„Tot ce îmi doresc acum este puțină liniște. Nu mai am putere”. Mărturiile locuitorilor orașului Odesa după săptămâni fără încălzire și energie electrică, în urma bombardamentelor Rusiei
În ultimele două săptămâni, Odesa a fost supusă celor mai grele atacuri ale războiului la scară largă, relatează The New York Times. Rusia atacă continuu orașul cu drone și rachete. Alarmele durează uneori ore întregi, iar după atacuri, civilii rămân fără încălzire și energie electrică zile întregi.
Persoanele în vârstă sunt cele mai afectate de atacurile Rusiei. Unii pur și simplu nu pot merge la adăposturi și sunt forțați să stea acasă cu sunetul sirenelor de afară. Jurnaliștii de la New York Times, care au vorbit cu locuitorii locali, descriu cum locuitorii din Odesa fac față la condițiile create de bombardamentele Rusiei.
În decembrie, casa Tatianei Rîbak, în vârstă de 64 de ani, a fost fără electricitate timp de cel puțin nouă zile. De asemenea, ea a petrecut patru dintre aceste zile fără încălzire și apă. Tatiana nu poate merge – trăiește cu o dizabilitate de mulți ani, iar după o operație la rinichi în 2023, picioarele îi sunt aproape paralizate. Acum, când începe bombardamentul, pur și simplu se întinde în pat și așteaptă.
„Sistemul meu nervos este complet distrus. Chiar aseară, când s-au stins luminile și au început bombardamentele care au fost înfricoșător de puternice. Dar și mai înfricoșător a fost unda de șoc. Ușile și ferestrele au tremurat, iar eu am rămas întinsă acolo, incapabilă să alerg”, spune ea.
The New York Times scrie că recent, Tatiana a rugat asistenta socială care o vizitează să-i acopere ferestrele apartamentului cu hârtie de împachetat cadouri, postere vechi de război și o foaie de hârtie cu rugăciuni. Ea însăși a fost asistentă socială și credea că copiii ei – trei fii și o fiică – o vor ajuta la bătrânețe. Dar fiii ei luptă pe front, iar fiica ei a părăsit Ucraina în 2024.
„Tot ce îmi doresc acum este puțină liniște, chiar și puțină. Sănătatea mea pur și simplu se prăbușește. Se pare că sunt epuizată. Nu mai am putere”, spune Tatiana Rîbak.
Magadan Farkhiev, în vârstă de 73 de ani, a servit în armata sovietică timp de 25 de ani, alături de ucraineni și ruși. A luptat în Afganistan și a fost rănit la picior. Are un frate și o soră în Rusia, dar nu mai vorbește cu ei. Farkhiev are un fiu în vârstă de 42 de ani, Andrei, care are paralizie cerebrală. Andrei nu poate merge sau vorbi, iar părinții îi schimbă scutecele de patru ori pe zi. În timpul bombardamentelor intense, își transferă fiul într-un scaun cu rotile și îl duc pe hol. „Pentru că, Doamne ferește, unde am alerga cu el?”, spune Farkhiev.
Sursa citată relatează că ucrainenii bănuiesc că Rusia atacă Odesa din răzbunare pentru recentele atacuri ale Forțelor Armate Ucrainene împotriva „flotei din umbră” (petroliere) a Rusiei. Însă, în timp ce alte orașe mari se confruntă cu perioade de bombardament intens, urmate de perioade de acalmie, Odesa se află sub foc aproape constant din 12 decembrie. Rusia a vizat în principal infrastructura portuară și energetică. Cel puțin nouă persoane au fost ucise în oraș în această perioadă, scrie The New York Times.
Sursa citată relatează că Odesa are „puncte de invincibilitate” unde oamenii își pot încărca telefoanele și se pot încălzi. Mesele sunt gătite pe sobe artizanale afară. Generatoare puternice au fost instalate în unele curți, astfel încât toți locuitorii să își poată alimenta casele. Un locuitor local a tras fire de la bateria mașinii sale în apartamentul său pentru a-și alimenta frigiderul și mașina de spălat.
Locuitorul din Odesa, Oleksii Kolodchuk, în vârstă de 83 de ani, consideră că lipsa energiei electrice și a căldurii „nu este o problemă atât de mare” pentru el și deplânge borșul pe care l-a uitat să-l ia afară din frig.
„Uneori mă gândesc: dacă aș putea să-l abordez pe Putin cu un băț, i-aș da o lovitură zdravănă în cap – poate asta l-ar îndrepta, pentru că evident e ceva în neregulă cu ăsta”, a spus Kolodchuk.
Olga Demidova, asistentă socială la fundația caritabilă „Cultura Democrației”, spune că cea mai mare parte a muncii sale implică acum sprijin psihologic. Uneori, este suficient să vină pur și simplu și să-și întrebe beneficiarii despre tinerețea lor.
„Când nu există lumină, căldură, apă, se instalează apatia. Te gândești: asta e, acesta este sfârșitul. Și apoi îți dai seama – nu. Absolut deloc. Nu poți renunța. Trebuie să trăiești. Să înduri asta. Va fi mai bine”, a menționat femeia.
