Principală  —  Ştiri  —  Social   —   ULTIMA ORĂ/ Drona dispărută a…

ULTIMA ORĂ Drona dispărută a căzut în apropierea unei gospodării din raionul Telenești

Sursa: IGP

UPDATE 16:00 Drona a căzut la o distanță de până la 100 de metri de o locuințǎ, la câțiva kilometri de locația unde a dispărut de pe sistemele de monitorizare.

Poliția a anunțat că, în jurul orei 16:00, a fost sesizată de un localnic din satul Chiștelnița, raionul Telenești, despre depistarea unei drone căzute la sol, la o distanță de pânǎ la 100 de metri de o locuințǎ.

Preliminar, victime nu au fost raportate.

La fața locului se aflǎ polițiștii care au încercuit perimetrul și asigură securitatea localnicilor. Concomitent se deplasează specialiștii Secției tehnico-explozivǎ a Poliției, care vor examina obiectul și vor stabili toate circumstanțele.

Poliția îndeamnă cetățenii să nu se apropie și să nu atingă aparatele de zbor, fragmentele sau alte obiecte suspecte, să păstreze distanța și să evite zona până la finalizarea verificărilor.

UPDATE 14:59 Potrivit Centrului Operații Aeriene, aparatul de zbor fără pilot a a reapărut pe ecranele sistemelor de monitorizare pe scurt timp. Ulterior la ora 14:12 acesta a dispărut în proximitatea localității Meșeni, raionul Rezina.

„Ne adresăm cetățenilor în cazul depistării unor obiecte neidentificate sau fragmente să nu le atingă, să nu le miște și să sune la 112”, a transmis Ministerul Apărării.

Știrea inițială:

Un aparat de zbor a încălcat spațiul aerian al R. Moldova în amiaza zilei de vineri, 23 octombrie. Acesta a dispărut de pe radar în nordul țării.

Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale a anunțat, în contextul atacurilor masive ale Federației Ruse asupra Ucrainei, despre un zbor neautorizat în spațiul aerian național, la ora 13:59, cu traversarea din direcția localității Verhnia Slobidka, regiunea Vinița spre localitatea Frunzeuca, raionul Camenca, segmentul transnistrean. 

La ora 14:10 aparatul de zbor fără pilot a dispărut de pe sistemele de monitorizare a spațiului aerian în proximitatea localității Pepeni, raionul Sîngerei.