Principală  —  Ştiri  —  Social   —   „Viitorul” copiilor străzii, discutat la…

„Viitorul” copiilor străzii, discutat la Primărie

Situația copiilor străzii, inclusiv a minorilor care-și duc traiul printre ruinele hotelului „Național”, a fost discutată de către reprezentanții Primăriei Chișinău, avocatul poporului pentru drepturile copilului și reprezentanții ministerelor.

Reprezentanții Primăriei Chișinău susțin că s-a ajuns la decizia de a se deschide un centru de plasament republican, pentru copiii străzii. Însă, între timp, va fi reutilat centrul „Vatra”, de găzduire temporară a copiilor, unde în prezent este destinat copiilor orfani.

„S-a luat o decizie ca toate ministerele să vină cu un suport pentru a ajuta ca să activeze centrul de plasament, dar acest centru nu este dotat cu cele necesare pentru a plasa copiii și a se lucra cu ei”, a declarat reprezentanta Primăriei.

Astfel, până miercuri, 17 august, reprezentanții ministerelor vor veni cu propuneri concrete pentru a angaja unități care să se ocupe cu acești copii.

Menționăm că, recent, a fost realizat un material cu copiii care se adăpostesc printre ruinele hotelului „Național”. Majoritatea se droghează și fură sau cerșesc pentru a putea să se hrănească sau să-și cumpere haine.

În urma acestor reportaje, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei a venit cu o reacție. Potrivit lor, copiii menţionaţi în reportajele şi investigaţiile jurnalistice au fost plasaţi de nenumărate ori (de la 2 până la 25 de plasamente) în serviciul de urgenţă. Însă, fiind dependenţi de modul de viaţă în stradă, având senzaţia de independenţă şi maturitate, în scurt timp după plasament au părăsit neautorizat serviciul, aplicând în unele cazuri forţa fizică faţă de personalul care activează în instituţie și deteriorând bunurile centrului.

„Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului (DMPDC), imediat după depistarea copiilor (circa 75%) care practică vagabondajul şi cerşitul pe teritoriul mun. Chişinău au domiciliul în alte raioane ale R. Moldova (Ialoveni, Telenești, Criuleni, Călărași și Nisporeni) şi sunt la evidenţa autorităţilor tutelare locale, sesizează autoritățile tutelare din localitățile de origine ale copiilor, organele de poliţie şi/sau părinţii acestora. În unele cazuri copiii sunt transportaţi de către angajații Inspectoratelor de Poliție, mun. Chișinău, împreună cu specialiştii DMPDC direct în localităţile de baştină, fiind transmişi autorităţilor tutelare locale.

Menționăm că majoritatea copiilor care fug din familiile biologice și care se reîntorc la scurt timp în mun. Chişinău, o destinație atractivă și o modalitate de a-și câștiga existența, o fac din cauza indiferenţei, neglijenţei sau incapacității părinţilor/reprezentanţilor legali de a educa copiii”, susțin reprezentanții Ministerului.

 

Totodată, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei îndeamnă societatea, în cazul identificării unor copii nesupravegheaţi în stradă, să apeleze la numărul de telefon 116 111 „Serviciul de asistenţă telefonică gratuită pentru copii”.