Utilizatorii Facebook nu pot accesa platforma de pe calculator
Utilizatorii Facebook raportează că nu pot accesa versiunea desktop a rețelei de socializare deținute de Meta duminică, 19 iulie. La încercarea de autentificare, site-ul afișează un mesaj potrivit căruia unele conturi sunt „temporar indisponibile”.
„Cont temporar indisponibil. Contul tău este momentan indisponibil din cauza unei probleme a site-ului. Ne așteptăm ca această problemă să fie rezolvată în scurt timp. Te rugăm să încerci din nou peste câteva minute” – mesajul care li se afișează utilizatorilor.
Potrivit platformei Downdetector, primele probleme au fost semnalate în jurul orei 10:25, ora R.Moldova, iar mii de utilizatori din Statele Unite, Canada, Mexic, India, Regatul Unit, precum și în alte țări din Europa, au raportat dificultăți de acces. În același interval, au fost semnalate probleme și la Instagram, platformă care aparține, de asemenea, companiei Meta.
Potrivit Downdetector, 63% dintre problemele semnalate vizează site-ul, 20% — dispozitivele mobile, iar 10% — aplicația.
Meta nu a comentat deocamdată problemele semnalate de utilizatori și nu a oferit un termen pentru remedierea acestora.