Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Un copil se află în…

Un copil se află în stare gravă la spital după ce tatăl său, fiind în stare de ebrietate, l-a lovit cu un cuțit

Una dintre cele mai mari probleme în spitalul raional Criuleni este încălzirea pe timp de iarnă. Geamurile și caloriferele vechi le dau bătăi de cap atât pacienților, cât și lucrătorilor medicali

Un bărbat în vârstă de 33 de ani, fiind în stare de ebrietate, și-ar fi lovit fiul în vârstă de 15 ani cu un cuțit de bucătărie în regiunea coastelor, cauzându-i o plagă penetrantă.

S-a întâmplat în dimineața zilei de astăzi 29 septembrie, într-un sat din raionul Telenești, precizează pentru ZdG, ofițerul de presă al IP Telenești, Irina Burdujan.

Potrivit acesteia, între orele 3:00-4:00 dimineața, bărbatul, fiind în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat a aplicat lovitura în urma unui conflict.

Băiatul a fost internat în stare gravă în secția chirurgie a Spitalului Raional Telenești, suportând deja o intervenție chirurgicală.

În acest caz a fost pornit un dosar penal pe faptul violenței în familie cu cauzarea leziunilor medii. Bărbatul a fost reținut.