Supraviețuiește unul din o sută. Ce spun victimele și salvatorii despre oamenii care sunt prinși sub dărâmături

Maria nu auzise sirena de alarmă și dormea dusă în apartamentul ei de la etajul 8 al unui bloc de locuit din Harkiv. Sunetul exploziei însă a trezit-o.

„Mi-am dat seama că va lovi fie casa mea, fie casa vecină. Instinctiv, m-am ghemuit în pat, m-am acoperit cu pătura și mi-am acoperit fața cu mâinile”, relatează Maria pentru hromadske.

O clipă mai târziu, etajul tehnic al casei a fost lovit de o rachetă. Tavanul de beton dintre etajele 8 și 9 s-a despicat în două și a căzut peste tânără. Maria își putea mișca doar brațul drept. Plăcile au acoperit-o până la bărbie și-i apăsau corpul în saltea. Salvatorii vor spune mai târziu că salteaua i-a salvat viața.

„Mi-am mișcat puțin capul pe pernă, ca să am mai mult spațiu pentru a putea respira. Îmi era foarte greu să respir din cauza prafului, fumului și a mirosului de ars, pentru că apartamentul de deasupra mea ardea, iar niște resturi de acolo zburau spre mine prin gaura din tavanul prăbușit. Și apartamentul meu ardea. Bradul artificial de Crăciun de pe balcon a luat foc, iar toate scânteile zburau spre mine și focul îmi ardea spatele.

Salvatorii au început să stingă incendiul, iar apa curgea peste mine. Explozia a avariat conductele de apă și apa curgea și de acolo. Foc, apă, fum și plăcile care mă apăsau în același timp. Vecinii mei, care fuseseră cuprinși de foc, țipau după ajutor deasupra mea. Nu mi-am pierdut cunoștința, am înțeles ce se întâmplă și m-am gândit că ar fi mai bine să mor pe loc din cauza dronei Șahed decât să ard”, își amintește Maria.

Pe 7 iunie 2025, fata a fost scoasă de salvatori, care timp de trei ore au depus eforturi pentru a o salva. Între timp, aceștia încercau să oprească aragazul, i-au dat Mariei un prosop, ca să poată respira prin el. Era prăfuit, plin de bucăți mici de moloz, ud. Strângea din el picături de apă, pentru că îi era foarte sete. Spune că, dacă ar fi auzit alarma, ar fi fugit în adăpost. Dar la ora patru dimineața, somnul este perfid de profund.

La ce să te aștepți dacă racheta te prinde în apartament? Hromadske a adresat această întrebare persoanelor care au scăpat de sub dărâmături și angajaților Serviciului de Urgență de Stat.

Când doi pereți sunt neputincioși

Încă din februarie 2022 toți au auzit despre regula celor doi pereți. Se spune că, dacă există doi pereți între strada pe care zboară dronele, rachetele și persoanele aflate în încăpere, atunci acestea s-ar afla într-o „căsuță” sigură și nimic nu le amenință.

Însă, Bohdan Kuharciuk, șeful adjunct al Centrului de Coordonare Operațională al Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei din regiunea Kiev, avertizează că fiecare adăpost improvizat are capacități limitate.

„Doi pereți nu te vor salva de lovitura directă a unei rachete sau a unei drone. Chiar dacă te afli la etajul 9 și aceasta lovește etajul 1, lovitura directă va dărâma întreaga clădire. Doi pereți pot reduce impactul undei de șoc, pot reține resturile de sticlă, mobilă, beton. Dar dacă în casă a nimerit o rachetă, și având în vedere că rușii le umplu acum cu o substanță explozivă specială care incendiază totul în jurul său, atunci doi pereți nu te vor salva. Mai ales în cazul unei lovituri directe”, explică Bohdan Kuharciuk.

Ce se întâmplă dacă te ascunzi în baie sau fugi pe palier?

O informație recentă din Odesa i-a încurajat pe mulți dintre noi. După atacul cu drone, tavanul din baia Alinei, care era însărcinată, s-a prăbușit peste ea, dar soțul ei a reușit să o scoată și femeia a scăpat doar cu vânătăi. Deci, baia salvează vieți?

