Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Un bărbat din Drochia, condamnat…

Un bărbat din Drochia, condamnat la 4 ani de închisoare după ce a clonat un profil de Facebook de pe care a solicitat bani

Un tânăr de 26 de ani, originar din raionul Drochia, a fost condamnat la 4 ani de închisoare, pentru comiterea a 5 episoade de escrocherie. Conform Procuraturii Generale (PG), învinuitul, în perioada lunii iulie 2019, a clonat un profil de pe rețeaua de socializare „Facebook” și le-a scris mesaje tuturor prietenilor virtuali ai profilului original, solicitând bani sub diverse pretexte, astfel reușind să inducă în eroare patru persoane.

Pedeapsa cu închisoarea, emisă de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, joi, 8 decembrie, a fost suspendată parțial pe un termen de probă de 3 ani, „astfel real urmând a fi executată pedeapsa sub formă de închisoare pe termen de 2 ani, în penitenciar de tip semiînchis”.

Tânărul ar fi însușit în total circa 3 000 de lei și circa 2 150 de euro.

Anterior, în luna noiembrie 2018, învinuitul, cunoscând parola de „Facebook” a unei alte persoane, a solicitat și prin intermediul acestui cont, bani de la o altă victimă, care la acel moment se afla la muncă în Irlanda. Victima i-a transferat suma de 1 800 euro pe un cont bancar.

Inculpatul și-a recunoscut integral vinovăția în săvârșirea faptelor de care a fost acuzat.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău

Atenționăm cetățenii să nu acorde împrumuturi în baza unor mesaje scrise pe rețele sociale. Contactați persoanele telefonic, stabiliți o întâlnire pentru a vă asigura că solicitările de ajutor financiar nu provin de la infractori care au furat identitatea virtuală a rudelor/cunoștințelor Dvs pentru a vă înșela de bani”, notează PG.