Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Sondaj prezentat la sfârsit de…

Sondaj prezentat la sfârsit de an. Sărăcia – principala îngrijorare a cetățenilor R. Moldova în anul 2019

Aproape 66 la sută dintre respondenți susțin că lucrurile merg într-o direcție greșită în R. Moldova, iar cea mai mare îngrijorare a oamenilor în 2019 este sărăcia. Asta arată datele Barometrului Opiniei Publice realizat la sfârșitul lunii decembrie.

Credeți că în țară lucrurile merg într-o direcție bună sau merg într-o direcție greșită?

Astfel, potrivit studiului 65,9 % dintre respondenți susțin că lucrurile merg într-o direcție greșită.

Top 5 lucruri care îngrijorează cel mai mult cetățenii R. Moldova:

  1. Sărăcia
  2. Prețurile
  3. Viitorul copiilor
  4. Corupția
  5. Șomajul

Care sunt lucrurile ce vă îngrijorează cel mai mult în prezent?

Datele studiului arată că cei mai mulți dintre cetățenii R. Moldova sunt extrem de îngrijorați de sărăcie, de prețurile mari la produse, de asigurarea unui viitor decent pentru copii, dar și de corupție și lipsa locurilor de muncă.

Barometrul Opiniei Publice a fost realizat de Centrul de Investigații Sociologice CBS-AXA pentru Institutul de Politici Publice. Sondajul a fost realizat în perioada 7 -23 decembrie, pe un eșantion de 1 987 de respondenți. Marja de eroare este de 3%.