Potrivit lui Bohdan Kuharciuk, dacă te întinzi în cadă și te acoperi cu ceva deasupra, poți reduce consecințele provocate de resturi sau de un val de șoc. Dar nici măcar o cadă din fontă nu garantează o protecție de 100%. Mai ales dacă este instalată lângă peretele frontal al apartamentului.

Cât privește palierul, Bohdan consideră că baia este mai sigură. În multe case, palierele sunt întărite doar în două puncte – la început și la sfârșit. Așadar, în cazul unei explozii, se pot plia instantaneu ca niște cărți de joc.

Poate fi subsolul un sicriu colectiv?

În martie 2022, în Cernihiv, o bombă aeriană rusească a distrus casa și subsolul Svetlanei. Dacă Svetlana și fiica ei s-ar fi ascuns în subsol, ar fi murit. În iunie 2025, la Kiev, o rachetă balistică rusească a străpuns o clădire cu nouă etaje și a ajuns în subsol.

Ce rost mai are să te ascunzi în subsol dacă acesta poate deveni un sicriu colectiv?

„Nu este atât de simplu”, spune Bohdan Kuharciuk. „Depinde, în mod special, de tipul de subsol despre care vorbim. O casă din panouri (indiferent de anul în care a fost construită) se poate prăbuși din cauza unui val de șoc sau a unui atac cu rachete. Iar tavanul subsolului,  pur și simplu, nu va rezista la masa plăcilor de beton care cad peste el. O opțiune mai bună este un subsol într-o casă cu structură monolitică. Chiar dacă pereții cad, carcasa rezistă și nu se va prăbuși peste subsol.

Adăposturile modulare, care sunt în prezent în multe orașe din Ucraina, au același nivel de rezistență. Cu siguranță, vă vor proteja de resturile de rachete și drone, precum și de undele de șoc, focoasele de tip cluster ale rachetelor sau un atac cu rachetă la câteva sute de metri distanță. Dar cine garantează că nu va exista o lovitură directă? Niciun subsol, nicio parcare, nici adăposturile modulare nu vă vor proteja de o lovitură directă.”

Să țipi ori să lovești caloriferul cu un scaun?

În iulie 2023, Olga, locuitoare din Lviv, se afla sub dărâmături și a observat salvatorii,  chemându-i în ajutor. În octombrie 2024, la Dnipro, salvatorii au auzit o femeie țipând de sub dărâmături și au scos-o.

În presă s-a scris mult despre un băiat din Harkiv care, pe data de 11 iunie 2025, intona imnul Ucrainei, aflându-se sub dărâmături. Daniil ne-a spus că, în timpul atacului, se ascundea cu părinții și fratele mai mic pe scara blocului său. Din cauza atacului cu drone, acoperișul clădirii a căzut peste ei, iar picioarele lui Daniil au fost blocate în moloz. După atac, era atât de mult praf, încât i-a fost greu chiar să respire. Dar a țipat după ajutor.

Părinții lui Daniil erau complet acoperiți de resturi de materiale de construcție și moloz, iar nasurile li se înfundaseră cu praf, se sufocau și le era greu să strige, deoarece de îndată ce deschideau gura, inhalau praf. Așa că țipau în timp ce expirau. Cu toate acestea, doar Daniil îi auzea.

„Mama dormea în camera de alături. Am strigat-o, dar nu m-a auzit imediat. Sunetul era foarte slab, iar mama a crezut că am căzut la etajul 7 odată cu molozul. Nu și-a dat seama imediat că eram pe pat, sub lespede. Din cauza fumului, funinginii și prafului, nu puteam respira adânc ori să strig tare. Dacă mama nu ar fi fost acolo, salvatorii nu m-ar fi auzit. Aș fi ars mai repede decât ar fi putut ei să ajungă la apartamentul meu”, spune Maria.

Adică, nu întotdeauna e posibil să strigi, iar strigătul nu este întotdeauna suficient de puternic pentru a fi auzit.

„Trebuie să strigi, dar trebuie să înțelegi când este cel mai bine să faci asta. Trebuie să strigi în timpul așa-numitului minut de tăcere, când toate echipamentele sunt oprite, iar salvatorii încearcă să audă de sub dărâmături sunete”, recomandă Bohdan Kuharciuk.

