Un camion înmatriculat în R. Moldova, implicat într-un accident în România: Două gospodării au fost avariate, iar șoferul se află la spital
Un accident rutier s-a produs sâmbătă dimineața, 8 august, în localitatea Berezeni din județul Vaslui. Un TIR înmatriculat în R. Moldova a ieșit de pe partea carosabilă și a ajuns în două gospodării, provocând pagube materiale considerabile. Singura persoană rănită în urma accidentului a fost conducătorul camionului, potrivit Observatornews.ro.
Din primele informații, camionul a părăsit șoseaua și a lovit un autoturism parcat în apropierea unei locuințe. TIR-ul și-a continuat apoi deplasarea și a lovit casa. Mai multe încăperi situate în partea dinspre stradă au fost distruse. Printre spațiile grav afectate s-au numărat baia și bucătăria.
După ce a traversat prima proprietate, tirul și-a continuat traiectoria și a ajuns în gospodăria învecinată. Aici, camionul a distrus gardul și a avariat un alt autoturism. Nu au existat victime, potrivit sursei citate.
Șoferul TIR-ului a rămas încarcerat
Singura persoană rănită în urma accidentului a fost conducătorul autotrenului. Acesta a rămas blocat în cabina avariată, fiind necesară intervenția pompierilor pentru descarcerare.
După ce a fost scos dintre fiare, șoferul a primit îngrijiri medicale și a fost transportat la Spitalul Municipal Huși. Acesta a suferit traumatisme cranio-faciale și escoriații la nivelul membrelor.
Polițiștii au început cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul. A fost deschis un dosar de cercetare penală.