Ucigași. Răpitori. Torționari. Ce fac rușii în regiunea Herson

Chiar de la începutul ocupației, rușii au răpit oameni. În regiunea Herson, la început țintele rușilor erau activiștii și oamenii cu o poziție pro-ucraineană, care au participat la mitinguri împotriva autorităților de ocupație.

Apoi rușii au început să vină la profesori, medici, manageri, fermieri, colaboratori ai Forțelor teritoriale de apărare ale Forțelor Armate ale Ucrainei, participanți la operațiuni antiteroriste, rude ale militarilor.

Chiar de la începutul războiului, portalul ucrainean hromadske a publicat relatările soției unuia dintre colaboratorii Forțelor teritoriale de apărare Vitaly Lapchuk, pe care rușii l-au răpit de acasă, l-au ținut în secția de poliție și l-au torturat. Câteva luni mai târziu a fost găsit mort în râu, cu o greutate legată de picioare.

Despre răpiri, crime și tortura civililor din regiunea Herson ocupată de ruși într-un material de hromadske.

„Numai nu ne ucideți”

„Părinții mei au fost fermieri obișnuiți, aveau câmpuri, le semănau. Lucrau lângă casa lor confortabilă, aveau gospodărie. Ajutau oamenii, coceau pâine și o distribuiau celor care aveau nevoie. Le plăcea să călătorească. Își iubeau copiii și nepoții. Toată lumea aștepta ca satul să fie eliberat. Dar n-au apucat acel moment”, spune Alina. Părinții ei, Valentin și Larisa Pavlenko, locuitori ai satului Arhanghelsk din Regiunea Herson, au fost găsiți morți în pivniță de către vecini în dimineața zilei de 24 august. Acolo, de obicei, se ascundeau de bombardamente și, uneori, dormeau.

Militarii ruși i-au împușcat în ajun. Vecinii nu au auzit împușcăturile, doar voci de bărbați în curte. Aceștia l-au descoperit mai întâi pe Valentin, iar pe soția lui, Larisa, au găsit-o sub cadavrul lui, probabil, el a încercat s-o acopere cu propriul corp.

Vecinii i-au îngropat pe Valentin și Larisa într-o groapă comună chiar în curtea lor, înfășurându-i într-o pătură. Era periculos să-i înmormânteze în cimitir, deoarece rușii îl minaseră.

Alina își amintește că ocupanții fuseseră și mai înainte la părinții ei, ca să vadă cum trăiesc. Au fost de cel puțin trei ori, ultima dată cu cinci zile înainte de ai omorî.

„Când părinții mei erau în subsol, mama a trebuit să urce în casă, pentru ca să ia ceva. A simțit miros de țigări și i-a văzut pe militari. Ei cotrobăiau prin casă, au luat un aparat de ras, încă ceva pentru igienă. Mama le-a cerut să iasă. Pe gardul părinților era scris „Oameni”, și ea le-a spus: „Știți doar că noi trăim aici”. Pot spune că i-a dat afară în acea zi. Dar s-au întors și i-au ucis”.

„Îi convingeam să plece. Dar nu au vrut, au agonisit totul cu propriile forțe, le părea rău să lase gospodăria. Tata spunea că se vor ascunde de bombardamente în pivniță. Desigur, le era frică de ruși. Când vroiau să vorbească la telefon, se ascundeau, ca militarii să nu vadă aparatul, că puteau să-l ea. Ei sunt singurii din sat care au fost uciși așa. Da, oamenii erau duși în subsol, erau interogați. Dar aceia erau activiști”, spune Alina.

„Pro-ucrainenii sunt ademeniți”

Dmitro Lubineț, președinte al Comisiei parlamentare pentru drepturile omului din Rada Supremă a Ucrainei, a declarat că, de la începutul războiului în regiunea Herson au fost înregistrate 303 cazuri de răpiri forțate, 121 de persoane eliberate, una ucisă, iar soarta altor 181 rămâne necunoscută.

„Este imposibil să se calculeze numărul exact al acestor cazuri în Ucraina. De la începutul invaziei, practica răpirilor forțate a devenit una dintre cele mai comune metode de intimidare a cetățenilor din teritoriile nou ocupate”, spune Lubineț.

Activistul pentru drepturile omului Alexandr Danilov spune că, de la începutul ocupației, în regiunea Herson au fost înregistrate 433 de cazuri de răpiri forțate și 130 de rețineri ilegale.

„Sunt sigur că informațiile mele sunt incomplete. Pot fi mult mai multe cazuri. Răpirile forțate sunt acele cazuri când rușii iau o persoană și-o țin mai mult de o lună”.

Rușii, în mare parte, răpesc activiști, oameni cu o poziție pro-ucraineană, profesori, medici, reprezentanți ai autorităților locale. Activistul pentru drepturile omului consideră cazul familiei Pavlenko unul nesistemic și atipic. De la începutul războiului, în regiunea Herson au fost înregistrate aproximativ patru cazuri de acest fel, spune el. Deși, în general, apărătorul drepturilor omului cunoaște aproximativ 243 de decese printre civili.

„Vorbim, de asemenea, despre atacul din luna august asupra unui autobuz de evacuare, când trei persoane au fost ucise. Și despre uciderea familiei Pavlenko. Și despre atacul asupra unei mașini cu cinci persoane, printre care era și un copil. În mai, un lunetist a împușcat un voluntar care transporta oameni din Herson. Au existat și cazuri de explozii de mine. Oamenii mor în diferite circumstanțe.

