ULTIMA ORĂ Țuțu a primit 30 de zile de arest. PCCOCS oferă detalii din noul dosar penal în care este cercetat

Fostul deputat democrat, Constantin Țuțu, va fi plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost luată de magistrații de la Judecătoria Chișinău, astăzi, 4 octombrie. Totodată, printr-un comunicat de presă, reprezentanții Procuraturii pentru Combaterea Criminalitǎții Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) oferă detalii despre alte douǎ infracțiuni ce ar fi fost comise de Țuțu în ultimele luni, printre care și încercarea de mituire a unui funcționar de frontieră.
Astfel, potrivit PCCOCS, Țuțu este învinuit de traversarea ilegalǎ a frontierei cu Ucraina şi promisiunea unei sume de peste 14 000 lei (în euro) unui funcționar de frontierǎ, pentru facilitarea traversǎrii hotarului prin postul Vulcǎneşti-Vinogradovca.
Reținut de oamenii legii la postul de trecere a frontierei, în buzunar i-ar fi fost gǎsitǎ şi suma ce ar fi fost promisǎ funcționarului de frontierǎ – faptǎ calificatǎ de Codul penal ca şi corupere activǎ.
Joi, 2 octombrie, ZdG a relatat pe surse că fostul deputat democrat Constantin Țuțu a fost reținut în Ucraina. Ulterior, informația a fost confirmată de poliția de frontieră.
La 22 septembrie, Țuțu a fost anunțat în căutare, după ce instanța a admis parțial demersul procurorilor în acest sens. Țuțu este judecat pentru îmbogățire ilicită, escrocherie și trafic de influență.