Principală  —  IMPORTANTE   —   SONDAJ/ Aderarea la UE: are…

SONDAJ Aderarea la UE: are R. Moldova șansa să devină țară candidat?

Pe 3 martie, R. Moldova a depus cererea, iar pe 11 aprilie primea chestionarul de aderare la UE. „Suntem într-un moment istoric, când avem șansa de a obține statutul de țară candidat”, remarca o zi mai târziu prim-ministra Natalia Gavriliță. Potrivit ei, războiul din Ucraina a accelerat procesul și „noi ne dorim”, prin chestionarul oferit de Comisia Europeană, să arătăm cât de pregătiți suntem „să începem negocierile pe fiecare capitol în parte”, deși tot ea recunoștea că nu va fi simplu în situația în care R. Moldova este cronic restantă la reforma justiției, dezvoltare economică, buna guvernare, lupta cu corupția, încrederea în instituțiile statului…”.

Angela Grămadă, expert în cercetarea spațiului ex-sovietic

Marile crize aduc și oportunități. Depunerea cererii de obținere a statutului de țară candidat este o oportunitate care necesită un comportament potrivit vremurilor pe care le trăim. Aceasta înseamnă să tratăm cu responsabilitate completarea chestionarului (acum a primei părți) și să continuăm să implementăm reforme care să ne aducă mai aproape de realitățile europene. Consider că avem șanse reale, mai ales că au fost implementate mai multe prevederi ale Acordului de Asociere cu UE. Dar, în același timp, este extrem de important să înțelegem că procedura nu este una facilă. Ea vine însoțită de multe obligații, acțiuni și comunicare strategică nu doar cu partenerii, dar și cu propriii cetățeni, pentru ca aceștia să înțeleagă ce urmează să se întâmple și să-și asume partea lor în acest parteneriat cu cei pe care îi votează, o dată la 4 ani, adică reprezentanții lor în Parlament și alte instituții publice. În concluzie: șanse sunt, dacă toate părțile știu ce și cum trebuie să facă.

Iurie Reniță, ex-deputat

De la euforia și PR-ul exagerat al autorităților vis-à-vis de depunerea cererii de stat candidat la UE (favorizată indubitabil de războiul din Ucraina) și recepționarea chestionarului e necesar de trecut, în sfârșit, la fapte concrete. Actuala guvernare PAS-istă se pare că merge pe aceeași cale ca și guvernul PD-ist condus de Pavel Filip: se axează preponderent pe formă (adoptarea legilor) și mai puțin pe conținut (implementarea acestora). Se cunoaște foarte bine cu ce s-a terminat această abordare tipic moldovenească: impunerea condiționalităților din partea UE, care au temperat „elanul pro-european” al fostei guvernări.

La 10 luni de guvernare e timpul ca PAS să acționeze de o manieră consecventă și credibilă nu doar de dragul Chestionarului pentru UE, ci, în primul rând, pentru cetățenii care le-au dat un vot majoritar să facă reforme de substanță în toate domeniile. Abordările și atitudinea UE față de noii candidați s-au schimbat radical în comparație cu ultimul val de candidați și aderenți la Uniunea Europeană. Vom fi evaluați exclusiv, urmare a reformelor realizate, racordate la standardele UE, și mai puțin va conta factorul politic sau chiar războiul din Ucraina. Bruxelles-ul deja a transmis un mesaj tranșant în acest sens chiar Kievului, nemaivorbind de Chișinău sau Tbilisi. Chestionarul va fi un examen al maturității, sincerității și responsabilității și nu un concurs ordinar de lucrări literar-artistice.

Ion Tăbârță, analist politic

La acest moment, asistăm la procedura de începere tacită de către R. Moldova, alături de Ucraina și Georgia, a procesului de integrare europeană. Ca și în cazul statelor balcanice, a căror traiectorie în relația cu UE a fost diferită, aderarea celor 3 state ex-sovietice va fi în funcție de rezultatele reformelor interne realizate de fiecare în parte. Războiul din Ucraina a schimbat optica Bruxelles-ului prin oferirea perspectivei statelor din Parteneriatul Estic să adere la UE, însă aderarea lor propriu-zisă va fi determinată de succesul negocierilor purtate de ele cu UE. Nici un fel de condiții extraordinare nu va anula acquis-ul comunitar pe care orice țară candidat este obligată să-l realizeze, dacă dorește să adere la UE. În cazul R. Moldova, succesul procesului de integrare europeană va fi în funcție de 2 factori fundamentali: voința politică a guvernării și capacitatea instituțională de a realiza reformele necesare aderării.