuşit să-şi dezvolte propria afacere în sat.
„Aici depind de mine, îmi fac singură programul de lucru şi-mi sunt singură şef. Mă trezesc dimineaţa, mai aranjez lucrurile, mai beau o cafea, iar la ora 12:00 încep să lucrez şi continui până la miezul nopţii”, ne spune ea, aranjându-şi o şuviţă repelă care-i acoperă ca o pânză fină cearcănele. „E mult de muncă, dar merită. Rezultatele adesea mă încântă. Uneori, când încep să lucrez, nici nu-mi dau prea bine seama cum va arăta. Le testez pe toate aţele, pânzele, ca să fiu sigură că nu-şi vor pierde culoarea sau forma. Fac şi ii, dar le-am început treptat, urmează să mă dezvolt şi să fac mai multe”, adaugă ea, în timp ce noi privim prosoape de un alb imaculat cu flori ţesute cu grijă, care îţi inspiră căldură şi liniştea din sânul familiei.
Ludmila Cârpală susţine că vrea să-şi deschidă şi un magazin, dar nu ar avea ce pune acolo. „Ceea ce fac se vinde imediat. Avem mult de lucru şi uneori am impresia că nu mai reuşim. Sunt oameni care aşteaptă luni sau ani de zile ca să-şi primească comanda în caz că nu reuşesc. Mă gândesc să angajez şi mai mulţi oameni care să mă ajute… Însă, acum, vreau un atelier lângă casă, unde să merg şi să lucrez în linişte”, zâmbeşte, visătoare, meşteriţa.
