Principală  —  IMPORTANTE   —   Un secretar de stat al…

Un secretar de stat al MAE din România a solicitat autorităților din Ucraina să recunoască oficial inexistența așa-zisei „limbi moldovenești”

Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) din România, Dan Neculăescu, a solicitat autorităților din Ucraina să recunoască oficial inexistența așa-zisei „limbi moldovenești”. Un anunț în acest sens a fost făcut de către responsabilii din cadrul MAE din România printr-un comunicat de presă.

Potrivit MAE din România, solicitarea a fost făcută de secretarul de stat al MAE român Dan Neculăescu în cadrul unei întâlniri cu adjunctul șefului Oficiului Președintelui Ucrainei, Ihor Jovkva, la București.

Secretarul de stat Dan Neculăescu a reiterat în context solicitarea adresată deja părții ucrainene privind recunoașterea oficială a inexistenței așa-zisei „limbi moldovenești”, menționează reprezentanții MAE din România.

Tot în cadrul întrevederii, Dan Neculăescu a reiterat sprijinul României pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și aspirațiile sale europene și euroatlantice.

A evidențiat situația îngrijorătoare de securitate din regiune, care persistă, și a exprimat disponibilitatea continuării consultărilor cu Ucraina pentru creșterea cooperării privind securitatea Mării Negre”, se mai menționează în nota MAE.

În R. Moldova, problema corelaţiei glotonimelor “limba moldovenească” şi “limba română” rămâne una nerezolvată deși Curtea Constituțională (CC) s-a expus la subiect, subliniind că prevederea inclusă în Declaraţia de Independenţă referitoare la limba română ca limbă de stat a R. Moldova prevalează asupra prevederii referitoare la limba moldovenească, din articolul 13 al Constituţiei.

Chiar dacă CC a constatat o contradicţie existentă între textul Declaraţiei de Independenţă şi textul articolului 13 aliniatul 1 din Constituţie, potrivit legislației, CC nu poate anula o normă a Constituţiei, revizuirea acesteia fiind prerogativa exclusivă a Parlamentului.

Parlamentul poate adopta o lege cu privire la modificarea Constituţiei cu votul a două treimi din deputaţi, după cel puţin șase luni de la data prezentării iniţiativei legislative în cauză.

Anterior, Academia de Științe a Moldovei a solicitat primelor trei persoane în stat – președinte, președinte al parlamentului și premier, să inițieze procedura de modificare a articolului 13 din Constituția R. Moldova, astfel încât actuala sintagmă, care spune că limba de stat este „moldoveneasca”, să fie înlocuită cu sintagma „limba română”.

Consiliul Național al Românilor din Ucraina a declarat că susține inițiativa lansată de Academia de Științe a Moldovei privind modificarea articolului din Constituție care se referă la denumirea limbii de stat și cere demnitarilor să pună capăt „speculațiilor pe tema denumirii limbii oficiale a R. Moldova”.

DOC/ Articolul 13, articol, cu ghinion. De 27 de ani, Parlamentul nu a reușit modificarea denumirii limbii de stat pentru a fi în concordanță cu Declarația de Independență