Acesta susține că într-un spațiu închis, strigătul unei persoane nu duce la scăderea cantității de aer din jurul acesteia, așa cum scriu adesea „experții” ignoranți. În plus, o casă distrusă de explozie nu are un spațiu ermetic închis – există suficiente crăpături și fisuri pentru a împiedica o persoană să moară din cauza lipsei de aer.

Bohdan Kuharciuk mai spune că acum toată lumea are în permanență un telefon și poate forma numărul 101. Persoanele pot lovi caloriferele și pereții cu o bucată de armătură sau cu un picior de scaun. Expertul consideră că este puțin probabil ca un perete dintr-o casă distrusă să se poată prăbuși din cauza acestor lovituri.

Principalul lucru este ca salvatorii să fie anunțați în orice mod posibil că în apartamentul blocat sau sub dărâmături există persoane. Acestea pot lumina cu o lanternă, fluiera, flutura cu o cârpă și există speranța că cineva de jos va observa acest lucru.

„Dar nu trebuie să aprindeți aceste cârpe. Explozia rachetei poate deteriora conductele de gaz, iar gazul se va concentra în anumite locuri. Ai aprins un chibrit și a avut loc o explozie de gaz”, avertizează salvatorul.

Are rost să ieși singur de sub dărâmături?

Pe 23 iunie 2025, în Belhorod-Dnestrovskîi, regiunea Odesa, un adolescent, Mark, a reușit să iasă singur de sub dărâmături. În timpul raidului balistic, acesta demonta un stand lângă intrarea în liceu, împreună cu prietenul său, Maksim, și o colegă, Aurika. Unda de șoc l-a aruncat pe băiat la câțiva metri distanță de perete, iar fragmente de perete din clădirea liceului, cărămizi, sticlă și resturi de construcție au căzut peste el.

„Nu mi-am pierdut cunoștința, pur și simplu, nu am simțit nimic din cauza șocului. Totul s-a întâmplat instantaneu. Bum! – și am fost complet acoperit. Nu puteam respira normal din cauza prafului. Era atât de galben, înțepător. M-am gândit: dacă nu ies chiar acum, voi muri; și am început să fac niște mișcări, ca să ies”, își amintește Mark.

Potrivit lui Bohdan Kuharciuk, Mark a avut noroc, pentru că nu existau structuri prăbușite ale clădirii în jur sau piese de armătură foarte periculoase care l-ar fi putut străpunge. Dacă,  într-un moment de panică, persoana face mișcări bruște, atunci structurile clădirii se pot mișca. Prin urmare, omul trebuie să evalueze situația – cât de sigur este să se salveze singur. Dacă este periculos, trebuie atenționați salvatorii.

Contează poziția corpului?

Maria, o locuitoare din Harkiv, auzind apropierea dronelor, s-a ghemuit instinctiv pe o parte. Vecinul ei, Daniil, stătea lipit cu spatele de peretele de la intrarea în scara blocului. Mama lui, Ina, stătea alături întinsă pe podea.

O placă desprinsă în timpul exploziei i-a zdrobit Mariei mușchii picioarelor și i-a comprimat organele interne. Cinci minute mai târziu, nu-și mai simțea membrele aflate sub placă. Medicii au diagnosticat-o cu sindromul de strivire. Ina stătea întinsă pe burtă cu multiple leziuni și hematoame pe tot corpul. Daniil spune că-i cădeau cărămizi pe spate, chiar dacă stătea lângă perete.

Pozițiile lor erau diferite, dar toți au fost răniți.

„Ar fi foarte iresponsabil să dai sfaturi despre cum să stai – jos sau în picioare – într-o casă,  în timpul unui raid aerian. Pentru că, dacă pereții se prăbușesc, credeți-mă, nicio poziție specială nu vă va salva de leziuni”, spune Victoria Ruban, șefa Serviciului de presă al Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei din regiunea Kiev.

Ce sfaturi de la „oameni experimentați” sunt absurde?

Pe rețelele de socializare poți citi, de exemplu, că dacă după o lovitură de rachetă tavanul de deasupra se clatină sau chiar începe să se lase, îl poți susține cu mobila sau cu propriile picioare, fiind întins pe podea. Victoria Ruban califică drept absurde aceste sfaturi, precum și alte recomandări asemănătoare.

