Speranța de viață sănătoasă în R. Moldova
În R. Moldova, speranța de viață sănătoasă (SVS) constituie 63 de ani, având valoare similară cu Ucraina, cu trei ani mai mică decât România și cu zece ani mai mică decât în Italia și Franța.
În urma studiilor făcute de Centrul de Cercetări Demografice, s-a înregistrat o diferență semnificativă a speranței de viață pe sexe. Astfel, bărbații în vârstă de 15-19 ani au speranța de viață de 54,1 ani, dintre care doar 47 de ani într-o formă de sănătate bună. Pe de altă parte, femeile au speranța de viață mai mare – 62 de ani, însă pierd mai mulţi ani în stare rea/foarte rea de sănătate, proporţia timpului petrecut în stare bună de sănătate constituind doar 82%.
O altă discrepanță este între mediu urban și cel rural. Oamenii de la sate trăiesc mai puțin și au speranța de viață sănătoasă mai mică decât cei din orașe. Speranța de viață în grupul de vârstă 15-19 ani în orașe a constituit 60,7 ani, din care doar 51,3 ani într-o formă bună de sănătate. Această discrepanță crește în mediul rural, unde speranța de viață este de 56,6 ani, din care doar 47,6 ani reprezintă speranța de viață sănătoasă.
Una dintre cauzele principale a coeficientului scăzut a speranței de viață sănătoasă este subfinanțarea sistemului de sănătate din R. Moldova.