Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Stare de urgență în Franța.…

Stare de urgență în Franța. MAEIE atenționează!

Potrivit Ministerului de Externe al Franței, legăturile aeriene și feroviare cu exteriorul țării sunt asigurate, iar aeroporturile continuă să funcționeze.

În același timp, a fost instaurat un control strict al trecerii frontierii la toate punctele de intrare în Franța.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a R. Moldova informează că, în legătură cu atacurile care au avut loc în seara zilei de vineri, 13 noiembrie 2015, în capitala Franţei, soldate cu numeroase victime, Ambasada Republicii Moldova la Paris a întreprins, în regim de urgenţă, demersurile necesare pe lângă autorităţile franceze pentru a afla dacă printre victimele atacurilor se află şi cetăţeni moldoveni. În prezent, verificările sunt în curs.

De asemenea, MAEIE informează că toți cetățenii R. Moldova care se află, tranzitează sau călătoresc pe teritoriul Republicii Franceze că președintele François Hollande a decretat stare de urgență pe întreg teritoriul țării și închiderea frontierelor, iar Prefectura de poliție Paris recomandă ca în următoarele ore să se evite orice ieșire din domiciliu.

MAEIE recomandă cetățenilor moldoveni aflați în regiunea pariziană să respecte avertismentele de siguranță transmise de autoritățile franceze, iar în caz de dificultate să contacteze:

Ambasada Republicii Moldova la Paris:
Tel.: +33 140 67 11 20
Email: [email protected]

Centrul de Apel al MAEIE:
Tel.: +373 22 788 722

Potrivit Nataliei Gherman, șeful statului Nicolae Timofti va numi această zi de doliu național și în R. Moldova.

Oamnenii vin la Ambasada Franței în R. Moldova unde depun flori și aprind lumânări pentru victimele atacurilor teroriste din Paris.