Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Primăria Capitalei a cumpărat…

VIDEO Primăria Capitalei a cumpărat peste două mii de teste rapide antigen pentru școli: „93 de lei un test, față de 250- 300 de lei, în rețeaua instituțiilor medicale unde îi trimite Guvernul”

Primăria municipiului Chișinău a procurat 2 314 de teste rapide în cadrul unui contract de valoare mică, la prețul de 93 de lei un test, pentru depistarea antigenului COVID-19, care vor fi utilizate pentru testarea gratuită a cadrelor didactice din Chișinău. Un anunț în acest sens a fost făcut luni, 13 septembrie, în cadrul ședinței Primăriei de către primarul Capitalei, Ion Ceban.

Potrivit lui Ceban, rata de vaccinare în rându profesorilor din Capitală a ajuns la 94%, cele 6% restante având contraindicații medicale. În context, edilul a menționat că Primăria a procurat și a primit donație de teste antigen și va repartiza testele în instituțiile școlare, astfel încât să poată fi testați profesorii în instituții.

„Le mulțumesc profesorilor și personalului medical implicat în procesul de vaccinare. Vă aduceți aminte decizia Guvernului de a impune profesorii să se testeze din bani proprii? Vaccinarea și testarea trebuie asigurate. (…) Am procurat la prima etapă teste rapide printr-un contract de valoare mică în sumă de până la cea prevăzută de Legislație. 2 318 teste validate pentru testare în Uniunea Europeană. 800 de teste le avem din donații de la „Inițiativa Pozitivă”. Cel mai important lucru, un test rapid a fost achiziționat de municipalitate cu 93 de lei, față de 250 – 300 de lei în rețeaua instituțiilor medicale unde îi trimite Guvernul pe profesori”, a declarat Ion Ceban.

Ceban a menționat că în următoarea perioadă municipalitatea va organiza o licitație și ulterior va repartiza în fiecare instituție de învățământ din Capitală câte 100 de teste rapide antigen pentru testarea cadrelor didactice.

Asociația Obștească (A.O.) „Inițiativă Pozitivă” a donat marți, 7 septembrie, 800 de test rapide pentru depistarea antigenului COVID-19.

Anterior, Primăria a anunțat că va aloca din bugetul municipal trei milioane lei din cheltuieli aprobate pentru combaterea și prevenirea virusului COVID-19, în scopul realizării măsurilor antiepidemice, pentru procurarea testelor de diagnostic pentru detectarea SARS-CoV-2, care ar urma să fie aplicate gratuit cadrelor didactice și personalului auxiliar nevaccinat din instituțiile municipale publice de învățământ preuniversitar.

Citiți și: DOC/ Hotărârea CESP a mun. Chișinău: Primăria va aloca din bugetul municipal 3 milioane lei pentru testarea cadrelor didactice

Primarul general al capitalei, Ion Ceban, a anunțat că a dispus alocarea a trei milioane din fondul municipal pentru testarea profesorilor care nu s-au vaccinat anti-Covid. Decizia a venit după schimbul de replici dintre primarul Chișinăului și ministra Sănătății, Ala Nemerenco, cu privire la decizia Comisiei Naționale Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP), prin care cadrele didactice nevaccinate, sunt obligate să prezinte teste negative la COVID-19, la fiecare 14 zile, din cont propriu.

În contextul creșterii numărului de cazuri de infectare cu COVID-19 și în baza indicatorului de incidență cu COVID-19, membrii Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP) au decis joi, 9 septembrie, declararea stării de urgență în sănătate publică la nivel național, începând cu 10 septembrie 2021 și până la 30 octombrie 2021.

CNESP a stabilit noi măsuri de sănătate publică pentru limitarea răspândirii infecției COVID-19 în cadrul evenimentelor publice desfășurate în aer liber, dar și a celor în spații închise. Detalii aici.