Cunosc puține cazuri când rușii intrau în case și ucideau intenționat civilii. De obicei, ocupanții conving fermierii și lucrătorii agricoli să se înregistreze în conformitate cu legile rusești și să plătească impozite. Sau, pur și simplu, îi jefuiesc, le iau banii”, spune Danilov.

Acum ocupanții au început din nou să răpească oamenii. Așadar, pe 10 septembrie, Viktor Pendalciuk, directorul Școlii nr.1 din Kahovka, a fost luat din propria casă. El a mai fost răpit pe 30 aprilie și ținut până pe 14 mai. Nu se știe unde este bărbatul acum.

„Zăcea la pământ cu mitraliera la cap”

Pe 3 august, la 6:30 dimineața, ocupanții s-au întors acasă la șeful comunității teritoriale unite din Gornostaevka, Dmitri Leahno.

„Tocmai ne-am trezit, soțul meu a făcut cafea, ceai, ne-am așezat la masă, când, dintr-o dată, am văzut o lumină de lanternă în direcția casei noastre. N-am înțeles imediat ce se întâmplă, dar brusc au năvălit bărbați înarmați, în cagule, cu ochelari. Acum înțeleg că, cel mai probabil, au fost de la FSB (Serviciul Federal de Securitate, n.r.) sau forțe speciale. Strigau să ne culcăm la podea”, își amintește soția lui Dmitri, Elena Leahno.

Militarii strigau, căutau arme, l-au scos pe bărbat în curte, l-au pus cu fața la pământ și i-au pus o mitralieră la cap. Elena a alergat după Dmitri, dar i s-a ordonat să rămână în casă.

„Aveam o criză de isterie, pentru că fiica mea de trei ani dormea în odaie. Unul dintre ei a spus cu duritate: „Nu ți-a părut rău de copiii noștri, nici nouă nu ne va părea rău de ai tăi”. După aceste cuvinte, mi s-a făcut negru în fața ochilor”.

Militarii au luat din casă toate documentele, banii, telefoanele, laptopurile, geanta lui Dmitri, au luat arma din safeu. Apoi, unul dintre ocupanți a intrat și i-a cerut Elenei să-i dea o căciulă. Probabil, ca să i-o pună lui Dmitri pe față să nu vadă unde era dus.

„Nu m-au lăsau să ies afară. Auzeam doar pe fereastră cum îl băteau. L-am auzit pe soțul meu spunând: „Nu mă bateți, v-am spus adevărul”. Și, după aceea, l-au lovit cu patul puștii. L-au bătut pentru mitingurile pe care le-a organizat la început. Am închis fereastra, n-am putut să mai suport și mi-a fost teamă ca fiica să nu se trezească. Am auzit întrebându-l și despre copiii mai mari”.

După aceea, Dmitri a fost dus într-o direcție necunoscută. Între timp, un militar a intrat în odaia Elenei.

„Era sub influența drogurilor sau a alcoolului, nu știu. Sta și se uita la mine. M-am gândit – acum se va întâmpla ceva – fie mă va lua cu copilul, fie mă va viola. Dar, slavă Domnului, am scăpat.

El mi-a spus: „Ce plângi?”. Eu îi spun: „Soțul meu a fost luat, copilul se va trezi și va întreba unde este tata”. – El îmi spune: „Țipi mai mult decât noi, nu te plânge, totul va fi bine”. S-a întors și a plecat. Și, de mai bine de 50 de zile, nu știu nimic despre soțul meu”.

Imediat după răpirea lui Dmitri, Elena și copiii ei au părăsit Gornostaevka, la fel ca majoritatea locuitorilor și lucrătorilor consiliului sătesc. Abia recent a aflat că soțul ei este în viață. Ocupanții l-au adus la Gornostaevka pentru a colecta echipamente: computere, imprimante și laptopuri din consiliul sătesc.

„Oamenii care l-au văzut pe Dmitri mi-au spus că a slăbit mult, este epuizat, cu barbă, murdar. Ca să înțelegeți, a fost luat de acasă doar în chiloți. Lucrătorilor li s-a spus că, dacă asamblează rapid toate echipamentele, atunci soțul va fi eliberat în trei-patru zile. Dar a trecut mai mult timp și el încă nu s-a întors. Ei spun că ar fi fost ținut în Gornostaevka timp de câteva zile, apoi l-au dus din nou într-o direcție necunoscută”.

„Rușii știu să tortureze și multora chiar le place”

În raportul lor privind situația din sudul ocupat, cercetătorii de la Human Rights Watch au intervievat oameni care ei înșiși au fost torturați sau au fost martori la torturarea civililor. Ei au spus că deținuții sunt bătuți, torturați cu curent electric. Oamenii au oasele fracturate și dinții dezbătuți, arsuri grave, contuzii, ochi cu vase sangvine crăpate, tăieturi și vânătăi pe corp.

Unii au fost ținuți cu ochii legați și încătușați, fără hrană, apă sau îngrijire medicală.

„Știu un caz când unui bărbat i-au fost rupte șapte coaste și nu putea sta culcat. I-au adus un scăunel și au continuat să-l țină captiv timp de două luni. Este clar că, în acest timp, coastele i s-au prins incorect… Am auzit de la mai mulți oameni că [rușii] știu să o facă [tortura] și multora le place să facă acest lucru”, spune activistul pentru drepturile omului Alexandr Danilov.