Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Un medic în vârstă de…

Un medic în vârstă de 71 de ani a fost externat după ce s-a infectat cu COVID-19. Timp de 15 zile s-a aflat la ventilație artificială

Un medic în vârstă de 71 de ani a fost externat din spital după ce s-a infectat cu COVID-19, iar complicațiile virusului l-au adus la un pas de moarte. Reprezentanții Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga” spun că pacientul a fost internat cu complicații grave provocate de COVID-19, precum pneumonie totală bilaterală, insuficiență respiratorie de gradul III pe fundalul multiplelor concomitențe patologice.

Victima a fost transferată în condiții de reanimobil din spitalul Raional Drochia în Clinica ATI Secția Terapie Intensivă Nr.2 din cadrul IMSP SCR ”Timofei Moșneaga”, fiind în comă. Timp de 15 zile acesta s-a aflat la ventilație artificială a plămânilor, inclusiv 8 zile prin intubare. Bărbatului i s-au aplicat multiple transfuzii de plasmă de sânge.

„Țin minte că am fost intubat. De două sau trei ori, nu îmi amintesc asta. Am o dorință enormă să plec acasă. Mulțumesc întregului colectiv al spitalului ( medici, asistente medicale, infirmiere) și îndeosebi echipe din TI Nr.2”, a spus pacientul.

Anterior, bărbatul a suferit 3 infarcte miocardice și a fost supus unei intervenții chirurgicale pentru o patologie gravă cerebrală.

Echipa de medici de la
IMSP Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”

Reprezentanții Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga” au declarat că bărbatul a fost externat și transferat la o altă instituție medicală. Acesta încă este pozitiv la COVID – 19.

Până la ziua de azi, au fost confirmate 1 418 cazuri de infectare în rândul angajaţilor sistemului de sănătate, printre care: medici- 330, asistenţi medicali-  545, felceri- 73, farmacişti – 20, personal auxiliar- 450 persoane.

Bilanțul persoanelor infectate cu noul Coronavirus în Republica Moldova a ajuns la 6 553 cazuri. În total 2 953 persoane s-au vindecat de COVID-19, iar 232 au pierdut lupta cu viața.