Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Trenul Chișinău-București înregistrează o întârziere…

Trenul Chișinău-București înregistrează o întârziere de peste șase ore, din cauza condițiilor meteo nefavorabile de pe teritoriul României

Sursa: capital.market.md

Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile de pe teritoriul României, miercuri, 18 februarie 2026, trenul de pe ruta Chișinău–București înregistrează întârzieri pe parcursul traseului, anunță Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM).

Pe teritoriul României sunt semnalate ninsori abundente, viscol și depuneri de zăpadă pe infrastructura feroviară, precum și temperaturi scăzute, care afectează circulația în condiții normale. În unele sectoare de cale ferată, circulația se desfășoară cu restricții de viteză, iar echipele feroviare intervin pentru menținerea traseului în condiții de siguranță.

La această oră (13:00, n.r.), sosirea trenului în stația București este estimată cu o întârziere de peste 6 ore. Trenul se află în circulație”, anunță CFM.

Plecarea trenului din București spre Chișinău, programată pentru seara de 18 februarie, ar putea fi ajustată în funcție de evoluția condițiilor meteorologice și de situația operativă de pe infrastructura feroviară, transmite întreprinderea de stat.

„Recomandăm călătorilor să urmărească informațiile actualizate privind circulația trenurilor și să țină legătura cu operatorul feroviar pentru detalii suplimentare”, a îndemnat CFM.

Codul portocaliu și galben de intensificări ale vântului și precipitații puternice a intrat în vigoare pe 18 februarie, de la ora 02:00 și va fi valabil până la ora 20:00, a anunțat Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS).

Codul Portocaliu vizează zona de nord a țării și vor cădea precipitații puternice, predominant sub formă de ninsoare (20–35 l/m²). Codul Galben vizează zona de centru, unde va ninge însemnat cantitativ (7–19 l/m²).