Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Streleț cere protestatarilor să elibereze…

Streleț cere protestatarilor să elibereze PMAN, pentru organizarea „Zilei Vinului”

Premierul Valeriu Streleț a cerut protestatarilor să elibereze Piața Marii Adunări Naționale pentru a putea organiza „Ziua Vinului”. Potrivit lui Streleț, ar fi extrem de dureros și umilitor ca să trecem în acest an fără „Ziua Vinului” care a reușit deja să se afirme ca o sărbătoare frumoasă, națională și care se desfășura, de obicei, în PMAN.

„Mai ales că, în anul curent, avem o recoltă excelentă și o calitate a vinului ca niciodată – mulți vinificatori spun că în ultimii zece ani așa vinuri bune nu am avut – și am avea cu ce ieși”, a menționat Streleț.

„Nu este luată încă o decizie. Noi chiar am vrea ca în aceste condiții să facem un apel către protestatari ca să elibereze Piața, fiindcă autorizația lor expiră la sfârșit de septembrie. Noi suntem deschiși să inițiem un dialog pe revendicări concrete, pe domenii concrete, să stabilim o foaie de parcurs, ce avem de făcut cu toții împreună, să cooptăm din rândul protestatarilor în diferite grupuri de lucru reprezentanți care să monitorizeze aceste procese. Dar să permită să facem Ziua Vinului, sărbătoarea națională a vinului. E una din principalele noastre sărbători. E puținul care-l mai avem”, a adăugat premierul.

Amintim că, în cadrul unei ședințe de lucru organizate la Ministerul Agriculturii, mai multe companii producătoare de vinuri și-au anunțat dezacordul cu privire la organizarea „Zilei Vinului”, susținând că situația din țară nu este motiv de sărbătoare.