Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Țările din UE în care…

Țările din UE în care a fost confirmat coronavirusul. Două cazuri – în Federația Rusă. Date de la ANSP

Conform datelor Centrului European pentru Controlul Bolilor, începând cu 31 decembrie 2019 și până la 2 februarie 2020, au fost raportate 14 564 cazuri confirmate de laborator de infecție Coronavirusul de tip nou (2019-nCoV), inclusiv la 17 lucrători din domeniul sănătății și 305 decese, se arată în nota emisă de Agenția Națională pentru Sănătate Publică, cu privire la situația epidemiologică privind infecția cu coronavirusul de tip nou (2019-nCoV).

Cazurile au fost raportate în:

  • Asia: China (14 407), Japonia (20), Thailanda (19), Singapore (18), Republica Korea (15), Taiwan (11), Malaesia (8), Vietnam (7), Emiratele Arabe Unite (5), India (2), Filipine (2), Cambodia (1), Nepal (1) și Sri Lanka (1).
  • Europa: Germania (8), Franța (6), Italia (2), Marea Britanie (2), Rusia (2), Finlanda (1), Spania (1) și Suedia (1).
  • America: Statele Unite (8), Canada (4).
  • Oceania: Australia (12).

Din cele 305 de decese raportate, 304 au fost raportate din China și un deces – Filipine.

Recomandările OMS:

Recomandările OMS cu referire la călătoriile internaționale și prevenirea cazurilor de infecție cu Coronavirusul de tip nou (2019-nCoV) în rândul populației vizează reducerea riscului de transmitere a infecțiilor respiratorii acute în timpul deplasării în sau din zonele afectate prin:

Evitarea călătoriilor în țările țările/regiunile unde circulă Coronavirusul de tip nou dacă nu este o necesitate stringentă.

Evitarea contactului strâns cu persoanele care suferă de infecții respiratorii acute.

Spălarea frecventă a mâinilor, în special după contactul direct cu persoanele bolnave sau cu mediul lor.

Evitarea contactului neprotejat cu animale de la ferme sau cu animalele sălbatice.

Persoanele cu simptome de infecție respiratorie acută ar trebui să practice eticheta tusei (mențineți distanța, acoperiți nasul și gura în timpul tusei și strănuturilor cu îmbrăcăminte sau șervețele de unică folosință și spălați mâinile).

La întoarcere din țările/regiunile unde circulă Coronavirusul de tip nou, se recomandă automonitorizarea stării de sănătate pe o perioadă de 14 zile și, în caz de apariție a simptomelor clinice descrise mai sus, este recomadată adresarea la medicul de familie.