„Dacă există distrugeri structurale, peretele și tavanul se prăbușesc peste persoană sau cad odată cu persoana respectivă. Cum puteți susține tavanul cu un dulap, cu picioarele? Nicicum.

Poți da orice sfat, dar va ajuta acesta cu adevărat o anumită persoană într-o situație concretă? Ei, bine, trebuie să recunoaștem că o persoană aflată în apartament nu va purta în buzunarele halatului fluiere, lanterne, rezervă de apă, garouri în eventualitatea unui  atac, astfel încât să le poată folosi imediat. Și dacă este blocată printre dărâmături, nicio lanternă sau apă nu o vor ajuta”, notează Ruban.

„Un singur lucru va ajuta: după semnalul de alarmă, coborâți într-un adăpost, în metrou, într-un pasaj subteran sau o parcare subterană. Acest sfat se referă, de fapt, la posibilitatea de a salva vieți omenești. Situația standard în timpul unui atac inamic este distrugerea și moartea oamenilor. Pentru că, sub dărâmături, supraviețuiește unul din o sută”, punctează Victoria Ruban.

Cum poți înfrunta panica?

Unda de șoc i-a aruncat pe liceenii Mark și Maxim, dar și pe colega lor, Aurika, în mijlocul curții – toți au ajuns sub cărămizi și moloz. Maxim, pe care Mark l-a eliberat din moloz, ne-a spus: „Mă gândesc mereu cât de norocos sunt că Mark nu a intrat în panică și, când a ieșit de sub moloz, nu a fugit undeva, fiind în stare de șoc, ci s-a repezit la țipătul meu și m-a ajutat să ies.”

La Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei ne-au spus că, pentru ca o persoană să poată aștepta salvatorii cu cât mai puține daune pentru sine, aceasta nu ar trebui să intre în panică și să evalueze obiectiv situația în care se află. În stare de panică, o persoană se poate răni singură și complica munca salvatorilor.

Liubov Kîrnos, șefa Departamentului de asistență psihologică al Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei din regiunea Kiev, susține că psihologii nu întreabă niciodată persoanele salvate despre trăirile pe care le aveau când se aflau sub dărâmături. Astfel de evenimente sunt traumatizante, iar întoarcerea la ele este periculoasă pentru starea emoțională și sănătatea mintală a victimelor. Iar dacă o persoană inițiază o conversație pe această temă, psihologii încearcă să se concentreze pe experiențele pozitive. De exemplu, pe faptul salvării.

I-am întrebat foarte atent pe interlocutorii noștri dacă ar fi de acord să ne povestească despre sentimentele pe care le-au avut aflându-se sub dărâmături, deoarece trecuse mult timp de la atac și reușiseră să-și revină puțin.

„Îmi pierdeam cunoștința, apoi îmi reveneam. Eram foarte speriat. Liceul ardea și îmi era frică să nu ard, să nu mor, ca colega noastră”, a spus Maxim.

„Am crezut că mor. Simțeam frică, șoc, un fel de stupoare”, și-a amintit Ina.

„Mi-era frică să mor. Mă temeam că inima mea se va opri din cauza duhorii, a țipetelor mele de groază”, a povestit Maria.

Există o mulțime de sfaturi pe internet despre cum să rămâi calm. De exemplu, unii spun că trebuie să repeți tabla înmulțirii, să fredonezi cântece. Daniil și mama lui nu știau despre aceste sfaturi. Dar femeia repeta instinctiv rugăciuni. Daniil cânta. Maria își tot repeta că, datorită mamei sale, salvatorii știu despre ea și o vor salva cu siguranță. Și când echipele de la Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență au început să ridice lespedea (trei ore de muncă în timp ce rușii continuau să atace orașul!), a încercat să le urmeze cu strictețe comenzile. De exemplu, cu orice preț să-și frece fața cu mâna liberă pentru a nu adormi, să comunice cu   salvatorii, deși își dorea cu adevărat să se relaxeze și să doarmă.

