Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Ucraina: De azi, limba ucraineană…

Ucraina: De azi, limba ucraineană devine obligatorie în domeniul serviciilor. Amenzile prevăzute pentru nerespectarea legii

Începând cu 16 inuarie 2021, în Ucraina devine obligatorie comunicarea în limba ucraineană în domeniul serviciilor. Astfel, doar la solicitarea clientului, acesta poate obține informații și servicii într-o altă limbă, scrie lyberti.com

Dacă această cerință nu este respectată, încălcările pot fi stabilite prin înregistrări audio, video, confirmare scrisă a martorilor sau prin alte mijloace. Pentru astfel de infracțiuni sunt prevăzute amenzi între 5000 și 6.800 de grivne (aproximativ 200 euro).

Legea Ucrainei „Privind asigurarea funcționării limbii ucrainene ca limbă de stat” a fost adoptată în 2019 cu votul a 278 de deputați. Legea extinde cotele de utilizare a limbii ucrainene în sfera serviciilor, inclusiv în sectorul privat, introduce certificate de stăpânire a limbii ucrainene pentru funcţionarii publici, precum şi amenzi pentru încălcarea dispoziţiilor noii legi. Documentul nu se referă la utilizarea limbii în cadru privat şi religios.