„Fiecare persoană are nevoie de propriile tehnici pentru a se calma și a-și controla emoțiile, deoarece fiecare are propriile caracteristici psiho-emoționale. Emisfera dreaptă a creierului nostru este responsabilă pentru starea emoțională, cea stângă – pentru gândirea logică,  constructivă. Emisferele nu funcționează în același timp. A te calma înseamnă a-ți activa emisfera stângă, a trece de la emoții la gândirea rațională. Pentru a face acest lucru, sunt utile exercițiile speciale care pot ajuta pe oricine”, explică Liubov Kîrnos.

Iată care sunt recomandările ei:

Exercițiul 1. Folosește unghia de la degetul mare pentru a apăsa pe vârfurile celorlalte degete, unul câte unul. Apasă puternic pentru a simți durere. Fă exercițiul de 20–30 de ori. Îți va distrage atenția.

Exercițiul 2. Inspiră încet și numără în minte de la 1 la 6. Expiră în același ritm. Acest lucru va ajuta creierul să primească oxigen și va porni gândirea logică.

Exercițiul 3. Imaginează-ți o tăbliță cu numărul 50 scris pe ea. Șterge-l în minte și scrie numerele în ordine inversă – până la 1. Liubov Kîrnos susține că o persoană are nevoie, de obicei, de exact 50 de secunde pentru a-și dezactiva emisfera dreaptă și a începe să gândească rațional.

„Dar asta nu înseamnă că fiecare persoană se va putea controla în 50 de secunde datorită acestor exerciții. Sistemul nostru nervos trebuie antrenat, la fel ca mușchii, adică să efectueze exerciții de calmare (acestea sau altele, trebuie selectate în funcție de starea emoțională a fiecăruia) zilnic, chiar și în condiții de stres minor.

Dacă învățăm să ne controlăm datorită acestor exerciții, atunci ne va fi mai ușor să facem față stresului aflându-ne sub dărâmături. Și dacă o persoană și-a stăpânit emoțiile, atunci își va menține controlul până când salvatorii o vor elibera și nu va reveni la o stare emoțională agitată, negativă, care este ineficientă într-o situație de supraviețuire”, a menționat Liubov Kîrnos.

Cât timp ar trebui să așteptăm salvatorii?

Salvatorii, de obicei, ajung la fața locului în timp de zece minute. Ei curăță molozul și verifică fiecare apartament din clădirea distrusă pentru a vedea dacă există persoane decedate, blocate, rănite sau inconștiente. Deci, chiar dacă o persoană nu poate semnaliza că se află în casă, salvatorii vor ajunge totuși la ea. Și nu vor înceta lucrul până nu vor curăța tot molozul până la fundația casei și nu vor găsi ultimul cadavru.

„Găsim rapid victimele. Este un caz din 10 mii când o persoană trebuie să aștepte salvarea timp de cinci–șase ore sau mai mult”, spune un angajat al Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență. De exemplu, pe 15 ianuarie 2023, o femeie din Dnipro a așteptat aproape zece ore ajutorul salvatorilor. Și un bărbat din Kiev a petrecut mai mult de șase ore sub dărâmături pe 24 aprilie 2025.

De ce unii supraviețuiesc sub dărâmături, în timp ce alții mor?

Potrivit Viktoriei Ruban, nu există statistici clare sau date care ar putea fi folosite pentru a răspunde la această întrebare.

„Din păcate, oamenii nu supraviețuiesc cu zecile. Procentul celor care supraviețuiesc sub dărâmături este foarte mic. Am spus deja că vorbim despre unul la o sută. Și este aproape imposibil să spunem cu certitudine cum a supraviețuit o persoană. Pentru că atunci când structurile se prăbușesc, casa se transformă într-un morman de moloz. Nu poți generaliza aici. Poate că totul depinde de «steaua norocoasă» a persoanei. Dacă există o stea norocoasă, salvatorii vor găsi persoana, o vor debloca și o vor scoate de sub dărâmături”, spune Victoria Ruban.

***

În momentul scrierii acestui articol, dintre victimele cu care a discutat jurnalista, doar Maria se afla încă în spital. Potrivit acesteia, dronele și rachetele zboară deasupra spitalului din Harkiv în fiecare zi.

„Când aud alarma, am atac de panică, accese de tahicardie. Vreau să le spun tuturor: e mai bine să cobori în adăpost de zece ori pe noapte decât să rămâi «confortabil» pe o canapea pentru totdeauna”, avertizează tânăra.